De obicei râd, dar uneori nu.
… Și de proză scurtă sau roman, n-a mai precizat, dar nu cred că le exclude – pentru cei din București sau, poate, în trecere. Mishuk, n-am știut cum să te republic altfel, că nu ți-am găsit butonul necesar, dar ar fi mai simplu, tehnic vorbind, ca cei ce mă citesc și pe mine și […]
Citește mai mult O seară de poezie cu MishukÎn fața acestui truism năucitor, prima mea reacție a fost să văd cine e domnul. Știam din cultura generală de un Marian, dar, din amintirile mele, făcea greșeli gramaticale și parcă-l chema Marean. Cu siguranță e altceva (de fapt, altcineva) la mijloc, dacă nu și-a schimbat numele și a avansat la eufemisme între timp. Propoziția […]
Citește mai mult Muma lui Oprișan cel MareÎntr-o sală-ntinsă, proaspătul ales, Stă pe scaun simplu, fastul nu-i dă ghes. Sala este plină, ţara în mişcare, Pesedeul tună, cere adunare. Toţi stau jos, mic, mare, tânăr şi bătrân, Au votat cu demnitate de român. Solii dau firmanul. Nicușor citeşte, Apoi, cu un zâmbet, astfel le vorbeşte: – Pesedeul vostru, nu mă îndoiesc, Va […]
Citește mai mult Nicușor și solii pesedeiNe plîngem că înainte mîncam mai sănătos, în timp ce ne lipim unii de alții sub cupola strălucitoarelor supermarketuri. Ne plîngem că înainte nu era aglomerație, în timp ce o familie cu doi adulți și trei copii deține cinci mașini, poate și una de serviciu, pentru economie. Ne plîngem că înainte se făcea școală, în […]
Citește mai mult Mituri de doi bani de la oameni de trei leiSe dau două puncte… Și un creion și-o foaie. Și înveți să tragi o linie simplă și dreaptă. La școală o înveți prima, în viață o tragi la sfârșituri, dar știm toți deja că școala nu ne pregătește pentru viață. Însă o linie trasă pe caietul de școală respectă aceleași principii precum linia trasă în […]
Citește mai mult Matematică primarăCine sunt și de ce scriu În spatele blogului meu sunt… eu. Cu mâinile mele dansând pe tastatură în ritmul degetelor cu unghii scurte ale pianistului care cântă la instrumentul visat. Blogul meu e mic. Foarte mic, în limbaj uman. Nici pentru creșă nu-i încă apt, nu are doi ani. Dar, dacă se descurcă bine […]
Citește mai mult Blogul ca o gară pentru toțiSă vorbesc despre Iași mi se pare un mic act de curaj. Iașiul e atît de plin de istorie și de artă încît slalomul printre cuvinte deja scrise devine maraton. Am să încerc să las istoria artei sau arta istoriei la o parte, pentru specialiști sau peregrini specializați și să povestesc reîntîlnirea mea cu orașul. […]
Citește mai mult Prin dulcele tîrg…Cînd eram mică, era satul de după deal. Satul la care ajungeam doar cu căruța. Avea puțină lume mașină atunci și, dacă avea, n-avea roți de acel drum. Pe la optsprezece ani, cînd s-a considerat probabil că pot și eu conduce o căruță, chiar m-am jucat o dată de-a prințesa fugită din palatul ei de […]
Citește mai mult Schineni – satul în care nu se întîmplă nimicBîrlad… orașul meu de copil. Adică locul în care mergeam la oraș. Orașul de tranzit al tuturor vacanțelor mele. Orașul în care m-au mîncat cîinii vagabonzi și țînțarii. Primii, la figurat, ceilalți – la propriu. Orașul în care am văzut prima oară o căprioară adevărată la un om acasă, aveam vreo douăzeci de ani. Se […]
Citește mai mult Bîrlad – o cronică la pasÎn fiecare dimineață, în fiecare vară, după atîtea zile una după alta de caniculă, eu tot mai sper. Fiecare dimineață începe ca un vis. Cu semi-întunericul ei, lumina aceea neîncepută, cu un vag vîntuleț răcoros, nori conturați peste un soare încă neivit. Și stă așa, un timp, această iluzie. Timp în care mă gîndesc de […]
