Nu prea știu cum să încep… A venit un pachet. Ba nu. A venit curierul și curierul avea un pachet. Era pentru mine. Un pachet mare și ușor. Am despachetat cu grijă, neștiind deloc ce e sub ambalaj. Era alt ambalaj. Și încă unul. Și încă…
Am ajuns, până la urmă, la conținut. Era o cutie. Cutia avea ceva înăuntru. Se auzea. Cum am ridicat capacul… O folie de pastile roz. Și alte obiecte. Fără nicio legătură aparentă între ele. N-am înțeles imediat. Mintea îmi lucra febril, ca atunci când știe că e într-o poveste și nu ghicește numele ei. În cutia aia era o poveste și pastilele roz clipeau intermitent, ca becul care nu-ndrăznește să se-aprindă. Cred că mintea mea voia doar să prelungească starea aceea anume.


… Și-n cele din urmă s-a aprins. Ca o instalație de Crăciun, fiecare obiect a clipit apoi complice, unul după altul și le-am luat din nou în palme, cercetându-le fiecare detaliu cu o uimire uriașă. Era cutia din povestea mea. Cineva o reconstituise cu atâta migală și îndemânare, încât nu am putut să cred de la început ce mi se întâmplă. Că mi se întâmplă mie.
Abia la sfârșit, vă jur, am văzut și ce scrie pe capac. Fusesem prea curioasă.
Este cel mai frumos dar din câte am primit de când scriu. Un dar pe care numai un suflet deosebit putea să îl pună la cale. Sunt fericită că am fost aleasă să-l primesc.  O fericire venită pe Poteci de dor…
Mulțumesc infinit, Potecuță (mi-a dispărut agrafa aia de tag pe telefon, dar o caut)!


Iar pe cei care încă nu știu cum au ajuns toate aceste obiecte la un loc, vă invit la lansarea cărții Cutia cu suveniruri, la Bookfest. Loc de întâlnire: standul editurii UP, ora 16.00, vineri, 3 iunie.


Și, nu uitați, mâine, adică joi, 2 iunie, la ora 14.00, ne vedem la scena ARCA, tot de la Bookfest, pentru Margarete. Dacă nu-s prea emoționată și nu uit, sper să am și eu o surpriză mică pentru Potecuță. În orice caz, dacă uit s-o spun, se va vedea 🙂