de Issabela Cotelin Eram copilă și visam spre soare, Tot ce zbura credeam că se mănâncă Și, printre-atâtea păsări migratoare, Mi-am rupt aripa de-a iubirii stâncă. Am vrut plimbări într-un miraj color, Mașină roșie, solidă și decapotată, Dar ce-am primit a fost un… mărțișor, O inimă stingheră, mică și decolorată. Am aruncat-o într-un colț de […]

Mărțișorul

P.S. Am citit această poezie la un cenaclu săptămâna asta. Înainte de penultima strofă, mi s-a parut așa de ciudat s-o citesc cu glas tare (când scriu e cu totul altceva…), că am simțit nevoia să fac o pauză și să spun că nu-i nimic adevărat 😀 – ocazie cu care m-am întrebat: oare ia cineva vreodată poeziile mele (sau poezia în general) de bune…, fără sa se gândească strict la performanța artistică, acolo unde e…?