Potecuță mi-a adus aminte de o întîmplare, de care uit și-mi tot apare din cînd în cînd pe retina memoriei.
Odată, la începuturile blogului meu, cînd confundam pe multă lume cu multă lume, ori fiindcă aveau pseudonime asemănătoare, ori fiindcă aveau un pseudonim pe facebook și altul pe blog sau chiar mai multe sau și le schimbau relativ des, am făcut unele confuzii. Mai jos e doar una dintre ele.
Din cauza (că nu prea pot să zic datorită…) unui nume foarte apropiat, i-am spus cuiva că îmi place foarte mult fiecare cuvînt pe care îl scrie și fiecare sentiment reieșit din scris. Eram absolut sinceră, chiar mulțumită că găsisem o ocazie s-o spun fără să pară sau să arate epatant, și persoana s-a bucurat foarte mult.
Însă în scurt timp lucrurile au stat cu totul altfel. Ceva nu se lega. Mi-am dat seama de confuzie la oarece timp (timp în care am fost cam nedumerită…). Relația între noi, evident, nu s-a creat, că nu avea cum, deși respectul îmi place să cred că a rămas reciproc. Sper, avînd în vedere că azi nu mai schimbăm o vorbă și nici de-atunci nu prea am mai făcut-o. Îmi place, obiectiv, scrisul persoanei respective în continuare, e bun, însă e atît de diferit de ce sînt și ce caut eu, încît o interacțiune unilaterală sau formală devine inutilă.
Din puținele și prea firavele încercări de conversație, întotdeauna publice, n-a ieșit nimic. Mă simțeam vinovată de declarația inițială, adresată greșit, și, părîndu-mi-se aiurea să recunosc acea greșeală, am încercat să fiu politicoasă de formă – treabă pe care n-am putut s-o duc la bun sfîrșit. Nu din neasumare, precizez, nu mi-am recunoscut greșeala, căci îmi asum orice. Ci pentru că am văzut, tot în timp, cît de urît sau de rău poate fi primită o scuză francă.
Ce e mai bine, să taci și s-o lași cum a picat sau să-i spui celuilalt că l-ai confundat și că nu e pentru tine, de fapt, nici pe departe ce i-ai spus inițial?
Azi totul e ok. Deși tot în timpul scurs am sesizat unele răutăți fine și minore pe care le-am receptat personal (dar poate chiar nu erau), azi e ok, sîntem exact unde trebuie, adică nu mai avem nici o legătură, așa cum nu avuseserăm nici înainte de confuzia mea.
Însă, cum spuneam, nu pot să nu mă gândesc: dacă cineva mi-ar fi făcut mie asemenea declarații (cum am și primit de-atîtea ori…) și apoi aș fi remarcat că nici nu mă mai bagă în seamă, în cel mai bun caz (cum mi s-a întîmplat și mie de atîtea ori…), m-aș fi gîndit măcar o clipă de ce (cum, iarăși, mi s-a întîmplat…)? Da, desigur, numai că nu mi-ar da nicidecum prin cap că ar putea fi de la o simplă confuzie. Dar, iată, se poate și asta. Motivațiile pot fi și imprevizibile.
E doar o întîmplare, desigur. Însă mă gândesc, extins, oare de cîte ori astfel de întîmplări (vorbesc despre cele atipice, cele tipice, legate de firea umană, fiind deja lucru comun) stau la baza unor relații sau non-relații umane? Astfel de neînțelegeri nelămurite niciodată. Astfel de detalii pe care se construiește sau se dărîmă, practic, lumea noastră socială.
