Da, știu, e un subiect greu pentru asemenea vremuri și vreme. Dar e.

Fetița, pentru că la 12 ani, pe care-i împlinește zilele acestea, e încă o fetiță, e în luna a cincea și clasa a patra, de undeva, de prin Tulcea, dintr-o familie cu alți șase copii în afara ei, și a rămas însărcinată în vară, lucrând (!!!) într-o localitate vecină, cu un băiat de 16 ani, cu care „se juca”.
E halucinant.
Declarația BOR pe acest alt subiect ce a împărțit lumea în două e la fel de halucinantă: „Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.”
Halucinante sunt și cele 19 materii cu iz academic din gimnaziu care te învață să fii premiant sau repetent și să dai examene peste examene, dar nimic despre viața și lumea în care trăiești.
Halucinant e să faci o dramă națională din buchetul de prima zi de școală și din frica de orice schimbare, în timp ce, iată, astfel de fapte (pentru ca atunci când sunt repetate nu mai sunt întâmplări) rămân, într-adevăr, neschimbate în perpetuarea lor.
Acum puțin despre viziunea BOR, ca fiind principalul oponent al schimbării în educație – al doilea, în ordinea importanței, fiind, paradoxal, nu statul sau sistemul, ci înșiși părinții, în majoritatea lor decidentă (fapt firesc, la urma urmei, fiind rodul aceleiași educații a neschimbării).
Inocența copiilor. Copiii se nasc îngerași doar în viziunea părinților cu stare care i-au dorit. În rest, sunt departe de a fi niște mici sfințișori. Copiii sunt – ca și omul mare când bea sau e cuprins de alte vicii și devine, dezbrăcat de convențiile sociale, un animal – niște animăluțe, la rândul lor. Cu bine, cu rău, cu o inocență reală a răului. Să gîndim detașat de canoane, cei care avem copii, și să spunem drept dacă n-am fost măcar o singură dată oripilați că micuțul nostru sfințișor a tras o mîță sau o fată (în caz că-i băiat) de coadă, a băgat cu nonșalanță degetele în ochii cuiva sau a dat cu piatra în te-miri-ce. Că a avut o răutate gratuită, inexplicabilă din punctul nostru, al celor cărora chiar ne pasă, de vedere.
Ei bine, toate aceste porniri naturale, ignorate sau gestionate prost, devin bullying-ul de mai târziu sau infracțiunea de adult, dacă nu are cine interveni să (re)direcționeze nativitatea, încadrând-o într-o noimă socială. Și, atunci când în primii șapte ani de-acasă nu are cine să o facă – așa cum rezultă din atâtea evidențe – intervine statul, prin școală, care și-a asumat astfel, teoretic, formarea cetățenilor săi.
Iar când nici statului nu îi pasă, „tradiția școlii românești”, de care trag cu dinții în primul rând și mai abitir decât statul părinții formați intenționat greșit la aceeași școală defectă, ucide în continuare spirite și suflete cu adevărat inocente în deruta lor existențială.
„Marcându-i pentru întreaga viață”, zice BOR. Așa este, căci o astfel de sarcină marchează nu o viață, ci mai multe. A fetițelor-femei care, poate, nu-și vor simți niciodată această calitate, de femeie, în tot restul vieții lor, ci numai pe aceea de purtătoare de embrioni. A copiilor născuți astfel, care, din start, nu au alte șanse decât norocul astral. A băieților, cărora, departe de orice responsabilitate, li se va părea, cel mai probabil, firesc să se reproducă în continuare pe unde apucă sau pe unde li se…
Astfel sunt marcate, în fapt, vieți și generații întregi. Și toate acestea numai din lipsa unei educații adecvate, care să raspundă nor nevoi reale, nu unor halucinații din jilțuri aurite de sus-puși sau de prea-fericiți.