Am un proiect comun cu cineva, să zicem. Știu că acum, la ora la care scriu, am o grămadă de proiecte comune cu multă lume, literară sau non-literară, dar textul meu nu are legătură cu aceste… legături, ci cu toată lumea, în general.
Uite, pentru a nu fi interpretat nici măcar un vârf de literă dintr-un cuvînt al meu, avînd în vedere că articolul va ajunge, poate, și pe facebook, o să aleg un exemplu neutru.
Cum ar fi o lucrare ce presupune oameni și comunicare. Să zicem că urmează să adun niște date, de-a lungul unei perioade oarecare, pentru o lucrare oarecare, la care participă un număr prestabilit de oameni, de acord în prealabil cu lucrarea respectivă.
Pe cîțiva îi cunosc mai demult, pe cîțiva mai de puțin (timp, evident), pe alții deloc – sînt străini. Și adunatul datelor presupune multe mesaje sau convorbiri. Rămînem la mesaje – pentru că e mai comod, clar, n-aș sta nici eu să răspund la zece telefoane pe zi, doar ca să mai adaug un detaliu.
Și de aici începe. Cu prietenii, e ok – bună/bună/ce faci/hai, lasă, zi ce vrei să știi. Eu, cel puțin, din fericire, am astfel de prieteni.
Cu restul… eh, cu restul, străini sau semi-străini, începe, normal (chiar e normal, nu mă prevalez de un cuvînt extra-uzitat), cu bună ziua/bună ziua și apoi ar trebui să continue cu ceva de genul sunteți amabil(ă) să…/sigur, spuneți ce…
Dar, pînă să ajung să spun ce îmi doresc, mai trec printr-o grămadă de saluturi intermediare, asigurări că mi se dorește binele sau e primit binele dorit de mine și urări pentru ziua, săptămâna sau anul în curs. De fiecare dată, de zece ori pe zi (zece e și el un număr arbitrar). Mulțumesc și eu politicos întruna, întrebîndu-mă în gînd dacă mai ajungem la subiect. În concluzie, dacă am de pus zece întrebări într-o zi unei singure persoane, trec de zece ori prin furcile caudine ale urărilor de bine și de sănătate (e premergător pandemiei fenomenul…) și ale unor complimentări reciproce inutile, pentru care abia mai inventez cuvinte, cînd nu mă lasă nervii.
Toate astea în loc de un firesc salut de dimineață, drept început, și unul de seară, la finalizarea schimburilor de mesaje, drept încheiere. Iar între cele două – informațiile pentru care ne-am angajat ambele părți.
Uneori am senzația că nimeni nu mai știe să pună o întrebare simplă, directă, să comunice un fapt celuilalt, să dea un răspuns la obiect. Pe cuvîntul în sine, cel care spune cu adevărat ceva, ajung să umblu să-l pescuiesc din balta politeții excesive ca pe marele peștișor de aur.
În altă ordine de idei, dar deloc paralelă, voi mai aveți prieteni, vecini, cunoscuți fără facebook? Mai vorbiți cu ei la telefon sau față în față, vă mai scrieți? Ați observat că ei n-au deloc clișeele lui „o seară minunată”, „weekend cu spor în toate”, „cu drag infinit”, „cu prețuire aleasă”, „din toată inima”, „din tot sufletul” și multe altele? Ați remarcat cît de natural vorbesc și cum le curg cuvintele acelea, vechi, știute, total în afara noului limbaj de lemn virtual? Ați remarcat deosebirea dintre politețurile și complimentările infinite de pe facebook la orice postare (atunci cînd nu-i vreo controversă la mijloc), fără nici o legătură cu subiectul postării în sine, și un dialog natural cu un om fără cont pe rețeaua lui Mark? Eu – da.
Știu că trăim într-o virtualitate impusă, care ne-a și sedus pe majoritatea, dar hai să nu rămînem în ea definitiv.
