Era odată o fată frumoasă, cea mai frumoasă fată din lume, cu fața mai albă decât spuma laptelui crud, cu ochii precum seninul cerului de vară, cu părul curgând ca un râu limpede în adierea vântului de seară.
Stătea cu părinții ei săraci la o margine de pădure. Pe cât de frumoasă era, pe atât era de bună. De bună ce era, se făcea luminiș unde călca ea. Animalele pădurii îi adormeau la picioare și păsările cerului îi ciuguleau din palme, pentru că puțina hrană pe care o avea o împărțea cu toate vietățile din jur. Sătenii o alintau cu multă duioșie Mama Pădurii.
I se dusese vestea în cele patru zări și, pentru că avea și darul unei voci divine, multă lume venea și o asculta cântând și lăsa daruri părinților, astfel că ei aveau mereu strictul necesar. Munceau cu drag orice și dăruiau și ei din ce aveau celor și mai nevoiași decât ei.
Așa, pe aripi de vânt abia șoptit, află și Prințul locului de frumoasa fată și voi neapărat să o vadă. Trebui să fugă de la palat într-o noapte, fiindcă părinții lui, Regele și Regina, nu l-ar fi lăsat în ruptul capului.
Își luă calul bătrân și răpciugos ca în povești și porni la drum lung. Merse până spre zori și căzu răpus de oboseală în mijlocul unui codru des de nu vedea urma pe unde a venit dacă se uita în spate.
Când se ivi soarele, se trezi și el. Ca-n vis, zări în jur lumină multă, iarba dată la o parte, floricele mici și viu colorate ieșind de te-miri-unde, păsărele ciripind și, peste toate, un cântec duios moleșindu-i corpul și mințile.
Și atunci o zări apropiindu-se. I se păru o plăsmuire plutind între cer și pământ cu toată frumusețea lumii în privire. Simți atunci fără întoarcere că este tot ce își dorise dintotdeauna și nu-i putuse spune pe nume, pentru că nici nu știuse că există.
Iubirea Absolută îi învălui într-un glob de cristal strălucitor. Fără cuvinte, Prințul își lăsă capul pe pieptul ei subțire, fata se opri din cântat, cuprinzându-l cu încredere firească și stătură așa, tăcuți, uitați de timp, spunându-și în gând tot ce ar fi vrut să audă unul de la altul.
Între timp, Regele și Regina își dăduseră seama repede că Prințul lipsește și puseseră preț pe capul lui. Orice informație avea să fie plătită pe măsura importanței acesteia. Cum erau și cu puțin timp înainte de marea petrecere de împlinire a vârstei la care Prințul trebuia să preia coroana, graba era vădită.
Și mai era regatul vecin, cu Regina Rea și singură, care avea și ea o fată mare. La ultimul armistițiu, cu mulți ani în urmă, pentru liniștea și pacea locuitorilor, toți cei ce l-au pecetluit, Regele, Regina și Regina Rea, își promiseseră nunta copiilor lor, care erau în fașă atunci. Unire care convenea tuturor și avea să le ofere, ca regate unite, o putere de netăgăduit și de durată.
Așa că graba de a-l găsi pe Prinț devenise foarte mare.
Vești și zvonuri începură să răsară ca ciupercile după ploaie, trebuiră chiar să facă o Adunare de Sfătuitori care să le cearnă. Dar toate începuseră să ducă spre marginea aceea de pădure și de împărăție unde se pare că trăia o fată săracă și neasemuită care ar fi cucerit inima Prințului.
Regele și Regina porniră într-acolo. Ei nu erau oameni răi, dar nu puteau să accepte o asemenea alegere, deoarece datoria lor față de strămoși și de oamenii care le lucrau pământurile și le întrețineau palatele și averile era mai presus de orice. Așa că, pădurea aceea fiind în așa margine de lumi și totul la așa limită de petrecerea promisă pentru unirea regatelor, își luară cu ei și oaste și niscaiva bogății, tot ce putuseră, neștiind ce îi așteaptă.
