O pânză oarecare de păianjen

30 iunie. Nu m-aș fi putut gândi la el ca la altceva decât ca la soțul prietenei mamei mele. … Dar mi-am adus aminte de Diana din Pânza de păianjen. Și am vrut să știu cum e un Petre. Unul, oarecare. Și, oricum, altul. N-aș putea cere nimănui un Petre Barbu real. La urma urmei,…

Gânduri de ieri

Iulie, 1990. Am rămas cu obsesia idioată că mâine iar am un examen și nu știu de unde și din ce să mă mai apuc de învățat. … Caut de mult o definiție pe cât de scurtă, pe atât de clară a sufletului poporului român. Am găsit una la Noica: … E și o curioasă…

Iubire cu garanție

2 iulie 1990. Mă gândesc la C și mă surprinde enorm faptul că încă-mi place de el. Că nu m-a plictisit. Că nu m-a dezamăgit. Încă. Mă gândesc la el și, deși el îmi reproșează mie mereu că eu nu înțeleg nimic, că interpretez aiurea totul, că el face totul pentru fericirea mea și că…

Mă iubește, nu mă iubește…

Mi-e dor uneori de el. Un dor atât de aprig, că trece peste marginile oricărei înțelegeri și mă apucă o amețeală fizică. Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat, așa cum, singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului. Mergeam pe o potecă îngustă, necunoscută,…

Cișmeaua

Octombrie 1984. O seară oarecare de toamnă. Rece, palidă, târzie. Un București ce mirosea a desfătare, un București cu brațele întinse spre plăceri. Așa-i percepeam luminile și aromele de câte ori veneam seara de la marginea orașului în centru. Eram la capătul tramvaiului 16. Eu și el, doi elevi, în uniforme sub luminile colorate ale…

În fața unei uși închise

În fața unei uși închise Mă opresc din mers Mă uit de vreun afiș, ceva, Cu „vin imediat” Și, dacă nu, o iau în sens invers. În fața unei uși închise Mai caut dacă are vreun program Pentru străini sau pentru personal, Mă uit, doar pentru siguranță, Nu c-aș intra pe el, Dac-a rămas deschis…

Un alt august

23 septembrie 1988. Mă gândesc la el și evenimentele zilei îmi întretaie gândurile, nedorite, nechemate. Binecuvântată fie munca cea de toate zilele, munca adevărată ce nu-ți dă voie și nici timp să mai ai și probleme personale. Îmi amintesc de ultima seară în care ne-am văzut, seara în care el a rupt toate regulile jocului,…

Anotimpuri

… Stau singură în casă și spun numele tău. Tac apoi și din toate colțurile casei îmi răspund ecouri. Ele sunt mute, dar eu le aud. Aud numele tău, multiplicat și descompus. Speriată apoi de tăcerea bruscă, aștept să aud cum ecourile se sparg de mobilă și de vitrine și cad. Mă plec în genunchi…

În timp ce pămîntul se-nvîrtea

Venea din oraș, cam plictisită, cînd s-au întîlnit în tramvai. Au coborît și-au mers împreună o parte din drumul spre casă, vorbind aiurea. Îl privea din cînd în cînd cu coada ochiului. De aproape patru ani, de cînd terminaseră școala, se mai întîlniseră de cîteva ori, tot întîmplător, prin stații, prin cartier, fiecare într-un alt…

Prietenia care a supărat zeii

Mă simt trădată și înșelată, în povestea cu Gabi, cum nu m-am simțit niciodată. Am fost prietene atît cît pot fi două ființe. Doi copii. Două fete. Două femei. Am împarțit și ne-am dat totul una alteia. Ani și ani. Nu i-am numărat. Ne-am certat de multe ori, aveam o groază de păreri diferite și…