Sursa foto repr. http://www.pengertianku.net/
Există multă confuzie pe net și chiar aici, prin blogosferă, am întâlnit personalități într-atât de asemănătoare, încât m-am gândit dacă nu e una și aceeași persoană. Uneori, era. Alteori, mi s-a revelat că nu, ci doar semăna foarte-foarte bine ca stil, gândire, iar mai nou, mi s-a întâmplat să citesc comentarii întregi pe care eu le-aș fi scris exact așa. :))) Concluzia e evidentă, nu? 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-am gindit si la asta 😀 adică, cum ar veni, că îmi fac eu jriji și-mi pun întrebări acolo unde nu-i nimic de făcut 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oricum, aprecierile de la mine au fost sincere și am știut de la început că tu ești unică pe aici și ca blog. În ultimul timp, am comentat mai rar, fiind copleșită de niște chestiuni personale, dar scrierile tale mi-au plăcut și îmi plac mult și atunci când nu-ți scriu nimic la acestea. 🙂 În privința grijilor, eu nu-mi mai fac din momentul în care am constatat și că avem tendința să ne asortăm unii altora ca exprimare, atunci când empatizăm prin cuvinte. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu-mi fac griji, Cris, de contorizarea comentariilor… Mai ales pentru că știu sigur că, dacă vreau sau vrei să comentăm ceva anume, îți pot scrie, te pot suna, am de unde să te iau. E cu totul alt sentiment, care n-are, cel puțin la mine, legătură cu reciprocitatea comentariilor. E o bucurie… reală (😀 cum sună, în context) la care țin mult, atunci cînd ajung să o am ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…și-i reciprocă acea bucurie! 🙂
Îți mulțumesc, Issa, pentru cuvintele frumoase! ❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Oricînd, draga mea 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Na, nu ştiu. Eu n-aş spune că a fost o confuzie. Dar nu înseamnă că e bine ca mine.
Dacă ar veni cineva la mine şi ar scrie asta şi pe urmă ar zice că m-a confundat, aş rămâne cu întrebarea: na bun, a venit pe blog şi a scris fără să citească, crezând că sunt altcineva? Şi dacă totuşi a citit, laudele erau sincere, adică de chiar i-a plăcut sau au fost aşa doar pentru că a crezut că ştie persoana din spatele rândurilor? 🙄
Hm, complicată treabă!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Uhhh… că bine zici, e clar că mi-au scăpat mult mai multe aspecte… Și-apoi, chiar așa, dacă persoana cealaltă e mult mai sintetică și nicidecum nu face disecțiile noastre, apoi chiar că e pierdere de timp.
Dar uite cum greșim fără să vrem 🙂 aici era principalul meu stres 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, da, cunosc asta cu greşeala!
La mine a venit o vreme un domn sau o doamnă, nu ştiu, dar totuşi cred că domn. Semna de fiecare dată altfel, dar cu pseudonime cam cât o propoziţie, el spunea ceva şi-n pseudonim, era cumva parte din comentariu. Şi la început, eram ferm convinsă că-i cineva de aici, foarte cunoscut, care face glume. Şi răspundeam în consecinţă, foarte foarte prietenos şi în spirit de glumă, uneori şi cu boltă, să se prindă că m-am prins. Nu era de aici. Venea, dispărea, iar venea, tot aşa. Dar când mi-am dat seama că nu-i din gaşcă, parcă altfel citeam comentariile, nu ştiu. Deveneau parcă ciudăţele aşa. Deşi nu aveau nicio vină, nu părea periculos sau răutăcios. Dar m-am simţit eu ca nuca 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
am mai înghițit și eu în sec de cîteva ori pe-aci… 😀 dar s-au rezolvat sau dizolvat toate de la sine. deci pot să-mi imaginez revelația ta 😀
pățania mea din articol a fost pe fb, deși putea fi și aici – așa s-a nimerit. Cam de asta, în mare, nu mai dau eu doi bani pe o „relație” exclusiv publică 🙂 Sigur, cînd schimbi cu omul, din orice motive, și cuvinte în privat (lăsînd la o parte psihopații și plasele), se schimbă totul și vezi altfel. Vorba lui Moromete, știi „pe ce te bazezi” 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Issa, nu faci decât să-mi confirmi că ești poetă… cu capul în nori adică. Nu fi îngrijorată. E de bine. N-ai putea scrie poezii altfel. Iar micile confuzii (îți amintesc și de Edi, care cred că a sughițat la greu azi, l-am bârfit și pe site-ul Cristinei 🙂 ) nu fac decât să genereze scurte povestiri spre deliciul nostru. Nu te schimba!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀😀 nici o șansă, deși am avut tentative de a fi o „versiune mai bună a mea” :)))