Eu nu am facebook și nici nu am avut. Mi-a făcut odată soacra o pagină fb, dar nu se pune.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cum adică? Îl folosesc, dar nu se pune? De ce nu l-ați șters?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi nu l-am folosit chiar deloc. L-a făcut probabil în speranța că îl voi folosi. Cred că l-a șters.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar nu sunteți sigur.😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt sigur că nu sunt responsabil de acel cont. Ce-ar fi să deschid un cont în numele dvs. ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Există. Mi-au cerut acte de identitate și i-am refuzat. Trebuie să distribui de pe conturile altora.
ApreciazăApreciază
Dar de ce v-a trebuit? Nu e de ajuns blogul?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, vanitatea – traficul. Slăbiciuni.
Oricum, insistați cu soacra. Pe unii i-a dus până la NATO.😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀😀😀
ApreciazăApreciază
Nautilus și Florin, era un citat ( pe fb, unde e sursa-mamă a lor) acu’ cîțiva ani care mi-a plăcut și mie: „Oameni buni, nu fiți răi” 😀
Personal, cred că un cont (de fb, nu altfel de cont…) deschis de o mamă soacră e ceva atît de pitoresc, încît trebuie urmărit, măcar pentru a fi închis la o adică :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Le-ați uitat pe alea cu „Bună ziua grup frumos”, „grup minunat”, „suflet frumos”, „suflet minunat”, „o zi binecuvântată”, …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am mai zis eu una-alta de „omul bun și frumos” al zilelor noastre, dar nu le-am cumulat… îs prea mulți, dacă le-am face o statistică, am descoperi, cu stupoare, că aici e paradisul 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😁 Paradisul …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai adus aminte de ceva. Acum vreo 3-4 ani, parcă, am fost făcută, prima oară, „om bun și frumos”. Pe fb, firește, că live nu mi-a zis-o nimeni 😀
Sincer, m-am simțit bine, m-am simțit cumva. Credeam că e vorba chiar de mine, că sînt apreciată cu adevărat. Apoi, reținînd expresia, am observat că multă lume în jurul meu e „om bun și frumos”, printre care și cei despre care știam sigur și real că nu-s. Cam de-atunci a-nceput să mi se ia mai serios de drăgălășenii virtuale.
… Acuma, pe de altă parte, și iliescu și năstase-s „oameni buni și frumoși” pentru unii dintre noi, care, mai rău decît interesați, pot fi sinceri… și iar dăm în relativitatea lii Einstein…!!!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eheiiiiii Issa, daca mai multi ar vedea lucrurile asa cum o faci tu, 😂 o sa moara Mark de foame in scurt timp.
Tu stii ce parere am despre fb si altele, nu mai detaliez …
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Știu, mă tot uit la vertiginosul drum în jos al comunicării pe fb și mă gîndesc la fel, că și-ar pierde menirea cu neaplaudaci ca mine.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu știu sigur unde este granița dintre personal și profesional. Mai ales în perioadele astea de izolare, oamenii tind să se apropie de cei cu care intră în contact, chiar dacă relația lor ar trebui să fie doar una profesională. Parcă și problemele de serviciu se rezolvă mai ușor dacă discuți cu o persoană empatică, față de interacțiunea cu un robot…
Am prieteni care nu au Facebook, dar au Whatsapp. Schimbul de amabilități nu e foarte diferit 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Păi da, dar să te-apropii discutînd, nu complimentîndu-ne pînă nu mai știi care era discuția 😀
