Ciudat cum suntem impresionați diferit, la vârste diferite, de aceleași cărți, filme sau evenimente.

Când am văzut Downton Abey, care pentru mine a devenit punct de referință în snobismul englezesc în special și uman în general, mi-am amintit de Remains of the Day, care, la vremea lui, mă fascinase teribil, dar nu ca snobism, ci ca fast afișat pe post de desăvârșire.

Și mă mai impresionase tristețea incurabilă a personajului principal, interpretat – probabil a contat și asta – magistral de Anthony Hopkins.

Ce rămâne, după ce toate luminile balului se sting și ajungi în camera ta, tu cu tine însuți? Ce rămâne la final de zi, când toate cele obișnuite sunt deja spuse și făcute și doar visul îți mai poate prinde glas? Nimic, în cazul impecabilului majordom care-și reprimă nu numai orice sentiment, dar și gândirea ca atare, punându-se în totalitate, cu tot ce reprezintă el ca ființă, în slujba unui stăpân, fără să transpară de nicăieri ideea că, într-o zi, s-ar putea ca unul dintre ei să nu mai fie cum era. Sau, pur și simplu, să nu mai fie.

Acum, la re-vizionare, tristețea protagonistului mi s-a părut de-a dreptul tragică. Dar – iată o impresie nealterată de timp – am rămas la fel de uluită la o scenă anume, de pe la începutul filmului, din momentele acelea când abia te deprinzi cu personajele și le înveți, trăind cu ele pentru o oră și jumătate. La o masă lungă și foarte frumos aranjată, niște oameni în costume negre mănâncă diverse preparate, care sunt schimbate cu felul următor de o mică armată de alți oameni în alb. Ca și acum probabil vreo cincisprezece ani, când l-am văzut prima oară, am tresărit când l-am văzut pe Anthony Hopkins în capul mesei respective, nu servind, ci servit. Exact ca la prima vizionare, abia ulterior cadrului respectiv mi-a picat fisa că era vorba de masa servitorilor de prim rang, serviți la rândul lor de următorii, ca statut. Și așa mai departe.

O scară repetată la nivel imediat inferior la infinit, până când nu mai are cine și pentru ce să mai reproducă ceva. O traducere socială a lanțului trofic natural.

Și, totuși, în ciuda tuturor acestor considerente, n-aș da în continuare demnitatea unei relații pe franchețea fuck-urilor spuse franc azi pe peliculă și-n viață și nici eleganța unei iubiri tăcute pe orice partidă de sex fierbinte sau perfect. Pe peliculă și-n viață.

https://filmehd.se/the-remains-of-the-day-ramasitele-zilei-1993-filme-online.html

Foto repr. bloguluotrava.ro