Citește mai mult Dimineți de varăCând am descoperit-o, am crezut că l-am prins pe Dumnezeul verii de picior. Vara, simbolul efemerității absolute, al noului din locuri și din oameni, al eternității din castelul de nisip… Vara, anotimpul vacanțelor din orice vârste, sărutul valului cu țărmul, plaja dorințelor, orizont din nesfârșirea dorului… vara… Apus și răsărit, statornicia din căldura clipei… … […]
Citește mai mult Café-frappé1. Nu mai obișnuiesc să particip la saluturile zilei de dimineți bune și seri plăcute, decît dacă mă ține-n loc vreo poză sau un text anume; dar prietenii mă iartă sigur, n-au mesaj sau întrebare fără răspuns adresate mie. 2. Nu obișnuiesc să umplu spațiul comentariilor cu superlative, decît dacă e ceva ieșit din comun; […]
Citește mai mult Alte cusururi (virtuale)Rămîi să mai ciocnim o cupă La hanul vechi de pe coclauri Căci pentru vin și pentru tine Mai am în sîn trei pumni de aur. Rămîi să ne-omorîm tristețea Și setea fără de-alinare Cu vinul negru de la hanul Din calea umbrelor fugare. Știi tu, frumoaso, că ulciorul Din care bei înfrigurată E făurit […]
Citește mai mult … la hanul vechi de pe coclauriPentru tine, Florin. O păstram prin telefon și am uitat cum să pun poze în comentarii.
Citește mai mult Undeva prin București…Ne amintim mulți dintre noi emisiunea. De fapt, unii dintre noi, că timpul trece, nemilos și indiferent. Ba se pare că se mai și comprimă. Ei bine, titlul acesta ilustrează perfect teoria evenimentelor pe care le atragi prin cuvinte, dacă e să vorbim în trenduri și mode filosofice. Adică trăim la propriu de ce-am rîs […]
Citește mai mult Cu mască, fără mascăHighway to hell am străbătut lîngă tine. Hells Bells mă fac să îmi aduc aminte. Hard as a Rock, You Shook me all night long. Have a drink on me, insistai, High Voltage te dădeai, te credeai The Jack, dar iată Who made who pînă la urmă. Credeai că Moneytalks, deși întotdeauna Dirty deeds done […]
Citește mai mult Nervous shakedownM-a sunat Maria. Prima oară. De obicei o sunam eu pe ea și tot de obicei nu ne înțelegeam. Uneori chiar făceam exerciții înainte de convorbire, cu glas răgușit și în surdină, îmi verificam dicția. Dar acum m-a sunat ea și a vorbit numai ea de la început pînă la sfîrșit. Calm, liniștită, cu grijă, […]
Citește mai mult MariaPrietena cu care lucrez acum la un proiect e plecată din București. Ne cunoaștem de atîtea zeci de ani și am trecut prin atîtea rele și grele împreună… dar am rămas, iar faptul acesta îmi pare că îmi dă dreptul să zic că ne cunoaștem bine. Sigur, anii trec… să ridice secunda cine nu știe […]
Citește mai mult Despre încredere din nouMOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi, mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; 2. Mîncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vînătorul pentru a atrage vînatul. Cu ce ne momim în general unii pe alții? Cu un […]
Citește mai mult Despre momeliSînt pe dinafara știrilor. De cînd cu pandemia, am renunțat la ele pe la mijlocul ei. Total. Mai ajung la mine sub formă de glume sau din articolele celor care au creditul meu. Nu mai am chef să mai țin partea nimănui și să urlu pentru nimeni, căci, ghici ce, am descoperit c-am obosit. Omul […]
