Bună ziua, doamna Issabela Cotelin!

Ne aflăm pe grupul literar Agora Artelor. Aici, pe un tărâm al frumosului cu multiplele-i forme de manifestare creativă, ca de exemplu, poezie, proză, pictură, fotografie, sculptură etc., fondatorii grupului și-au propus să creeze o atmosferă plăcută, ca într-un palat clădit din cuvinte și culori, unde fiecare dintre noi își poate descătușa sufletul lăsând în urmă, trăiri, opinii, sentimente. Poate că unele creații vor dăinui precum mesajul săpat în piatră, poate că altele se vor nărui precum un castel de nisip… Doar timpul va decide acest lucru, însă, atât cât viețuim, ne suntem datori să încercăm să ne înseninăm existența, dăruind cuvinte și culori, descătușându-ne inima de tot ceea ce avem mai bun, mai frumos. Dumneavoastră  sunteți, cu siguranță, dintre cei care dăruiesc! De aceea prin acest interviu încercăm și sperăm să reușim să ne cunoaștem mai bine între noi.

1. Așadar ne puteți răspunde la câteva întrebări?

Pot, vreau, încerc, cu încântare. Încep prin a vă mulțumi pentru această invitație.

2. Știați că… prenumele Issabela este de origine latină și spaniolă? Semnificația lui este  „Dumnezeu este jurământul meu”. Poate fi și o variantă a numelui Elisabeta, care în ebraică înseamnă „promisiunea lui Dumnezeu”.

Se pare că femeile care poartă numele de Isabela nu sunt deloc persoane obișnuite și merg mereu pe principiul „totul sau nimic”. Itinerariul lor le va duce înspre cele mai înalte culmi dar și înspre cele mai adânci prăpăstii. Aproape tot ce fac, fac pentru ceilalți, pentru oameni, pentru public. Într-un fel sau altul, persoanele cu acest nume nu lasă pe nimeni indiferent. Ajung extrem de departe dacă se simt ajutate de către cei din jur și se vor implica într-o manieră dezinteresată.

Cine poartă acest nume nu prea merge pe drumurile bătătorite de alții, nu cunoaște bariere și va încerca mereu să se autodepășească și să își testeze limitele. Pentru aceasta trebuie să creadă în tot ceea ce face și nu este imposibil să dobândească o anumită notorietate sau o altă formă de recunoștință.

În general, femeile care poartă numele Isabela  au un caracter puternic. Nu sunt ușor de influențat și „adversarii” lor nu pot să le doboare. În plus, ele sunt cele care vor veghea constant la starea de bine a familiei lor. Sunt capabile de cele mai mari sacrificii pentru bunăstarea celor care le sunt dragi.

Isabela va fi mereu în căutarea perfecțiunii și a armoniei. Punctele ei forte sunt imaginația și creativitatea și va fi cu siguranță interesată de activitățile orientate către marile valori umane, sociale sau filantropice. Vor fi, deci, interesate de meseriile din domenii ca: jurnalism, arheologie, gastronomie, psihologie, turism sau chiar politică. Are însă și valențe de artist și de scriitor.

Pe de altă parte, numele reginei biblice Izabela – Izevel – (în engleză Jezebel, în italiană – Gesabela, în spaniolă Jesabel) este evitat ca prenume atât la evrei, cât și la creștini. În schimb este răspândit numele foarte asemănător Isabela, în spaniolă Isabel, în italiană Isabella, în engleză Jezabel, care nu provine de la acest personaj, ci este o versiune a numelui biblic Elizabeta – în ebraică Elisheva. Numele în românește Izabela fiind cel mai asemănător cu Isabela, poate mai ușor genera confuzii între cele două nume de sursă diferită.

Variante: Bel, Belia, Belicia, Belita, Bell, Bella, Belle, Bellita, Ib, Ibbie, Isa, Isabeau, Isabela, Isabele, Isabelita, Isabell, Isabella, Isabelle, Ishbel, Isobel, Isobell, Isobella, Isobelle, Issie, Issy, Izabel, Izabella, Izabelle, Izzie, Izzy, Sabella, Sabelle, Ysabeau, Ysabel, Ysabella, Ysobel, Yzabelle, Yzobel si Yzobell …

Credeți că vi se potrivesc aceste însușiri? Și ce alte însușiri specifice dumneavoastră ați mai adăuga?
Chiar atâtea n-am știut până acum. Am mai citit eu însămi, de-a lungul timpului, despre numele meu, dar, de exemplu, văd acum prima oară variantele lui, mulțumesc!
Da, vreau „totul sau nimic” și sunt și aspecte ale vieții în care n-am nimic, noroc, ca să glumesc, că nu-s obiectivul interviului. Și, în același timp, aleg mereu armonia. Pare un paradox, căci armonia presupune, în general, o stare de mijloc, dar nu e, pentru că, dacă nu sunt într-o armonie desăvârșită cu „totul” dorit, prefer să mă lipsesc de el. Și mai sunt, iarăși, o perfecționistă.

