Greu de văzut un film fără un gest uman, de la un capăt la altul al lui și, în ciuda faptului că e satiră evidentă, atât de realist.

Personal m-am enervat din primele minute, cele cu administratora care-i bate protagonistei la ușă, cerându-i cu parșivenie sinistră bani, aducându-mi astfel aminte pe loc de ce ocolesc încă filmele românești: pentru că mi-e imposibil, chiar în glumă, să înghit cotidianul, darămite să-l mai văd și-n film, oricât de artistic ar fi. Nu mi-a venit să râd deloc, deși aparent e comedie. N-am avut în minte decât pe fostul administrator de la blocul în care stau de 12 ani. Abia cumpăraserăm apartamentul. Nici nu ne mutaserăm în el, veneam doar în vizită, să mai aranjez una, alta, vreo lună. Ei bine, toată luna aia, de câte ori mă prindea, individul venea să-mi bată cu pumnii în ușă, să-mi ceară fondul de rulment: 12 milioane – adică 1200, azi. Am încercat să-l iau cu „stai, domnule, să ne mutăm întâi”, din astea – nimic. Mă soma să dau banii, până m-am enervat și am zis că nu-i dau nimic. S-a enervat și el, eu m-am enervat și mai tare și m-am interesat, că habar n-aveam, care-i treaba cu fondul ăsta și am aflat că e un fel de cec în alb care se dă administrației blocului, în caz că… Mie-mi suna ca fondul școlii, adică nimic sănătos financiar, de aceea îl ignoram. Partea mai interesantă a fost când am aflat că fondul cu pricina n-are voie să depășească cea mai mare întreținere plătită de apartamentul respectiv… Cu alte cuvinte, nici azi, după 12 ani, nu am ajuns nici pe departe, deși e mare întreținerea iarna, la acei 1200 lei. Și mai supărată, m-am certat cu el pe tema asta și s-a rățoit la mine că el vrea banii. În fine, cum înțeleptul cedează, i-am dat în cele din urmă, cu ură indiscutabilă, pentru ca după un an individul să dispară, iar noul administrator să restituie tuturor surplusul de fond de rulment…

Am trecut cu greu peste faza din film, din aceste motive personale. Mai departe, altele n-am avut. Însă generale, cu carul. La fiecare scenă, la fiecare cadru. Concentrat (are doar 1.15 h), filmul a trebuit să surprindă schița tuturor aspectelor și urmărilor posibile ale unui fapt stupid, dar care, la o adică, i se poate întâmpla oricui. O femeie obișnuită ia un câine de la adăpost și, în drum spre casă, câinele vomită în metrou. Neavând cele necesare la îndemână să strângă, în loc ca oricare dintr-un vagon întreg să o ajute oricum (puțin probabil ca nimeni de acolo să nu mai fi avut un animal de companie acasă), toată lumea sare pe ea că a defecat câinele în metrou, miroase, pute etc., să facă ceva. Femeia, neavând ce să facă, coboară la prima și începe circul. Degeaba se spune până la sfârșit că nu era caca sau rahat, toată lumea de oriunde din film, inclusiv știrile și reprezentanții legali ai tuturor instituțiilor în cauză, folosește aceste trei cuvinte: fecale, rahat, caca. Deci adevăru-i mort din fașă. Prin ce trece femeia nu mai povestesc, nu că dau spoilere, dar mă enervez iar de mizeria din omul obișnuit, aka lupul moralist de pe facebook – căci de aici vine drama, niște cocalari filmând-o și făcând-o, ghici, virală.

Vă dau, totuși, celor care vă încumetați la vizionare, un mic hint: să citiți „știrile” de pe burtiera știrilor din film. Nu de alta, dar ca să vă aduceți aminte, în timpul filmului, că e, totuși, un film și că, pe deasupra, e satiră. Pentru că e atât de ușor de uitat…

Și încă: aprecierile mele maxime regizorului, care e și scenarist, Andrei Huțuleac, pentru introducerea în film a scenei cu expoziția „de artă”. M-a uns pe suflet trimiterea subtilă la arta de azi, recte banana cu scoci de pe perete și castravetele de pe tavan. Mi-au plăcut, evident, cum sunt parodiați și bloggerul sau influencerul sau ce era, și hackerul, și show-urile TV și tot restul. Dar „expoziția”, cu toată prostimea admirativă, m-a uns, repet, pe suflet.

În plus, cazul e real și, așa cum se vede în film și am aflat și de la Potecuță, care l-a văzut prima, face parte dintr-o carte (găsiți la ea detalii mai multe) scrisă de un coreean (de sud), în care mai sunt și alte astfel de cazuri despre impactul viralelor și virtualului asupra unei vieți obișnuite, până la a o desființa de tot.

Foot repr.: imdb