So, butonînd eu pe HBO GO, cum afirmam la Potecuț aseară, am ajuns la un moment dat la ultima rubrică, ce se numește chiar așa: Cum ai ajuns aici?
Cum s-ajung, pufnesc în gînd, dacă n-am găsit nimic pîn-aci… Și-acolo erau niște opțiuni ciudate… Oh, ce-mi lipsește uneori Netflix! Pe Netflix vezi o vorbă, două, măcar știi dacă-i serial sau film înainte de a apăsa pe play. HBO e ermetic. La risc.
Fiindcă n-aveam chef să risc, am apăsat pe ultimul film din ultima opțiune posibilă. Și-așa nu-l văzusem la vremea lui: TOPGUN.
Eh, da. Sînt convinsă că mulți deja vizualizați mini-avioane de luptă, plajă cu nisip infinit, mușchi superbi, premergători ai pătrățelelor de azi, de soldați-actori americani, replici savuroase și cocktailuri și mai delicioase, elită în toate și, bineînțeles, Tom Cruise. Și frumoasa blondă, care seamănă teribil cu Kim Basinger, dar nu e ea – am uitat cum o cheamă.
Anul 1986… Atunci a apărut. Cînd Tom Cruise juca în TOPGUN, eu dădeam bacu’. Terminam liceul. Noroc că n-a fost printre idolii mei, căci poate n-aș mai fi avut note așa mari la bac. Oare – mă gîndesc acum – chiar atunci a apărut și la noi sau după 89…? Oricum ar fi fost, pe mini-scena cu mini-amorul dintre Tom Cruise și blonda care nu e Kim o știam de mult, am văzut-o de atîtea ori în atîtea ipostaze separate, încît aproape uitasem de unde provenea. La urma urmei, cu scena aia pot să zic că văzusem deja filmul și vizionarea lui integrală nu mi-a schimbat părerea radical. Iar pe Take my breath away cine n-o știe…?

https://youtu.be/Bx51eegLTY8


Mie personal momentul-cheie mi s-a părut altul, parcă nu exploatat la maximum: acela în care Tom îi predă nevestei celui mai bun prieten, mort în misiune comună, cutia cu… Cutia aia pe care o au toți americanii în filme cînd se mută sau nu mai sînt. Asta, plus gîndul, posibil veșnic, de a nu ști, în ciuda tuturor aparențelor, dacă ai avut vreo vină și dacă ai fi putut face ceva – asta da, e o temă foarte grea și merita mai multă atenție. Dar filmul se axează pe faptul că Tom Cruise e creme de la creme a tuturor cookies din peliculă, așa că faptul a fost folosit în treacăt, doar ca să-l impulsioneze rapid să se propulseze și mai sus.
Filmul ăsta, de care, obiectiv vorbind, nu e chiar mare lucru din vreun punct de vedere, în afară de cel al unei estetici impecabile a tuturor cadrelor, a împușcat mulți iepuri la vremea lui. Poate – poate! – că m-ar fi împușcat și pe mine atunci. Acum m-am gîndit doar că l-aș fi preferat pe Brad în locul lui Tom.
Poate-s eu urîcioasă, nu exclud deloc nici varianta asta. Văd că e plin de nominalizări la Oscar, deși a cîștigat doar cu coloana sonoră și cu melodia. A mai cîștigat și un Award pentru best people’s choice – asta da, chiar e explicabil și pot și eu să înțeleg. TOPGUN e un fel de bestseller cinematografic, cu absolut toate ingredientele clasice.
Mai văd pe net că ar exista și un TOPGUN 2, lansat chiar anul acesta… Nu știu ce să zic, poate-ar trebui să mă grăbesc, e cam relativ să cred că mai am încă treizeci și șase de ani la dispoziție pentru el.
Oricum ar fi, cu toate cusururile lui de film exclusiv de box office, a meritat, pentru că a fost, în concluzie, foarte relaxant. Aproape nostalgic. Cît de mic e răul din el, spre deosebire de răul din filmele de astăzi, e greu de descris în cuvinte, dar sînt sigură că l-ar percepe oricine. Să fie oare de vină vîrsta lui, a filmului? Sau a mea…?
Jo, dacă dai curînd pe-aici, sînt tare curioasă de părerea ta. A ta, nu a celor din articolele traduse 😊

foto repr: mensjournal.com