Am dat o tură pe la Cris, merci că mi-ai atras atenția, să savurez și eu 🤩
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar cei foarte corecți și cinstiți ( cu ei în primul rând!) au astfel de procese de conștiință, restul, superficiali și zgârciți la sentimente cred că ar fi trecut foarte ușor peste, cu un „asta e” , fără nicio urmă de regret. Foarte puțini sunt cei conștienți de importanța cuvintelor și le aleg atent și bine gândit.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc frumos! Dar n-ai idee cît rîvnesc, de multe ori, la acel „asta e”, spus de la început, fără toate procesele astea care macină în gol…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mai bine ( fair play) ar fi să spui, doar că e, până la urmă, mai comod si mai nimerit să lasi cum a picat. Timpul face și in cazul ăsta treabă bună, deși nu chiar fără, să le zicem, daune.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mi-ai adus aminte că de-atîtea ori mi s-a-ntîmplat și invers, adică să mă zurlească ceva sau whatever, pentru ca apoi, devenind apropiată cu persoana respectivă, să-i spun și să rîdem împreună… Dar nu e cazul aici – așa e, timpul a așezat la locul lui totul, cum era 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://garapentrunoi.wordpress.com/2021/07/18/mi-se-rupe/
Recomand cu căldură. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„E cumplit de obositor să pari de acord cu alții, de dragul unei false armonii” – uite că dau și eu citate 🙂 Finalul Renatei m-a uns și pe suflet, dar și pe spirit. Așa e, dar iată că tot îmi mai pun întrebări… probabil e, într-adevăr, chestie de maturizare (reală, nu aia din cărți și buletin) și atît.
Thanks, Aldus!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ai scris cândva un articol în care ai pus poze cu copiii tăi. Fata parcă urma să dea la litere și ai scris puțin despre programa absurdă, se cerea să știi o grămadă de chestii super-abstracte dintr-un autor de referință, i-am uitat numele, de vă uitați amândouă la el ca mâța în calendar. Tot caut articolul ăla și nu-l găsesc. Oare știi la care mă refer?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunea asta…? N-am cum să uit așa ceva 😀
https://semaiintampla.com/2019/05/24/cenaclu-literar/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, cred că era vorba de intrarea fiicei tale la facultate, se pregătise pentru asta și parcă o ajutaseși și tu, și te declarai perplexă de niște cerințe din programă, trebuia cunoscut ceva legat de simbolisitca cuvintelor, logos, nu mai rețin exact. Vorbeai de faptul că vrea să intre la litere. Trebuia cunoscut un autor foarte abstract. Cred că ai pus și poze cu băiatul și fata, dacă bine rețin.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te referi la… Saussure, marele lingvist? Deși nu prea seamănă cu ce zici tu, dar altceva nu-mi dă prin cap acum… „mai mă” gîndesc mîine…
https://semaiintampla.com/2020/01/20/dezamagire-substantiv-comun/
ApreciazăApreciază
Posibil să fie el – o să mă uit și eu mâine, că acum e târziu. Mersi.
ApreciazăApreciază
Nu ai cum schimba șablonul, oricât ți-ai dori…”asta e”…😉🥰
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Știu. Dar știu după ce-am încercat 😉
Mulțumesc frumos, Ana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
I’m dizzy too…dar nu contează. Cât despre confuzie sau confuzii, e destul de ciudată întâmplarea descrisă. Sincer, se întâlnesc aproape zilnic situații care te lasă cu ochii-n soare! Dar la ce lume pestriță circulă nu e de mirare că îi mai încurci. Vorba ta, Marinela sau Marilena!?
