Arhivă personală

De la strămoșii noștri zei
Rămas-a patima simțirii
A urii dure și-a iubirii
Dar chiar și zeii… panta rhei.

Și de la dacii noștri grei
Am moștenit mândrii în turme
Din care-abia se mai văd urme
Până și dacii… panta rhei.

Din toate, vreau, nu vrei,
Am luat și-am dat cu toții
Uitând întruna, ca netoții:
Cândva și omul… panta rhei.

Dar pân-atunci e sfânta clipă
Ce trecerea ne-o definește
Și cine carpe diem prețuiește
În loc oprește-a timpului aripă.

Un dar anticipat de la Anasylvi, pentru care îi mulțumesc mult!
Într-o ordine aleatorie, pentru că te-ai gândit la mine, Ana, pentru că de la tine am aflat de „Dora și minotaurul” (citindu-vă pe voi, bloggerii de carte cunoscuți, îmi dau seama uneori ori câte nu știu…), pentru profunzimea sinceră cu care faci totul.