Au ajuns în cele din urmă. Pe drum, cum bănuiseră, s-au întâlnit și cu o oaste trimisă de Regina Rea.
Acuma, oamenii din oastea Reginei Rele nu erau chiar răi nici ei, erau oameni obișnuiți și muncitori, doar că nimeni nu voia să-și piardă slujba sau bruma de agoniseală sub niciun motiv. Așa că toți erau gata să asculte de orice poruncă li se dădea.
Când au ajuns și s-au găsit toți acolo, la marginea pădurii, s-au așezat la popas cu Sfătuitorii, că nu știau niciunii ce și cum vor ceilalți sau ce îi așteaptă.
Regina Rea nu era cu oastea ei, dar le lăsase vorbă să se întoarcă cu Prințul, de oriunde l-ar aduce, sau să nu se mai întoarcă în viață.
Negociind oștile unite strategii comune, i-au zărit pe cei doi în globul lor de cristal, acela al Iubirii Absolute. Au rămas uimiți cu toții de frumusețea priveliștii, dar capetele le erau mai presus și i-au cerut Prințului să se întoarcă la îndatoririle lui. Cu binele, iară dacă nu – cu răul.
Prințul nu a vrut nicicum, pentru că nu se simțise niciodată întreg cum se simțea în globul Iubirii Absolute și le-a mărturisit că își aflase menirea pe pământ. Le-a mai spus, ca o taină pe care nu au înțeles-o mulți, că, decât sa se bată între ei, ar fi mai omenesc să își caute fiecare propriul glob, căci e unul pentru fiecare pe undeva.
Dar nu avea ce mai opri din mersul lucrurilor stabilite. Bătălia începuse și au tras în glob toate oștile cu toate săgețile, tunurile și armele ce le aveau. Degeaba. Globul era de nepătruns.
Atunci Reginei, mama Prințului, i-a scăpat o lacrimă. A căzut pe pământ și pe locul ei a răsărit prima floricică mică și albastră de Nu-Mă-Uita. Globul s-a fisurat. Câteva săgeți rătăcite l-au atins pe prinț. Unde nimereau săgețile, se făcea strop de sânge care cădea pe pământ și se ridica în loc un Trandafir mare și roșu, mândru și plin de spini.
Fata, Mama Pădurii, a început să plângă în hohote de iubire și disperare. Unde plângea ea, se făceau râuri învolburate care curgeau spre oșteni și-i inundau și le luau viețile. Marginea pădurii s-a umplut de Maci. Atunci fata hotărî să-și oprească lacrimile, să nu mai spulbere vieți nevinovate și îl duse pe Prinț peste marginile globului spart, de unde ostașii rămași l-au preluat cu repezeală.
Regina Rea, aflând între timp întâmplările, venise și ea în fugă. A văzut prăpădul făcut de bătălia care era peste puterile ei de pricepere și s-a înfuriat cumplit.
A blestemat-o pe fată să nu-și găsească liniștea niciodată și să stea în calea tuturor prinților frumoși din povești, împiedicându-i în drumul lor și fiind învinsă de fiecare dată.
Iar prințul fu blestemat să aibă parte în fiecare poveste de tot felul de încercări și lupte de care să trebuiască să treacă până să ajungă la aleasa lui, iar aceasta să fie alta în fiecare poveste.
Câmpul pustiit de răni fu curățat de ploaie și uscat de soare, crescuseră la loc toate cele ce erau înainte, doar durerea Reginei Mamă se mai auzea prin șuierul vântului în unele seri, rugându-se la stele să mai îndulcească blestemele.
Și astfel cea mai frumoasă fată din lume, ajunsă acum Muma Pădurii, rămase să bântuie toate poveștile lumii, despletită, murdară și nefericită și luptându-se cu toți prinții până când cineva se va încumeta într-o zi să scrie o carte curată cu povestea ei adevărată, care să ajungă cunoscută peste mări și țări.
