Prima zi de concediu din anul acesta, cu familia, în casa părintească. Aer, apă, verdeață, liniște și pace. Camera mea de copil, pe care am revendicat-o cu drept absolut. Fiecare cotlon al curții cutreierat, fiecare fir de iarbă comentat.
Noaptea, eram sigur, va veni cu un somn fără vise. Am adormit frânt.
M-am trezit în dimineața următoare lac tot – nu de nădușeala din cameră, unde uitasem să las geamul deschis peste noapte, ci din cauza unui coșmar rebel.
Se făcea, în vis, că adunam frunze și crengi uscate cu grebla, iar pământul nu coopera deloc: nicio frunză cât de mică sau crenguță nu se clintea, în ciuda forței cu care mă căzneam să le strâng. Apoi am început să-mi dau cu grebla în propriul picior. O dată, de două, de nouă ori, până când am constatat cu stupoare că îmi tăiam bucăți din el. Abia atunci, tot în vis, a început să mă doară și mi-am dat seama că o să rămân fără un picior. Iar într-un final, dintr-odată, coada greblei s-a opintit și s-a încolăcit, moale și alunecoasă, în jurul meu, urcând ușor spre gât…
M-am trezit, așadar, transpirat și gâfâind, când îi venise rândul ultimei spirale să mă înfășoare, înainte de a nu mai putea să respir deloc. E mereu un moment limită în toate visele urâte – momentul acela între două punți sau lumi, în care, din fericire și din câte știu, ne trezim.
Buimac, mă ridic în capul oaselor și scutur din cap. O rază de soare se juca într-un colț de draperie uitat netras. Ce să fie, unde sunt… După o privire corelată cu rațiunea prea matinală, mă dumiresc în câteva clipe – eram acasă la mama, în camera mea. Nevasta și copiii dormeau, înșirați de căldură, prin celelalte camere.
Ce-aș fi băut o cafea! Dar n-am vrut să le deranjez somnul cu zgomotul pe care l-aș fi făcut, cine știe ce astre colindau în somn, la rândul lor. De altfel, mai era puțin și se trezea și nevastă-mea, ea mereu se scoală devreme și face, indiscutabil, o cafea mai bună. Așa că mi-am zis să mă relaxez puțin în căutarea semnificațiilor visului pierdut. Cine știe, la cât de rar visez…
Aveam, de copil – de fapt, avea mama – niște cărți micuțe de interpretat vise. Vreo trei ediții diferite. Au stat zeci de ani în bibliotecă. Le știam locul pe dinafară. Cu sentimentul că se fac, în cele din urmă, utile, tiptil, le-am luat.
Greblă, deci… Greblă de visezi că ai, visul nu e tocmai bun, prevestește evenimente dificile din viața ta. Asta nu prea-mi plăcea, dar, de fapt, era a mea grebla, n-o recunoșteam, nu recunoșteam nici locul măcar. Clar, nu aveam eu grebla, doar o țineam în mână. N-are ce prevesti.
Dar stai… Dacă visezi o greblă, în general, poate însemna că vei avea noroc la vânzări sau la unele tranzacții… Asta era, era o greblă ca atare, deci voi reuși să îmi expun proiectul la care am lucrat pe rupte cu toții și domnul State, șeful, va trebui să-mi fie cumva recunoscător. Uite, cantitate mare de pământ în jurul greblei e semn de noroc, vi se mărește salariul… Da, era mult pământ, s-o pune și că eu nu reușeam să-l curăț?
Nu, trebuie să mai fie și altceva. Greblă cu coadă lungă – o fi și cu coadă scurtă…? – vis nu prea bun, prevestire a unor eforturi mari pentru a rezolva o problemă de familie. Deci tanti Mioara, mătușa de peste drum, tot nu vrea să cadă la pace cu noi la vânzarea casei din Breaza și-o s-o ducem așa, în procese, până la un vis de mai bun augur. Și eu tocmai mă gândisem să-i facem o vizită.
Nu mă dau bătut. Grebla în vis semnifică unealta cu care se face o muncă neplăcută și grea, anevoioasă, mda, cred că eu greșesc undeva, trebuie să schimb abordarea, caut altă carte, s-o vedem pe următoarea.
Greblă – întâlnire nocturnă, bucurii, scurt și concis. Merge, dar poate când mă-ntorc acasă, la o bere cu băieții.
Greblă căzând – nenorocire… Grebla mea nu cădea, totuși. Poate doar peste piciorul meu, dar nu cred că la asta se referă.
Greblă de lemn – ești confruntat cu o situație înșelătoare… Și nevasta-mi doarme așa liniștită, nu, eu n-o înșel, doar că așa-s eu, amabil cu toate femeile care-mi trec prin față, le ajut, le mai curtez fără conotații, pentru că am observat că le place și-s băiat bun, dar nu, n-am înșelat-o pân-acum… Dar dacă ea… Dar nu, o iau razna deja, aici scrie clar situație, nu oameni, nici nu se pune problema!