Pentru grupurile de wapp am o feblețe anume… mai ales cele de părinți, care sună ca manuscrisul unui stand-up comedy 😀 dar încă mai copii în școli, așa că mai aștept…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De când expresia „om bun și frumos” este patent facebook? Poate a fost preluat și stors de esență, sens, ori valoare, precum banii din inflație, dar asta e cu totul altceva. Fiindcă ziceai de scrisori, Issa… Îi scriam fratelui meu încă de când plecase el la București, câți ani aveam oare? Copil mic, de 10 anișori… Și îi scriam cu dorul îndepărtării, că este cel mai bun om frumos pe care îl cunosc 🙂 deși ne încăieram mai tot timpul când eram împreună. Evident că găsisem asta și eu pe undeva și mi se întipărise… Îmi plăcea ideea de om bun care se face și frumos prin această bunătate a lui, pe care eu o apreciam foarte tare, atunci ca și acum. El marșa pe inteligență și am disputat calitățile astea foarte mult între noi pe vremea aceea. Și azi mai spun astfel când îmi e drag cineva și eu doar nu sunt feisbucist, știi bine. În ce privește politețea… Mie îmi e dragă în continuare. Poate că ne consumă din timp, ce-i drept, dar este și frumoasă. Și încă astăzi, să recunoaștem, am lăsat mult din traista plină cu zaharicale a bunicilor noștri, cu care ei știau numai astfel să se curteze, ori să își solicite vreun favor. Din zor și nerăbdare să ajungem mai repede la subiect, azi sfâșiem grăbiți ambalajul pe care poate cel care ți-a făcut cadoul pusese preț și atenție chiar cu acea împăturire. Știu bine ce înseamnă să nu ai timp, doar sunt martorul viu al acestei treceri de la calculatorul simplu, de birou, la computer. Am eficientizat timpul permanent, însă tot l-am scăpat printre degete, și încă mai dihai, L-am pierdut nu știu cum, cu toată această eficientizare, noi muncind în realitate tot mai mult. Și să luăm pentru a umple acest gol, tocmai din relația cu oamenii? Pe repede înainte, cu solicitări cât mai lapidare, din trei vorbe aruncate ca din mers? De ce? Să stăm olecuță, măcar cât mai stăm. Ardelenii se răsfață când spun despre ei înșiși că sunt molcomi și lenți. Nu sunt, că i-am cunoscut. Ard repede, ca noi toți, să spună și să facă.
Issa dragă, am înțeles că aveți un proiect. Fain și frumos! Și eu am unul care stă până îmi mai trag puțin sufletul 🙂 Dacă nu pot, nu pot. Am adoptat cândva deviza „Și mâine e o zi”, pentru că m-am scăpat în felul acesta de la prăjeală. Cu „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi”, mă îndreptam foarte sigur spre ultima zi din viață. În fine…
Când vorbesc cu cineva, caut să fiu politicos pentru că așa mi-aș dori să fie și el, la rândul lui, cu mine. E forma prin care arătăm că ne pasă unul de celălalt, că ne respectăm. Știu bine ce spun. Am văzut efectiv cum lăsam oameni bucuroși în urma mea, pentru că le acordam un respect pe care ei nu îl mai întâlniseră. Iar din puținul pe care li-l puteam eu da, oamenii creșteau chiar în propriii lor ochi și asta se vedea și în comportamentul lor următor. Un om care are stimă de sine este un om mai drept, cu fruntea sus și noțiunea conștiinței.
Mă rog, sunt doar părerile mele, pe care din grija de a nu tulbura și a mă menține totuși în spritul politeții (care nu îți îngăduie să contrazici afirmația gazdei tale 🙂 ) m-am risipit în prea multe cuvinte. Am cheltuit timp, știu… Dar am pus și dragoste totodată căci în fond, despre asta fusese vorba. Iar dragostea nu se poate risipi, se readună. Am vrut să subliniez Issa, acum la sfârșit, că pentru mine tu ești un om bun și frumos. Iar afirmația aceasta o fac nu din, ci cu politețe.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ce mi-ai făcut… Citeam și, conform mie, găseam contraargumente pe măsură ce înaintam în citit.