Iar Prințul rămase să-și regăsească aleasa inimii din glob, aceea unică și desăvârșită, atunci când în lumea celor ce citesc aceste povești nu vor mai exista prinți, regi sau împărați, ci doar oameni și Iubire Absolută.

Foto arhivă personală.
Poveste apărută în antologia Marea carte a personajelor secundare, volumul 1, editura Heyday, 2021.
Poveștile sunt cuprinse în trei mini-volume, se găsesc aici, https://heydaybooks.ro/ și, la set, sunt un cadou foarte, foarte simpatic.
😃👍🏻
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cam chitros regele ala 😂😂. Cum mai sa ai un fiu tanar si sa-i dai un cal „bătrân şi răpciugos”? 😂😂😂
Sa-i spui regelui si reginei sa-i dea printului un cal alb si frumos atunci cand se mai duce data viitoare pe la acea fata, nu poti sa „parchezi” un cal „bătrân şi răpciugos” in fata casei fetei 😂😂😂
PS: Parca as vrea o continuare in care sa se termine totul frumos si apoi sa fie cu „si-au trait pana la adanci batraneti”😊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sincer, tre s-o recitesc, am scris-o acum un an și-un pic și-am uitat ce-am scris :)))
Dar rezolvăm. Asta cînd voi mai intra în fairy tales mood, că acum sînt setată pe altele 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie mi-a placut, eu zic ca e sì o povestioara pt adulti, mai ales finalul.
E prea frumos ca sa fie adevarata acea lume fara regi, regine, etc , doar cu oameni si iubire absoluta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
e… că de-aia e poveste 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Apăi, dacă-i așa, vreau să mă întâlnesc cu Mama Pădurii. Cred că s-a făcut iar frumoasă și bună, grație poveștii tale. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Poate, dac-am bombarda-o cu povești… 🙂
Mulțam de încredere, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte tare, apreciez acest fel de reinterpretari, care arata alte perspective. Mi-au placut foarte mult si in Witcherul lui Sapkowski, care dupa parerea mea este unul dintre cele mai inteligente fantasy-uri scrise si cred ca ti-ar placea chiar si tie, doar ca e mai dur. Oricum, felicitari, nici aici nu au lipsit sagetile, blestemele si misiunile care par fara sfarsit. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, am avut și eu o perioadă de reinterpretări 🙂 Și despre Ana lui Manole am scris două texte și nu mi-a trecut nici acum ideea. Cît despre povești, o am pe uneva și pe cea a Zmeului 😀 (nici nu mai știu dac-am publicat-o pe blog sau prin vreo revistă sau doar am scris-o).
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aha! Deci avem Muma Pădurii – povestea de origine. Dacă i-au făcut și lui Cruella poveste de origine, de ce nu? 🙂 Toate personajele negative au fost bune cândva, că nu se naște nimeni rău. Imi place mult cum ți-ai imaginat-o pe Muma Pădurii. Iar asta-i o carte pe care ar trebui s-o cumpăr pentru micuții din familie. Văd că este recent apărută. Se găsește în librării deja? Urmează o lansare? *wink*
ApreciazăApreciat de 3 persoane
https://heydaybooks.ro/
Aici le găsești și ți le recomand la pachet. Dacă o fi lansare, e în Bacău, so… 😀😀
Mulțam pentru apreciere, Jo, mă bucură și de data asta ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu creeed! Eu? Cumpărături online?!!! N-ai să vezi! Dar dacă știu cum arată o să bat librăriile din București. Poate le găsesc… Mulțumesc.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:))) cu plăcere, îți dai seama că nu le cunosc sistemul de distibuție…!
ApreciazăApreciază
exact ca Jo m-am gandit..ca s-a potrivit post-ul cu noul Cruela, partea ei buna.
