
Nu știu alții cum sunt… dar eu, de câte ori mai pleacă un om din viața mea, mă simt mai goală cu o parte din el. Sau din mine.
Știu că fiecare om e peron de așteptare pentru ceilalți călători. Că și eu, la rândul meu, sunt călător. Că fiecare gară are specificul ei. Unele sunt neîngrijite, chiar părăginite. Altele sunt poleite cu aur și lucesc în soare de-ți iau ochii. Sunt gări frumoase, gări bogate, gări sărace, gări părăsite, gări comune, gări dezafectate, gări care se visează aeroporturi…
Călătorim, călătorim… Unii ne-am învățat cu nașul și mergem toată viața pe blat. Unii stăm la coadă, la bilet, alții ni-l comandăm online.
Și ne întâlnim.
Unii nici nu urcă, au alt drum. Fumăm o țigară sau bem un suc pe peron, vine trenul unuia dintre noi și rămânem o viață cu nostalgia băuturii neterminate.
Arhivă personală
Cu alții ne ciocnim din greșeală, poate suntem noi grăbiți, poate ei, scăpăm vreun bagaj pe jos, poate ziua aia nu era cea mai bună zi din viața nimănui, schimbăm o vorbă urâtă, vine trenul, urcăm, noi sau ei, ne pare sau le pare rău.
Unii nu mai știu cum să ne convingă că au același drum cu noi. Că gară ca a noastră nu mai e nicăieri pe lume. Că nu vor coborî niciodată. Până la primul șef de gară care le face mai frumos cu mâna.
Arhivă personală
Unii nu vor să urce. Le e frică, au experiențele altor halte și nu mai au încredere în gările civilizate. Îți pare rău, ai trage de ei, să îi convingi că-i cald în tren și, cu cât tragi mai mult, cu atât se sperie mai tare. Renunți și-i lași în sala de-așteptare, de unde, de cele mai multe ori, caută grăbiți un taxi.
Alții urcă, merg, râd, mănâncă cu tine în compartiment, împarți sendvișuri cu ei, până vine cineva și îi invită la vagonul-restaurant, unde se duc imediat, cu veselie cu tot.
Arhivă personală
Pe unii îi ajuți la bagaje și îți oferă bani, când tu ai vrea un zâmbet.
Alții te văd lihnit de foame și îți arunc-un zâmbet, mulțumiți de caritatea lor, când ochii tăi și trupul tău ar cere pâine.
Alții merg cu submarinul sau cu racheta, pe Lună sau pe Marte.
Fel de fel de călători, de gări și de peroane.
Arhivă personală
Iar eu, cu fiecare om care coboară, rămân puțin mai goală și cu mai puțin loc liber pentru următorul călător.
Și cât de tare doare fiecare plecare… Doar când ajungem și noi în prima linie, așteptându-ne trenul, abia atunci realizăm risipa de secunde pe care am făcut-o pentru a ne certa unii cu alții, pentru a purta dușmănie pe motive copilărești …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… Pentru că atîtea dușmănii, poate și războaie, pleacă de la copiii nesupravegheați din noi…
ApreciazăApreciază
Ne mai mângâie doar nostalgia gărilor de altădată, pline de oameni de tot felul, de nu știai lângă care să te așezi pentru a schimba câte o vorbă. Acum, nu mai avem de ales, ne bucurăm dacă mai întâlnim câte un călător de-o seamă cu noi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, Petru. Cu excepția faptului că eu abia acum aleg, am mers o viață cu personalul și nu mai vreau, săgețile chiar sînt bune 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru mine, pe vremuri, gara era cumva simbolul libertatii. Am mers mult cu trenul, am dormit in gari, am dormit in trenuri, am fumat in trenuri, am visat in trenuri… Trenul era o leagtura intre o destinatie si alta, de multe ori personalul de la Obor, plin de oameni de tot felul, nu prea curat dar clocotind de viata. Mi-a placut simbolistica aplicata aici, iar pozele mi-au amintit de momente petrecute asteptand trenul sa vina, sa plece, sa ajunga…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O, da, și eu am trăit în și cu gări… le iubeam ca pe-o ființă.
Eu eram cu acceleratul. 624, mai știu și-acum cum îl chema. Pe cel de bază, că erau și altele.
Dar acum, de cînd cu săgețile (sau cu vîrsta!), uite că vin și percepții noi 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Foarte inspirată călătoria ta pe peroanele vieții, dar nu sunt de acord cu concluzia. Cu fiecare om care coboară ești mai bogată, câștigi experiență și amintiri.
ApreciazăApreciază
Ah, cum se pliază pe sufletul meu articolul ăsta. Din toate punctele de vedere.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiindcă e scrisă numai pentru suflete, Potecuță… Din toate punctele lor de vedere.
Cu target, cum ar veni. Mulțumesc ❤🌸
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da! Cam așa…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cam, Condei. Le numeri și tu? 🙂
ApreciazăApreciază