Bine, la faptul că îți scriai cu fratele tău nici n-am căutat, ba, din contra, mi-am adus aminte de mama mea, care, înainte de a pleca din lume, acum cinci ani, încă mai ținea ca de fiecare sărbătoare să primească o felicitare clasică de la mine – ceea ce făcea și ea, prin urmare și eu… Spunea că nu înțelege nimic din telefoane, deși vorbeam cu ora, iar mesaje nu citea.
Nu aș comenta foarte mult gestul, mai ales că n-am uitat de tot bucuria primirii scrisorilor de altădată, aș spune doar că, dacă poșta română ar fi fost vreodată ce trebuia să fie, poate că mai rămânea ceva din asta și azi.
Dar, fiindcă tot am amintit, imposibil să nu vezi cum au degenerat mesajele de sărbători, că ține și de politețe ideea. S-a dus vremea lui „fie ca…” și a venit vremea îngerilor, brazilor și iepurilor redirecționați la infinit, că loc pe server e cît nu e pe pămînt. Aici am și povești amuzante: i-am certat pe cîțiva amici, permițindu-mi. Le-am zis: ce naiba, terminați cu prostiile astea, dacă vreți să știți ce mai face cineva, întrebați prin cuvinte, nu aruncați cu o floare cu sclipici, care mai e și redirecționată, că nu mă impresionează cu nimic. Ce crezi c-au înțeles…? Să nu mai redirecționeze, ci să caute poze separate…!!!
So, nu consider politețe bazaconiile astea și nici schimbul de replici mieroase interminabile, ci risipă de energie. Energie, nu timp, că timp am – eu nu mă plîng de timp.
Cît despre fb, nu știu dacă ai, dar consideră următoarea situație, ca să (mă) înțelegi: pui o poză sau un text, să zicem. Cu mesaj – adică eu n-aș face-o fără. Aștepți să vorbești pe seama.mesajului și te trezești cu „zi bună” sau „seară plăcută”, funcție de mesajul zilei. Iar după primul „zi bună” toate celelalte comentarii curg la fel. E mesajul tău aruncat în vînt sau nu…? Eu așa consider, pentru că voiam să comunic, nu să fac schimb de urări.
Așa, zici și de străbuni, ce bine, că-mi dai ocazia să spun cît m-aș fi plictisit în vechile curtoazii – mai văd prin filmele de epocă și m-apucă diaperarea cînd nu rîd 😀
Nu știu cît mă încadrez cu cele spuse în „om bun și frumos”, dar rea nu sînt, chiar nu, sînt sigură de asta 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Facebook-ul e, încă, cel mai controversat și urmărit site. Dacă nu era așa, nici nu-mi făceam cont pe el. Că are bune și rele, dar trebuie să le acceptăm pe toate, așa cum facem de la viață. Aici întâlnim oameni de tot felul și trebuie să-i acceptăm până la o anumită măsură. Am șters accesul celor care au depășit acea limită și, drept să-ți spun, nu mă angrenez în polemici. Doar pe blog, uneori.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eu, ca-n orice lucru care-mi trece prin viață și mă implic, am crezut cu tărie. Chiar și în fb, probabil de aici vine și dezamăgirea mea atît de mare…
Dar, cum spui și tu, le acceptăm, cu bune și rele, cînd și dacă vrem să continuăm 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Singura problemă e că lucruri atât de fireşti şi de apreciate cândva, de sincere chiar, ajung clişee. Mă aştept să fie considerate greşeli gramaticale în curând.
