O poezie care m-a obsedat vreo douăzeci de ani, de când am auzit-o prima oară, și la ale cărei sensuri încă lucrez… E din filmul Călăuza, film cu aceleași valențe – de obsesie. În timp am aflat că e scrisă de tatăl cineastului, Arseni Tarkovski, un poet foarte mare, printre cei mai mari la el acasă, și de care eu n-am auzit și nu am învățat în școli. Vă las varianta mea în română și un clip cu poezia extrasă din film, de pe youtube, care are și titrare în engleză – e bună, pentru comparație.

foto repr. yorick.ro (imagine din film)

Poezia este apărută în Convorbiri literar-artistice nr. 22/2021