Greblă de metal – hărnicie la serviciu, normal, eu chiar muncesc, nu trebuia să mai muncesc și-n vis sau să mi se spună că o fac. Nu stau ca Gigel, noul coleg care nu face nimic toată ziua și pe care nu-nțeleg de ce l-au mai pus și șef, trece pe la fiecare, întreabă și se face că notează ceva și-apoi participă, atotștiutor, la ședințele de strategie a departamentului. Cartea asta-i prea sumară.
Fără dinți – pierzi afecțiunea partenerului. N-avea cum să n-aibă dinți, altfel nu mă făceam praf cu ea. Și-apoi eu la gândul cu înșelatul nu mă-ntorc. Nu în concediu.
Lucrând cu ea – vei primi vești plăcute; o, da, în sfârșit! Da, lucram cu ea. Ceva coerent. Dar, oare, chiar lucram…? Fusese o intenție, așa o iau în vis toate intențiile razna, cine știe din ce motive subconștiente, deși mi-ar plăcea mult să primesc vestea aprobării transferului meu temporar la o filială din Austria a firmei… Austria, Alpi, răcoare…
Reparând – semn rău. N-o reparam cu certitudine, pe mine ar trebui să mă repare cineva, să nu mai caut vise în cărți. Din fericire, a fost doar un vis și sunt întreg și neschimbat.
Greblă cu coada ruptă – ești timid în relațiile cu o persoană recent cunoscută. Interesant. Vecina de la doi, care s-a mutat de curând, cred că cu chirie, n-am îndrăznit s-o întreb… dar am ajutat-o să-și urce câteva cutii mari într-o zi și nu prea am vorbit, eu, care-s destul de vorbăreț, am fugit ca din gură de șarpe.
Șarpe…?!? Mi-am amintit, cu fior încă rece, de coada greblei din vis – poate-ar trebui să caut la șarpe… Șarpele e biblic, e înțesat de semnificații, chiar nu vreau să intru în amănuntele acestuia. Sunt în concediul pe care l-am așteptat un an și e abia la început, mai avem de călătorit prin multe locuri după popasul în satul meu.  
Șarpele cu istoria lui și eu cu concediul meu, am stabilit, altfel aș fi putut continua și cu ideea de autovătămare și ar ieși vreo lucrare onirică academică pentru o amărâtă de greblă. Mai degrabă cred că a fost oboseala muncii de ieri, din grădină. Urmarea efortului fizic susținut după anul de stat în oraș, cu ieșiri lunare doar pe ici, pe colo.
Aud un zgomot și tresar. Cea mică se trezise și, văzând lumină în camera mea, vine cu ochii încă lipiți de somn și-mi zice:
– Taaatiii, am visat ceva, dar am uitat ce…
– Zi merci, puiule, cine știe ce bazaconie era, îi mormăi, luat prin surprindere și neputincios de propriu-mi vis, darămite să-l mai descifrez pe-al ei.
Se luminase de-a binelea. O sui în pat, sting becul și dă de cele două cărți prăfuite de vise. I le iau repede din mână și le pun sus, pe sobă, unde, probabil, le va găsi careva mirat la anul și le va pune iar la locul lor.
În jur, zgomotele se întețesc. Din ce în ce mai multe și mai cunoscute. Un câine lătra undeva, păsărelele ciripeau, o ușă scârțâia, glasuri de oameni. Ziua începea, umbrele nopții dispăruseră, totul reintra pe făgașul știut.
Ne-am permis, la micul dejun, luxul orășeanului care trece pe la țară din când în când – acela de a nu intra direct în treburile zilnice, grăbiți, cu grijile pe umeri și cu privirea în jos. Ne-am savurat cafelele, ceaiurile și laptele cu cacao, cornulețe și câteva tartine, pe vârste și preferințe, în foișorul umbros din curte și abia după aceea am început să ne împrăștiem spre chemările zilei în curs.
Mi-am văzut și eu de ale mele. Am reparat cușca câinelui și am descâlcit câteva cabluri, am montat un bec afară.
Târziu, spre seară, pe răcoare, m-am dus în magazie, cu gândul să-mi iau uneltele cu care să-mi termin treaba sumară din curte. Erau toate înșirate pe un perete și, văzându-le așa, la un loc, mi-am dat seama ca lovit de fulger că visasem, de fapt, o… furcă.
Or furca e, cu siguranță, mult mai încărcată de interpretări decât grebla – pe unele, mitice, le știu și eu, fără să mai deschid vreo carte. De altfel, nici n-aș face-o acum, când s-a întunecat afară și nu am de gând să mai trec prin furcile caudine ale altui coșmar.
Îmi vine o idee genială. Genialitatea e uneori apanajul simplității. După cină, când mi-am luat elan, pradă amenințării subite a nopții, dar cu un calm aparent desăvârșit, s-o anunț pe nevastă-mea că dorm cu ea, am auzit ca prin vis glasul unuia dintre copii:
– Mami, vreau să dorm cu tine, cred că e un șoarece în camera mea și, până o să-l căutăm mâine, pe lumină, eu să știi că dorm în camera ta!


 

Apărut în Astralis nr 3(11)/2021