Pornind de la White Lotus al lui Jo – de fapt, confundîndu-l inițial – am văzut White Lines. Și, deși începe cu cocktailuri și petreceri și pare s-o țină numai așa, n-am regretat.

Tot o crimă e la mijloc – în fine, se mai adaugă și altele pe parcurs. Dar cea de bază e una veche de 20 de ani, iar sora celui ucis vine din sobrul Manchester în frivola Ibiza, să afle cine a fost criminalul fratelui ei.

Filmul e, practic, un drum inițiatic – nu însă la modul serios în care ne-am aștepta sau cu care sîntem obișnuiți în cinematografia de gen. Fiecare în parte, dintr-o gașcă veche, se regăsește sau abia acum începe să se caute cu adevărat, în raport cu sine și cu ceilalți totodată. Toate se petrec pe fundalul amintirilor comune, mai precis al dezmățului adolescentin cu droguri și toate cele aferente dintr-o stațiune însorită și cu porțile mereu deschise tuturor.

Fratele idealizat devine treptat o mare surpriză pentru sora-detectiv, egală, poate, numai cu surpriza ieșirii la suprafață din ea însăși a unor trăsături nebănuite.

Cine sînt cu adevărat e laitmotiv-ul serialului și, în speranța unui răspuns salvator de oriunde, ies la iveală tot felul de minciuni sau încurcături, vechi sau noi.

Scena cu terapia prin adevăr, propusă de unul dintre ei la un moment dat, este, la limita dintre normal și absurd, o scenă freudiană prin excelență și extrem de verosimilă uman.

În completare, că de asta m-a ținut pe loc un sezon cu zece episoade (aka zece ore), aș aminti accentele reușite de comedie neagră puse pe unele scene (deși, pe google, serialul e la categoria thriller) și veridicitatea scenariului, în ciuda tuturor aparențelor. E o combinație aparte, pe care n-am întîlnit-o prea des.

Îl recomand cu căldură estivală – Ibiza, plajă, surf, disco, mașini decapotabile, piscine, carpe diem.

A, da. Și îl mai recomand și pentru românii din film, deși îi cheamă Yuri și Grigor… – probabil o scăpare a scenaristului. Din cînd în cînd apar cîțiva români care chiar vorbesc românește pe fundal, le cîntă Dragostea din tei pe barca plină de cocaină (avînd în vedere și melodia asta, poate că românii, în viziunea scenaristului, adică actorii Adrian Fekete şi Alex Delescu, înseamnă exclusiv basarabeni) și sînt traficanții cei răi, după care chiar nu-ți pare rău deloc.

Foto repr.: inews.co.uk