Persoanele care au condus pe elevi
Până la vacanță
Sunt rugate să coboare din vagoane
Vă mulțumim frumos
Profesori și părinți
Pentru prestanță
Urmează ruta iunie-septembrie
Cu opriri în haltele
Tabără, Excursie, Cantonament,
Divertland,
Mare, munte, bunici  –
Numai bunicii au voie pe-aici
Împreună cu păsări, copaci,
Câini, pisici și amici –
Călătoria va fi achitată în gara finală
Prin compunerea
„Prima zi de școală”.