Nu mai am nimic de adăugat, pentru că am și cusururi și nu aș vrea să par mai mult decât sunt, adică, în ultimă instanță, un om.

3. Ne puteți spune în câteva cuvinte cine sunteți și de unde veniți?

Cum spuneam, un om. O femeie la mijlocul (ipotetic al) vieții ei.

Și vin din năzuința unei mame care – alt paradox al meu – m-a dorit mult în cel mai nefast an din acest punct de vedere al țării noastre, 1968. Chiar dacă după aceea am întrebat de multe ori, ca Blaga: „de ce m-ai trimis în lumină, Mamă, de ce…?”.

4. Cu toții avem un sprijin, un model în viață. Al dumneavoastră care ar fi?

Sprijin am, aș păcătui să mă plâng, în oamenii din jurul meu.

Model… E mai greu de răspuns. Am admirat mai multe persoane publice de-a lungul timpului, descoperind apoi distanța dintre persoana publică și cea privată. Deci, nu am modele.

Am, dacă vreți, scriitori preferați: Nichita, Eminescu, Blaga, Camil Petrescu, Marin Preda.

5. Aveți și alte pasiuni, pe lângă cea a scrisului ? Care ar fi acestea?

Nu cred. Cândva îmi plăcea mult să fotografiez și am rămas adepta instantaneelor.


6. Credeți că aveți vreo slăbiciune față de ceva sau față de cineva?

Față de copii și față de pisici. Mă topesc, orice-ar face și oricum ar fi. Copiii – până cresc, îmi scade mult toleranța față de adulții care se mai cred bebeluși. Pisicile – toată viața lor, sunt animale și nu am ce să cer.

7. Care este complimentul pe care îl primiți cel mai des?

Că sunt talentată…

8. Care credeți că este granița fină dintre a fi prea concis și a fi prea vorbăreț?

Aceea, cred, în care, deși vorbești prea mult, chiar spui ceva.

9. Vi se întâmplă să simțiți că aveți dușmani printre prieteni?

Cui nu…? La cea mai mică reușită a cuiva, apare, nolens volens, și specia amintită de dumneavoastră. Sunt mulți Iuda pe pământ, cu siguranță dinaintea celui propriu-zis.

10. În situații deosebite, ați minți pentru a acoperi un adevăr greu de spus?

Poate că da. Nu știu. Sunt o fană a adevărului dureros și gol, nu se poate înainta sau construi durabil pe minciună. Dar am văzut și că nu știm întotdeauna pe unde ne poate duce viața. Cel mai probabil, aș căuta o variantă care să nu se numească minciună și cu care să pot dormi, conștientă că mi-am asumat-o. Deși îmi doresc să nu am niciodată o astfel de dilemă morală.

11. Unde v-ar plăcea să călătoriți?

În suflete de oameni. Sunt drumuri nesfârșite, multe chiar neîncepute.

În rest, n-am pretenții sau denumiri de locuri visate, nici măcar de mare sau de munte. De țări străine sau exotice, nici atât. Mă bucur de orice casă și de orice loc verde în care ajung în afara apartamentului meu de bloc.

12. Care este cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o?

În afară de aceea de a fi mamă, care este unică și irepetabilă, de oricâte ori s-ar repeta ea…?

Cea de a publica. Departe de a fi vreo mândrie anume, este mulțumirea interioară de a împărtăși cu cât mai mulți cititori propriile gânduri. Și, pentru că acum se poate, de a le și comenta, dezbate etc.

13. Considerați că un cenaclu literar și nu numai, precum cel de pe grupul Agora ARTELOR, este un loc unde sufletul vibrează lecturând poemele și prozele, precum și celelalte creații expuse de către membrii grupului?

Indiscutabil și chiar îmi doream să spun faptul că, în măsura timpului liber pe care-l am, e primul grup virtual pe care intru, să văd ce s-a mai scris. Sunt concisă, e drept, în exprimare – apropo de o întrebare anterioară – dar primesc cu multă bucurie cele citite.

Cu proza e mai greu. Au fost și două concursuri de proză ale Agorei, deci am văzut cum e. Mie – mie, nu știu altora – mi-e greu să citesc veritabil o proză pe facebook, tehnic vorbind. Chiar și pe calculator, spațiul textului e mic – e, practic, cam o treime de ecran. Așa că, pentru a o pătrunde, trebuie să mi-o copiez și mut într-un fișier separat și nu reușesc mereu. Recunosc că am restanțe la proza mai lungă de pe facebook, în ciuda denumirii ei de proză scurtă.

E, însă, un fapt și, contextual, Agora e un grup tânăr și larg răspândit, care a început deja să se sudeze – ocazie de care profit să susțin încă o dată apariția revistei tipărite, apreciind mult munca redacției. Dincolo de prezența pe net, ne aflăm altfel unii pe alții și alții pe noi răsfoind, iar Agora este o bucurie spirituală.