Citește mai mult After all…Nu știu să zic cum mă simt. Mizerabil, că există astfel de fapte. Și un bine ciudat, căci la nevoie cunoști omul. Și firma. Fapta e un… chiar nu știu cum să îi zic și folosirea invectivelor pentru a răspunde la alte invective trece sub pragul minim de demnitate. Un individ cu vlog, Alexandru Bălan, […]
Citește mai mult Antiadvertorial sau VIVACY LEATHER versus HARD ROCK CAFEDragii mei, am o mare și acută nevoie de ajutor de la oricine folosește un word pentru android, adică pentru telefon și tabletă, unul capabil. Am avut wps office (mai am încă, stă pe ecran degeaba), de la telefon în sine, care a mers strună doi ani, cît m-am jucat cu el. Acum, cînd îmi […]
Citește mai mult HELP…Sentimentul acela că poți conta pe cineva. Și contezi liniștit, pînă ai nevoie și îi ceri cineva-ului ceva. Ceva concret. Ceva. Și atunci cel pe care contezi te lasă baltă. Devine evaziv – din invaziv, nu-l mai găsești, are brusc altceva de făcut, n-are timp, deși acum, de exemplu, e pandemie. Sau, conform înțelepciunii populare, […]
Citește mai mult N-are balta peșteDe douăzeci de ani stau lîngă un parc mare. La început a fost fericire de nedescris. Acum douăzeci de ani era cu totul altfel. Copaci, iarbă, nisip și cîteva terase. Îi învățasem fiecare fir de iarbă și fiecare pietricică. Azi doar îl folosesc. Multe retrocedări, multe blocuri cu patru etaje, prea multe terase, prea mult […]
Citește mai mult Nostalgii de „relaxare”Cînd eram mică, mi-era dor să fiu mare. Simțeam ceva nedefinit și unic acolo, pentru mine. A fost. De mai multe ori. Nu mereu. Acum sînt mare și mi-e dor să fiu iar mică. Dar nu în orice fel. Mi-e dor doar de unele vîrste. O lună da și una nu, o lună da și […]
Citește mai mult Dor din dor se face zborEu nu cred că „eram fericiți și nu știam”. În primul rînd, cred că doar pe facebook plutește lumea într-un cotidian de fericire. Apoi, serios… „nu știam”…?!? Adică trăiam așa, într-o inconștiență crasă, de dimineața pînă seara, habar n-aveam că hoinăream deja prin Nirvana. Și noi o căutam, ca fraierii. Cînd ea era în supraaglomerația […]
Citește mai mult „Eram fericiți și nu știam”Se hotărî, după ce tot privea de cîteva zile spectacolul halucinant, aleatoriu la postarea unei cunoscute oarecare. Scrise și ea un Amin, dar fără semnul exclamării, i se părea mai mult o afirmație decît o exaltare, deși nu ar fi contat în banda rulantă de Amin-uri care curgea nestingherită. Apoi opri notificările de la postare, […]
Citește mai mult AminTotul a început vineri, când am primit avizul că a sosit coletul din… Coreea – nu-ntrebați care, comandat cred că anul trecut. Asta ca să arăt că n-am ieșit de dor în oraș, deși mi-e. Deci o adevărată excursie, în vederea căreia m-am pregătit temeinic pentru luni. Nu mai știu ce pretexte am învârtit luni, […]
Citește mai mult Reportaj cu masca de gâtO cheamă, să zicem, Sînziana. Foarte greu i-am ales un alt nume, pentru că o știu atît de bine încît mi-e să nu-i zic din greșeală pe cel adevărat. Iar numele adevărat îmi pare atît de al ei, că parcă un altul nu i se potrivește nicicum. Acum, în clipa în care scriu, trebuie să […]
Citește mai mult SînzianaÎmi place de cineva. Cum scrie, cum reacționează etc. Îl/o apreciez. Mi se pare cel mai firesc gest. O dată, de două, de zece ori. Comentez o dată, nimic, a doua oară (să se consemneze, frumos, am zis că-mi place) – nimic. Cifra e simbolică, fapt e că, atunci cînd văd că e prea mult […]
Citește mai mult Realitatea virtuală și valoarea umană