București, decembrie, ger și o întâlnire la Mall Băneasa. Așa a fost să fie, să străbat capitala de la sudul ei, unde hibernez în aceste zile, până la nordul cu pricina. După ce văd pe hartă că nu-i un capăt de țară și că aș putea ajunge mai repede decât la Ploiești (pentru cine nu știe încă, e o zicală urbană, cum că mai repede ajungi din București la Ploiești decât dintr-un loc oarecare al lui în altul…), plec la drumul pitoresc.

Când cobor la Mall Băneasa, mă crucesc. Mai văzusem eu mall-uri la margine de oraș, dar Metro, Jumbo și Ocean-ul meu nu se comparau cu ce-am găsit acolo. Orășel în toată regula – cu clădiri multe și uriașe și cu benzi de circulație pe mai multe sensuri între ele, intersecții și treceri de pietoni, din loc în loc câte-un alt restaurant cât un bloc cu trei scări, să bei o cafea cu un fursec dacă obosești sau te rătăcești.

În fine. Întreb primul om, ca să n-o iau aiurea, dacă-i drumul bun spre intrarea în mall. Întrebarea mea nu era deloc anapoda în context, având în vedere că m-am mai rătăcit așa și am ajuns la ușa din dos a unor mall-uri, în timp ce ușa principală era la câțiva kilometri distanță. De-aia nu-mi plac mall-urile.

În fine, cum ziceam. Primul om era o ea. Am aflat după ce și-a dat masca jos și mi-a zis:

– Eu nu vorbesc românesc.

Era o asiatică și mi-am zâmbit singură, constatând că, după atâtea filme coreene, unul thailandez, unul chinez și unul japonez, tot nu-mi dădeam seama ce anume e. Însă îi pronunțase pe „â” impecabil. Mi-am zis că asta e, sunt pe cont propriu.

Întâlnirea propriu-zisă a fost scurtă și a decurs cum trebuie. Încărcată emoțional de multi-naționalitatea atmosferei, am purces către drumul de întors. Nah, zic, ce elegant e când iei un autobuz de la capăt, stai jos și relaxat ditamai drumul. Însă 131 se aglomerează din start, deoarece nu vine și pleacă, ci fiecare șofer stă până vine altul în spatele lui și abia apoi se urnește, timp în care și lumea se adună…

M-am așezat, totuși, comod și la scurt timp, încă sub imperiul pluralismului din orășelul de jucărie Băneasa pe care tocmai îl părăseam, aud în înghesuială cel mai neaoș colind:

În grădina Raiului

Stă Adam și Eva lui…

Mă scutur. De șocul diferenței culturale întâi. Apoi de cel al dezacordului – ceva mă zgâriase din prima clipă și nu-mi dădusem seama pe loc. Ascult repetat, să fiu sigură că aud bine. Nu mă înșelasem, evident, și nici acum nu știu ce mă enervase mai tare: bietul dezacord sau faptul că țigăncușa care trăgea un puradel după ea insista să cânte în asemenea înghesuială.

Ajunsă acasă, îmi aduc aminte spre seară și pornesc pe net în căutarea adevărului. Iată versiunea reală a colindului respectiv:

În grădina Raiului

Șade-Adam cu Eva lui,

Raiul cu nesaț privind

Și din gur-așa grăind:

„Raiule, grădină dulce,

De la tin’ nu m-aș mai duce.

De mirosul florilor

Și ceara albinelor.

De para făcliilor

Și fumul tămâilor.”

Dumnezeu îl judeca

Cu mânie și grăia:

„Știi, Adame, ce ti-am spus

Când în Rai slobod te-am pus,

Nimica nu ți-am oprit,

Numai pomul Raiului.

Măru-n gură ai luat,

Rău trupu’ ți-ai veninat.

Du-te-Adame de la mine,

Tu te-ai lipsit de mult bine.

Du-te din Raiul frumos

În pământu-ntunecos, 

Lasă Raiul cu dulceața, 

Du-te pe pământ cu ceața.”

„O, Evo, poamă amară,

Să ieșim din Rai afară.

O, vai, șarpe din pustie,

Ce-mi făcuși acuma mie?

Fir-ai, șarpe, blestemat,

C-ai băgat lumea-n păcat,

Unde te-o găsi dormind,

Capul să-ți fie zdrobit.”

E în regulă, îmi zic, dezacordul nu mai era, fusese doar interpretarea proprie a țigăncii. Însă m-a trăsnit altceva, căci de aceea l-am și transcris pe tot. Locul unde l-am găsit pe net e un site de cântecele de Crăciun pentru copiii de grădiniță.

Dar… Muah, îmi zic iarăși, într-un ultim final, ce mare lucru, e, de fapt, în spiritul educației noastre naționale, să ne știe copilașii din fașă cât de rău poate fi nenea Dumnezeu și că Adam n-are niciun gând să-și asume responsabilități, preferând să le paseze peren pe umerii Evei și să zdrobească neecologic șerpi pe unde-i prinde…

Una peste alta, vă urez celor care mă citiți, inclusiv constantului meu chinez misterios, sărbători cu liniște și pace în suflet.

Crăciun fericit!

În foto repr. e copilul meu 2, când era și el mic, la o serbare de grădi 🙂