Îmi povesteşte mama de câte ori vine vorba de asta că am avut o perioadă în copilărie când, la despărţirea de cineva, spuneam „săru’mâna, o zi buuunăăăă”. Şi rămâneau oamenii miraţi de cât de frumos spun eu. Nu am fost „dresată” în sensul ăsta, aşa mi-a venit şi am ţinut-o aş o perioadă destul de lungă pentru un copil care de obicei se plictiseşte repede de orice.. Pe vremea aia FB-ul nu era nici măcar idee deci nu de acolo am luat-o 😀
Ei, pe aici, la început, mi se părea tare ciudată urarea de zi bună, zi frumoasă, bună dimineaţa… mi se păreau urări folosite exclusiv faţă-n faţă, nu ştiu de ce. Dar le primeam şi nu puteam să nu răspund. Apoi nu mi se mai păreau nicicum, mai ales că dialogul ăla faţă-n faţă a dispărut şi chiar şi cu prietenii ne scriem mai des decât ne vedem şi cu ei începem, cum ai zis, cu neaţa 😀
Am urat cândva cuiva, pe aici, o zi frumoasă şi răspunsul a fost în genul „Frumoasă? Glumeşti? la cum toarnă pe aici numai frumoasă nu e”. Şi am zâmbit amar şi mi-a fost milă de omul pentru care o zi frumoasă depinde de cum e afară. Ce viaţă pustie trebuie să aibă. Şi de atunci mi-am revenit şi răspund şi urez chiar din suflet, whatever 😀
Ştiu ce zici tu cu acele urări care curg şi ce-ai vrut să zici rămâne-n umbră. Da, e foarte trist când se întâmplă asta şi e aiurea tare. Dar cât încă lumea mai ştie să şi vorbească politicos, eu zic că e de foarte bine.
Şi eu mulţumesc din suflet. Şi o fac sincer când o fac. Că „mulţumesc” îi zic vânzătoarei care-mi scanează produsele. Când primesc un cadou, o urare, un compliment… e mult mai mult de atât. 😀
Nu spune de poze cu sclipici că le urăsc cu patos. Chiar! Oare nu-i mai complicat de căutat o poză decât de scris? Nu ştiu, eu nu pun din astea pe nicăieri, dar întreb. Eu şi pe fb pun numai zâmbăreţii ăia clasici, n-am găsit alea de mişcă 😀 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
da, exact, nu am nimic cu „o seară bună” în sine, ci cu faptul că eu întreb cît e ceasul sau dacă ți s-a tăiat curentul și ție, iar tu-mi urezi seară bună :)))) (ceea ce, fără curent, nici măcar nu-i valabil :)) ) – au și astea partea lor de umor, inevitabil!
cît despre laude și mulțumiri… tu și alții, cățiva, mă știți deja, cînd le spun, chiar le simt cu adevărat. am mai zis, sporadic, și fără să le simt, că venea conjunctura, dar am renunțat, că nu mă simțeam eu bine, cu mine, și n-avea rost 🙂
de „alea de mișcă” să știi că mi-am luat inima-n dinți să le folosesc, gen feedback sau payback, și uneori, cînd am chef de ele, chiar mă amuză; e ca pe google, deschizi gif-ul ăla micuț și ai search acolo, scrii floare sau thank you și-ți apar drăcii la discreție, să tot alegi 😀😀😀
cînd mă hotărîsem să renunț la fb, m-am apucat de publicat, așa că asta e, îl folosesc și pe el pentru texte și anunțuri. scf/ncsf 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt scurtă și la obiect pe FB… când îmi amintesc să trec pe-acolo. Vrei să spui că sunt nepoliticoasă? 🙂 Oricum, am reținut ”cu drag infinit” din articolul tău. O să-l arunc în conversație cu prima ocazie… să nu rămân mai prejos. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bagă și tu „nesfîrșit”, kind of, nu mă plagia 😀😀😀
În altă ordine… 💚💚💚💚
ApreciazăApreciază
Înțeleg că mai întâi i-ai plagiat tu pe alții cu acest ”cu drag infinit”. 🙂 Oricum, ce-i pe FB e bun public, ca pe vremea Mioriței, autor anonim. La a treia re-postare deja nu se mai știe cine a spus ce. Kind of: ”cu drag infinit” sună mai bine. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bună și-asta, cu Miorița 😀😀 ești un izvor inepuizabil de umor și idei ❤
apropo, că mi-ai fost și muză în treacăt și mă întrebai cîndva, textul inspirat din comentariul tău o să apară într-o revistă, te atenționez eu când. iar cînd voi ajunge și la primul volum de proză scurtă, o să scriu sub titlu (Apariția) „pentru Jo”. sau „lui Jo”, nu m-am hotărât încă 🙂
ApreciazăApreciază
Nu creeeed! Aiurita de mine este muză?!!! 🙂 Ce anume te-a inspirat? Eu-eu? Sau unul din textele pe care le-am tradus și pe care, din păcate, nu eu le-am scris? Pentru că atunci nu-i meritul meu. Dar, fără îndoială, de-abia aștept. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀😀😀 cînd mi-ai zis că tu nu-mi dai follow, că-ți plac prea mult ca să mă citești în grabă, ceva-n genul ăsta – de-aici am pornit povestea respectivă, o să vezi.