PS in primele paragrafe , mi-ai aduc aminte de o imagine dintr-o carte veche (din copilarie) cu Alba ca Zapada, plina de desene..in poza era Alba ca Zapada, pe o pajista langa padure/sau luminis in padure, cu fata toata un zambet si toate animalele padurii in jurul ei
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nu știu dacă știu imaginea aia, dar o știu bine pe cea din filmul lui Disney, cînd face curat în căsuța piticilor, ajutată de vietățile pădurii… ce vis frumos ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E prima dată când citesc o poveste din perspectiva asta şi sunt fascinată! Hai, te rog eu, mai scrie măcar una. Nu ştiu, despre orice 🙂
Te felicit, Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță! Imediat ce-mi mai vine vreo idee de reabilitare, mai scriu :)))
ApreciazăApreciază
Adică, încă de atunci au apărut trandafirii roșii, simbol al răului? Cred că ne păcălești. E un simbol recent, când au simțit nevoia să vopsească gardul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 doar nu crezi că pesede are monopol asupra răului?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A nu, e doar un strălucit exponent. Dar de rău, este loc totdeauna.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unde mai pui că, dacă-i rău cu bine, se ia bine după rău. Încă n-am înțeles de ce nu merge și invers…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mama Pădurii este un personaj fără discuție, mai ales că este frumoasă! Deşi „e slută ca mama pădurii” parcă vrea să ne abată atenția spre altceva! Mi-a plăcut foarte mult povestea, deşi, sincer, mi s-a strâns puțin inima citind titlul. De ce!? Am citit acum ceva vreme, tot pe un blog, o altă variantă a acestei poveşti, dar cu un final deosebit de trist. Care final ar putea justifica şi asocierea cu sluțenia, că amarul pierderii iubirii, dar şi a tinereții, te poate transforma în „M. P.” Nu ştiu exact blogul (am doar o bănuială!). Oricum, tare mi-a plăcut!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai făcut curioasă, dacă îl regăsești cumva, îl (o) vreau și eu!
Așa e, te poate ransforma, nu oricine primește lipsa asta cu înțelepciune sau resemnare, smerenie… uneori îți vine să urli pînă la cer și înapoi 🙂 De fapt, în urma vorbelor tale, mă gîndesc că sînt un fel de MP toate femeile acrite de această lipsă.
Mulțumesc, Aura!
ApreciazăApreciază
Din câte văd, tu chiar ții cu Muma Pădurii! Ai pus-o într-o lumina favorabilă și i-ai spălat C.V.-ul de toate păcatele, că de mă întâlneam cu ea, mai că o luam de nevasta! 😀
Oricum, ți-a reușit foarte fain! Ești sigură că, pe lângă scris, nu practici și avocatura??😜
ApreciazăApreciat de 1 persoană
foarte sigură 😀 chiar am o mare problemă cu premisa meseriei lor de a apăra un vinovat evident…!
ApreciazăApreciază
Aşa cum ți-am spus, am încercat să găsesc blogul cu povestea, dar nu am dat de el/ea! Unul dintre bloguri (pe care „îl bănuiesc” că ar avea povestea !) este al unui blogger din Cluj, iar celălalt al unui blogger din zona Maramureşului. Pe vremuri, am adunat o impresionantă culegere de foclor, pe care însă nu am valorificat-o niciodată! Şi aşa mi-am adus aminte că „muma/fata pădurii” poartă şi numele de Avizuca. Şi iar mi-am amintit că bătrânii din satul meu comparau pe cineva bătrân cu Avizuca. Aceasta era nu numai simbol al urâțeniei fizice, ci şi cel al răutății sufleteşti. O să mai caut povestea şi o să-ți trimit un link.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte interesant ce spui tu. Nu am auzit niciodată de denumirea/numele ăsta. Pe net am găsit doar Avizuha, o carte cu acest titlu, de Eusebiu Camilar, și am găsit și un scurt rezumart al povestirilor. Avizuha era, într-adevăr, o fată nimerită într-un sat, pe urmele tatălui pierdut, și damnată de săteni – dar atît și nu știu dacă-i același lucru cu Avizuca ta 🙂
ApreciazăApreciază
Când „alerg” cu ochii spre finalul poveștii e clar, m-a prins total, sunt acolo, în poveste…și asta e minunat – pentru mine – și e de felicitat – pentru tine-!🥰🤗
⭐⭐⭐⭐⭐
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar e, mulțumesc mult, Ana! Îți dai seama că și eu mă bucur 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
‘Ai de mine! Frumos scris, ingenios sfârșitul, dar ‘ai de mine: a ajuns corectitudinea politică și-n povești!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne, nu 😦
Departe de mine intenția și nici nu-s genul… dar e interesant.
