Bună dimineața la prânz cu un nou episod din ciudații de pe facebook 🙂

Așadar, o să încep cu „stelarul”. Un dubios agramat pe care nu l-am înțeles nici la timpul lui, nici acum, privind în urmă, dar uite că-l ține pământul și pe el. Dacă cineva înțelege mai mult decât mine, să-mi explice, sunt ochi și urechi:

De fapt, el însuși mă avertizează cu „sunt zero”… În fine. Următorul e un poet, doar tot românul s-a născut poet – fapt știut. Însă, ce-i drept, nu știu de ce, cred că m-a speriat cuvântul „semințe”:

… Așa că dumnealui nu i-am mai răspuns – venise, de altfel, epoca în care învățasem să nu mai răspund. Urmează favoritul meu all the time – poate fiindcă-i vorba de artă, dar în varianta ei negativă: pictorul sigur pe el că nu-l voi înțelege…:

Ăsta, pictorul, m-a blocat el, văzându-mă așa refractară la laicuri de pomană. Pe vremea aia încă nu blocam oameni virtual cu ușurința de azi. Iar ultimul… Martor mi-e Dumnezeu că nu l-aș fi dat în vileag. Dar, cum să zic, mi-a cerut pietenia, na, zic, bine, o fi om serios, o accept, îmi trimite instant mesajul de mai jos, iar eu tac. Am tăcut, mirată, vreo oră, două, am uitat, mi-am adus aminte și am vrut să-i răspund politicos că nu, că, dacă vrea fonduri, să fie publice, nu private și altele, ca omu. Numai că-mi dăduse deja unfriend – ei, asta m-a enervat, de fapt: că eram bună numai dacă-i dădeam bani:

Pe lunea viitoare, că mai sunt câțiva, noroc că mi-i scoate fb la înaintare, prin „amintiri”…