– Vă rog, mai aveți ceva emoții
Prin galantare?
 
Vânzătorul m-a privit
Ca picată din lună
Sau ca plină de pete solare.
 
– Doar ce se vede, doamnă, e la vânzare.
Avem furie oarbă, mâhnire, frică, dezgust,
Resentimente și remușcare
Și multă, multă frustrare.
Apoi, după gust,
Pragmatism serios, la bucată,
Stoicism cu paharul,
Îndoieli și greșeli, se dau bine, cu carul,
Spirit practic avem, la găleată.
 
– Dar acolo jos, în colțul din stânga,
Ce strălucește?
– E o relicvă, doamnă,
E ochiul mort al ultimului pește
Despre care strămoșii credeau că-i de aur
Și că-mplinea trei dorințe,
Cum ar fi să devii
Demon, zmeu și balaur,
Până când i-au luat, pe lângă viață,
Și orice vis de pe piață.
 
– Totuși, puțină tandrețe,
Dorință, uimire, plăcere, surpriză, extaz,
O lacrimă întâmplătoare
De fericire pe un singur obraz,
Un strop rătăcit de afecțiune?
 
– Afecțiuni avem destule, dacă doriți,
Iată și un glosar medical,
Sunt în ordine alfabetică, vertical,
În caz că le-ați uitat denumirea.
 
– Dar un fior, cât de mic, un fior,
Vine toamna, unde-i fiorul de dor?
 
– Emoții din astea nu mai sunt, doamnă,
Credeam că sunt clar,
De veacuri sunt expirate,
Din anotimpuri antice și necontrolate.

Din antologia Lirica unui miez de toamnă, ASPRA, 2021

Foto repr. ShoShon