In jud. Mureş sunt două sate: Sălcud şi Lăscud! Niciodată n-am ştiu care-i unul şi care-i celălalt!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mda… bun punct de vedere. deja îmi vin idei noi din asta 🙂
să știi c-am mai auzit de chestia cu nume așa apropiate de localități, care se confundă ușor, deși nu-mi vine nimic acum prin cap – o fi treabă de toponimie. însă comparația cu Marinela… 😀😀
ApreciazăApreciază
Ei, şi mi-am adus aminte după ce ți-am trimis mesajul că erau şi două doamne cu nume sucite: Sălcudean şi Lăscudean! Dumnezeule mare, niciodată n-am ştiut care-i una şi care-i cealaltă, mai ales că, din punctul meu de vedere, ele semănau.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta deja-i din Caragiale, Aura…!
Pot să presupun că dbna Lăscudeanu era din Lăscud și dna Sălcudeanu era din Sălcud?
😀😆😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu am mai confundat un singur blogger, pe care l-am și ”botezat”. Eram tot pe la început și cam pierdut printre atâtea persoane noi. Mi-a fost jenă și am încercat o explicație trasă de păr, fără să fiu crezut. Dar cred că, în ce mă privește, nu am fost luat drept altul, niciodată. Poate și cifra 6, pusă după nume, are un rol practic, nu doar ca noroc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 voi, cînd voriți de începuturi, vorbiți de atîția ani în urmă…
așa e, nu poți fi confundat, îmi aduc aminte cum am nimerit eu pe „Fetița…”, fără să-mi dea nicicum prin cap c-o s-o corectez 2 ani mai tîrziu… ❤
și n-aș zice că de la cifra 6, pe care am înregistrat-o mecanic tot timpul ăsta, fără s-o gîndesc o clipă, doar știam că-i acolo. într-o zi, dacă vrei, poate ne spui și povestea ei 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Luni e lansarea cărții în Seini, deci va trebui oricum să aștern pe hârtie povestea poveștii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
aștept cu plăcere și interes, succes ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E OK să greșim… E o întâmplare a ființei și asta… doar că rămâne ceva după, aș zice ciudat, un ciudat pe care vrem să îl „dezlegăm“, dar se poate și mai rău…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
are dreptate marele poet 🙂
pînă la urmă, am ajuns să cred că tot timpul ne spune dacă merită dezlegat sau nu un asemenea „mister” 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu numeam „confuzie nefericită” o întâmplare din tinerețe când, aflat cu o delegație într-un mic orășel, cineva a venit glonț să mă lovească. În asemenea situații este recomandat să te pui mai întâi în gardă și abia apoi să întrebi :„Ce ai nene cu mine!” A fost comic că ulterior, el singur mi-a dat explicația necesară, ținându-se cu mâna de nas :„Am crezut că ești Gonzales!…” Nu știu cum a înțeles așa de rapid că nu eram eu acela 🙂 Însă aia a fost doar o confuzie și atât. Cât am stat pe acolo, am tot sperat să-mi întâlnesc sosia, chiar și cu o poreclă atât de caraghiasă. În fine… Dar mă gândesc la ce ai relatat tu. Să-mi dai o apreciere și apoi să mi-o retragi motivându-mi că nu fusese de fapt pentru mine și că de fapt m-ai încurcat? Zău, așa! 🙂 Las-o încolo de sinceritate, uneori nu e bună când e și dureroasă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Condei… asta-mi doream să aud 😀, mulțumesc mult! Pe bune.
Cît despre Gonzales, Doamne ferește… Și, chiar așa, alta acum: cică toate au un rost, pînă și mărunțișurile. Iată că nu. Zic de tine, că putea fi mult mai grav: care-i rostul confuziei cu mister Gonzales? Că, din fericire, nici n-ai pățit ceva, dar nici pe adevăratul Speedy nu l-ai cunoscut, ca să zici că poats asta era 🙂
Eu chiar cred că puține au rost cu adevărat.