să știi că eu îmi iubesc și respect muzele foarte mult, chiar și pe alea rele – fac abstracție de oameni și le păstrez ideea, ca să le pot „folosi”, așa că le dăruiesc și eu tot ce pot, la rîndul meu; de una singură, n-aș avea ce scrie 🙂
ApreciazăApreciază
… chiar și pe alea rele?! Dar spusele mele s-au vrut un compliment. Imi amintesc că mi-ai spus că ți-am inspirat un text. Uitasem contextul, însă. De alfel, asta-i si motivul pentru care ți-am dat follow în cele din urmă. M-a împins curiozitatea. 🙂 Deci mai am de așteptat… Și să știi că în ciuda ”indignării” din prima frază, nu mă supăr dacă în povesitrea ta surprinzi latura mea… mischievous. Sunt un mic drăcușor câteodată, recunosc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Jo… dacă toți oameni ar fi ca tine, eu n-aș mai avea despre ce scrie… 😀😀😀💚💚
ApreciazăApreciază
Pai n-ai zis mai ieri că te-am inspirat?! Ai avea ce scrie… poate singura problema ar fi că scrierile tale ar fi plicti. 🙂 Deși îți mărturisesc sincer că dacă îmi place ceva cu adevărat nu mă plictisesc niciodată. (sper că n-am fost prea subtilă. Iar te-am complimentat! 🙂 Ia-o ca pe un cadou anticipat pentru ziua de marți. Nu sunt sigură că o să-mi ridici mingea la fileu și in ziua cu pricina. ”wink” )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀😀😀😀 mda, par să am un auto-conflict de idei!
Era să te întreb de unde știi de ziua mea, dar eu m-am dat de gol, așa e, la un moment. „Suport” consecințele cu… drag infinit 😀💗
ApreciazăApreciază
Nu, nu, cu drag infinit o să te felicit eu de ziua ta. 😀 Chiar și în gând dacă asta ti-e dorința. Altfel, am înțeles ce-ai vrut să zici când ai avut ”auto-conflictul de idei”, doar că am vrut să mă joc cu tine un pic. 🙂 Românii sunt la fel de pitorești ca pe vremea lui Caragiale. Eu, cu onor, sunt cetățeanul turmentat… sau Dl. Goe. 🙂 E plin FB-ul de Didine Mazu și Mițe Baston. Politica românească geme de Cațavenci. Să tot scrii. 🙂
ApreciazăApreciază
Ooofff am impresia ca povestești relațiile mele cu indienii ( fără discriminare, doar ca așa e cultura lor, întâi saluți și stabilesti relație, apoi ceri ce ai nevoie)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Serios?? Ai povestit undeva despre asta, că m-ai făcut curioasă… Dă-mi linkul, dacă da. Îi credeam la polul opus celor spuse de tine 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am povestit despre asta , nu m-am gândit sincer :)) dar sunt mega mega politicosi
ApreciazăApreciază