Cu mulțumiri Antoanetei Rădoi pentru publicarea și pe blog a eseului meu din Convorbiri literar-artistice nr. 25/2021.

Foto repr. universdecopil.ro

Cafeneaua Interviurilor

de Issabela Cotelin

Citesc în basme și povești, de când mă știu, despre drumeți care bat, îndeosebi în pragul serii, la ușile oamenilor, după o cană cu apă, un blid cu mâncare sau un acoperiș momentan. Tehnic vor­bind, după ajutor. În ultimul timp, însă, m-am sur­prins lăsând poves­tea la o parte și gândind – un obicei constant și pasiv, care se re­activează singur când dă de vreun obstacol per­ti­nent.

Drumeții aceia care bat la ușile localnicilor cară, la rândul lor, o poveste proprie în spate, care i-a adus la stadiul, expus anterior, de însetați, flămânzi și fără adăpost. Cer gura metaforică de apă, pro­mițând întotdeauna că „vei fi răsplătit”. Omul din basm, de regulă sărac – pentru că, evident, numai săracul știe ce înseamnă să n-ai – îi deschide ușa, înduioșându-se, și îl ospătează cu ce are el mai bun. Apoi acțiunea basmului merge mai departe și au loc eveni­mente…

Vezi articolul original 1.200 de cuvinte mai mult