Aseară, la Ehmeya, am auzit despre cartea mea, printre altele, o idee ce nu mi-a dat prin cap pe tot parcursul scrierii ei (cel puțin conștient): numele a două personaje de bază, Lucas și Matei și trimiterea la apostolii biblici… Am fost la fel de mirată ca acum, citind părerea ta 🙂
Da, e o părere și înțeleg tot mai mult că trebuie să mi le asum pe toate, indiferent de acordul meu 🙂
Și, totuși, autorul nu asta a vrut să spună :)))
ApreciazăApreciază
Cum era aia cu cei 4 evangheliști în număr de 3 sunt Luca și Matei? Sau era Petru și Matei? Nu mai știu. 🙂 Degeaba încerci tu să spui ce-ai vrut să spui, că poate subconștientul ți-a luat-o înainte și a spus mai multe decât ai crezut tu c-ai spus! 😀
Mă gândesc chiar să scriu un articol – comentariu la povestea ta (am realizat că-i a ta după ce am comentat) când mi-oi face timp, dar un comentariu așa, critic, deci să te ții bine! 😀 Iar părerile altora nu trebuie să ți le asumi, că nu-s ale tale, ci trebuie să le raportezi la ce transmite și cum poate fi văzut textul tău de către alții, din alte perspective. Lucru care poate să-ți spună multe inclusiv despre tine însăți și despre ce nu știi tu legat de cum gândești, pe principiul următoarei anecdote:
Doi pești tineri înotau liniștiți prin ocean când din spate se apropie un pește mai bătrân care-i întreabă:
– Ei, băieți, cum e astăzi apa?
Cei doi se privesc perplecși unul pe altul și apoi cel mai curajos dintre ei întreabă:
– Ce-i aia apă?
PS: Ai văzut serialul Once Upon a Time? Dacă nu, musai să-l vezi, măcar primul sezon. Mie mi-a plăcut mult, ție cred că o să-ți placă cel puțin la fel de mult.
ApreciazăApreciază
Anecdota e delicioasă…!!
Da, Luca și Matei erau cei… trei din patru 😀 și ai dreptate, o să iau ce-mi e de strict folos personal din toate.
Cît despre critică, abia m-am obișnuit cu ea, so go on. În plus, în ce te privește, n-am uitat-o pe cea legată de simbolistica păsării Phoenix. Dar, înainte de a purcede la ea, iată toate datele problemei – în speranța unor circumstanțe atenuante: a trebuit să facem o poveste despre un personaj secundar al oricărei povești cunoscute. Cum ar veni, să dăm și lor șansa la propria poveste. Iar povestea scrisa de noi nu trebuia să fie musai pemtru copii, putea fi și pentru adulți – fapt de care am profitat din plin… ba chiar în alta, pe care o găsești pe-aici, l-am reabilitat și pe Zmeu… 🙂
Deși poate n-aș fi luat-o pe drumul ăsta, dacă m-aș fi gîndit că poate fi interpretată drept ceva corect politic și atît.
ApreciazăApreciază
Once upon a time, adică serialul Undeva, cîndva, de cînd eram (eu, cel puțin) mică? L-am vazut atunci, dar l-am uitat…
ApreciazăApreciază
😀 ăla de care zic eu e Somewhere in time. Dar am văzut filmul Unce upon… atunci cînd a apărut, cu exilații din toate poveștile și intrigile aferente, și mi-a plăcut maxim!
ApreciazăApreciază
E serial, are multe episoade/personaje/povești.
ApreciazăApreciază