David, Ilinca și George nu sunt singurii copii fără strictul necesar al copilăriei din țara noastră. Împreună cu mama și tatăl lor, trăiesc într-o familie care nu e cea mai săracă din țara noastră. Cei 40 mp din Gilău, Cluj, pe care-i au laolaltă – o cameră, o bucătărie, o baie și un hol – nu reprezintă cel mai mic spațiu locuibil din țara noastră. Și, ar mai putea spune unii, e, totuși, un spațiu – alții nu au nici atât.

Dar. Întotdeauna e un „dar”.

David, Ilinca și George au ceva ce nu mai are nimeni de la noi din țară: o mamă cu trei copii diagnosticați cu autism. Un „record” al sorții greu de dus pe umeri.

Ea, mama lor, Marina Neciu, lucrează în Cluj și doi ani și ceva a susținut, pe un site foarte cunoscut, serialul Viața cu autism (https://totuldespremame.ro/author/marinaneciu). Sunt de citit acolo crâmpeie tulburătoare din existența lor cotidiană, pe care nu le-aș descrie eu mai bine.

Gyuri, tatăl, este, pentru că trebuia să fie cineva, asistent personal al unei persoane cu handicap grav. Așa scrie pe hârtie – numai că în casa lor nu e o singură persoană cu handicap. Și nu sunt bătrâni, cum ar fi primul gând firesc al oricui la auzul ajutorului social, ci copii fără nicio vină, cu părinți cărora le pasă și luptă din răsputeri pentru ei. Despre ce înseamnă cu adevărat, în fapt, și nu pe hârtie, acest lucru citiți tot în articolele mamei. Sunt detalii care pot cutremura minți și inimi.

Steluța miraculoasă a poveștii – pentru că suntem în luna cadourilor, deși povestea lor se întinde pe mult mai mult decât treizeci de zile – este David, băiatul cel mare, un copil recuperat în mare măsură. Ce înseamnă și această expresie medicală tot istoria Marinei, scrisă de ea însăși, ne dezvăluie. David este în clasa a șasea, s-a integrat acum cu bine într-o școală obișnuită și îi place să învețe și să citească. El reprezintă dovada vie că eforturile uriașe ale părinților și ajutoarele primite nu sunt în zadar. Însă drumul până aici a fost spinos, iar Marina și Gyuri își doresc enorm să-l mai poată străbate de două ori: pentru Ilinca și pentru George. 

Pentru că mă cunoașteți deja și știți cât detest gura lumii, căreia i-am dedicat (tot în ghilimelele pe care nu le-am mai pus) numeroase scrieri, am selectat din durerile mamei doar o singură frază, care m-a topit. Un aspect mic cât o viață de om chinuită în plus de prejudecățile semenilor: „Ăştia, de când au venit aici, nu au ştiut să facă decât copii” – un laitmotiv al cărui singur răspuns e plânsul. Sau tăcerea.

Și, totuși, nu toți oamenii sunt la fel. Marina și Gyuri au fost ajutați până acum și mai au nevoie de ajutor, toate veniturile lor – respectiv salariul mamei și alocațiile primite – ducându-se pe tratamentele pentru copii, în care statul, după cum puteți vedea citind articolele mamei sau, probabil, știți din alte povești, are un rol infim.

Iar de la groparu, de unde am luat poza reprezentativă, aflăm cel mai bine și nevoile lor actuale și modul în care cei care dorim îi putem ajuta:

RON RO66BTRL01301201398873XX
EUR: RO21BTRLEURCRT0039887301

Beneficiar: Marina Neciu

Revolut: @marina9url