ApreciazăApreciază
😁😊Mi s-a întâmplat şi mie să fiu confundată🙈. Doamne, nu sunt frumoasă, dar confuzia m-a pus pe gânduri! Eu am locuit în secuime mulți ani şi vorbeam bine limba. Atât de bine că nimeni nu mă credea că sunt româncă sau secuiancă din zonă, ci clar sunt din Ungaria! Într-o zi eram în parcul oraşului şi am observat că vreo doi se uitau insistent la mine şi şuşoteau. Şi mă trezesc cu ei în față, înarmați cu un buchet de flori şi un carnețel, cică să le dau un…autograf! Imaginează-ți stupoarea mea! Eu nu înțelegeam nimic, iar ei încercau să mă convingă că nu vor dezvălui nimănui că sunt în oraş…după o conversație fără cap şi fără coadă, am înțeles că eram confundată cu o actriță din Ungaria. Le-am povestit colegilor întâmplarea şi cineva mi-a adus o revistă cu actrița. Unii colegi au zis că semănăm. Eu spun că actrița era frumoasă spre deosebire de mine😂
ApreciazăApreciază
Ei, așa mai da! 🙂 Cu autografe, cum altfel. Păi uite că ești acum la vremea când dai autografe în numele tău și nu doar fiindcă ai semăna cu o actriță. Ca și Issa…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! Eşti tu foarte amabil şi…serios! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu cred că toate (sau aproape toate) au un rost, numai să le și înțelegem poate… Urmarea întâmplării a fost că nu m-am putut abține să nu povestesc pățania și colegilor mei, ca mai apoi o bună perioadă de timp să mă pricopsesc cu această poreclă 🙂 Și că nu numai pentru a-mi descoperi sosia am umblat eu după aceea cu ochii în patru, atunci când ieșeam în oraș… Ciudați de felul aceluia înghit greu o situație în care n-au fost ei triumfători. Eram convins că mă caută cu gașca, era exact genul acela de golan. Numai că treaba mea era prin pădure și prin urmare i-am acordat foarte puține oportunități de mă întâlni. Una peste alta, a fost o treabă destul de neplăcută. Faptul că nu am fost și bătut, nu m-a scăpat totuși de jena acelei împrejurări absurde. Mă socoteam probabil om serios, „făcut armata” 🙂 și nu un oarecare derbedeu de cartier.
Și tocmai acum și aici se relevă poate și înțelesul, rostul cum i-ai zis tu, acelei întâmplări… Cheia cred că sta în cuvântul probabil. Eu, om serios? Probabil că nu! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀😀😀 nu știu să răspund la ultima întrebare.
dar, apropo de rosturi, deși tot nu i-l văd (la pățania ta), în mod sigur ți-ai făcut un timp de lucru cu asta 🙂
ApreciazăApreciază
E firesc să ne mai greșim, mai ales atunci când îți petreci prietenia pe tastatură. Chiar și când comunici cu un om față, în față, și tot se pot produce neînțelegeri de te miri din ce..
Atâta timp cât există scuzele de rigoare, nu văd de ce se mai perpetuează în continuare, răutatea.
Când din senin pe cineva îl apucă ceva ce nu îți poți explica, apoi nu poate să-și ceară scuze, sau o face formal sau n-o face, atunci eu o pun pe seama invidiei și surorii ei mai mari, ego.
Cred cu tărie că o prietenie sinceră, nu moare, ci se dezvolta armonios pe zi ce trece.
No.. Scuză-mă, poate n-am prea fost pe subiect.
Numai bine îți doresc, Issa ! 😇
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-i problemă, că am deviat oricum mai mulți de la el 🙂
Așa cred și eu, că unde e nu numai sinceritate, ci și reciprocitate (că prima, singură, nu face mai nimic), n-are ce să piară.
Tot binele și ție, Ștef!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😇
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmmm, la mine e foarte probabil sa fac confuzii, ba chiar cred ca am mai facut desi acum nu imi vin in minte (culmea – dupa ce ca incurci borcanele, nici macar sa nu ti le amintesti). Eu zic ca nu e nimic grav, daca erati pe aceeasi lungime de unda simteai sigur nevoia sa corectezi, sa compensezi altfel, in alt mod. Eu asa mai fac. Nefiind, e totul bine asa, exact cum spuneai.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
balsam e uneori o logică obiectivă… mulțumesc, Ana! not for the first time…
ApreciazăApreciat de 1 persoană