14. Ce credeți despre opiniile atât lăudabile, cât și critic-constructive în termeni decenți, desigur?

Cu cele lăudabile sunt… concisă (iarăși!), devenind, multe dintre ele, clișee verbale generate de îndelunga comunicare virtuală. Prefer un comentariu laudativ pe text în locul unui „superb” general, care, după mine, fiind atât de uzitat online, de la câini și pisici la mâncăruri și copaci, nu mai zic de poze cu oameni, e cam devalorizat azi.

Cele critic-constructive în termeni decenți sunt cele mai de dorit. Dar și cele mai rare, din păcate. Văd multe poezii, de exemplu, cărora le șchioapătă ritmul interior, cel exterior fiind variabil și discutabil, și, uneori, o cratimă sau o inversiune ar rezolva problema. Dar am ajuns să n-o mai spun, aș fi paria printre restul de comentarii cu „superb” la orice și nu mai am nici vârsta la care să-mi doresc să ies în evidență. Nu mai amintesc și de cazurile în care critica inițial constructivă depășește decența.

Această critică fiind, așadar, minimă, se cade de prea multe ori, mai ales la proză, în aplaudarea subiectului abordat într-un text, în detrimentul formei lui de exprimare. Adică: expune cineva o dramă reală sau un subiect sensibil și lumea aplaudă sau căinează drama respectivă, ori întoarce pe dos subiectul, deviind de la scopul inițial. Empatizăm și e minunat, dar e greșit. Literatura nu-i realitate. Sau, atunci când e, e transpusă. Altfel, devine jurnalism – știre, reportaj etc. Literatura și jurnalismul sunt două ramuri separate ale artei cuvântului. Dacă-i grup literar, atunci ar trebui să fie literatură. 

Precizez că „superb” e un cuvânt ales aleatoriu de mine, iar cele de mai sus nu se referă la grupul Agora. Ajungând, prin forța împrejurărilor, în vreo 30 de astfel de grupuri virtuale, am considerat întrebarea ca fiind generală.

15. Poezia contemporană a evoluat mult față de ceea ce se preda odinioară în școli. Credeți că este o evoluție benefică?

Mai mult firească, aș zice, însă este și benefică. E, oricum, un mers înainte ce nu poate fi oprit. Dar și aici timpul implacabil va decide. Să-l privim, de exemplu, pe Caragiale, în care ne tot regăsim, deși e „vechi, domnule”, vechi… Sau Eminescu, mai degrabă, căci m-ați întrebat de poezie. „Toate-s vechi și nouă toate” – la ei timpul a decis deja.

16. Preferați poezia în vers clasic sau pe cea în vers alb, liber? Argumentați, vă rog.
Pe cea clasică, mai nou, după ce ani lungi am flirtat cu versurile alb și liber. Nu le-am părăsit de tot, dar am redescoperit farmecul primeia, pe care aproape o aruncasem în desuetudine.

Nu aș numi asta nestatornicie, ci, mai corect, etapă. O altă etapă.

Mi se pare acum că poezia cu rimă – de ritm nu vorbesc, căci este obligatoriu – e mai concentrată, prin însăși structura ei, care „obligă”, și poate ajunge, tocmai prin această constrângere a formei, la esență, la fond. Versul alb sau liber zburdă prea mult pe câmpul cuvintelor și mai pierde-n vânt ideea sau punctul de plecare…

Cum, de altfel, am oscilat toată viața între poezie și proză. Când mi se părea prea neîncăpătoare poezia, când credeam că un singur vers poate cuprinde un roman întreg.

17. Ce credeți despre activitatea desfășurată pe grupul Agora ARTELOR? Considerați că ar trebui adăugat ceva sau, dimpotrivă, înlocuit altceva?

Nu îmi dau seama dacă ar trebui adăugat ceva, dacă îmi vine vreo idee, o spun cu plăcere. De scos sau înlocuit, nu, chiar nu mi s-a părut că ar fi nevoie. Și faptul că sunt și picturi, sculpturi, schițe – doar este o agora – este o desfătare pe care o amintesc cu multă bucurie. Este conceput frumos grupul.


18. V-ați publicat scrierile și, desigur, aveți în vedere acest lucru și în viitorul apropiat?

Da. Colaborez cu câteva reviste la fel de bine făcute și de dragi mie ca Agora. Pe lângă ele, apar și în mai multe antologii, și de proză și de poezie, în urma unor diplome literare sau a selecției. Anul acesta am publicat primul meu roman, „Macii sunt întotdeauna roșii” și am de gând să continui cu toate acestea.

19. Ce spun despre dumneavoastră oamenii care vă cunosc?

Că lângă mine nu-și pierd sau umplu timpul, ca să treacă.

20. V-a plictisit acest interviu?

… Și dacă m-aș fi plictisit, deși nu, căci m-au surprins tare plăcut unele întrebări, când aș fi ajuns la aceasta, ultima, aș fi zâmbit cel puțin – îmi pare rău că nu pot folosi un emoticon, iată o împrejurare utilă!

Nu, nu m-am plictisit, toată lumea cunoscută (uite cum se completează singură și întrebarea 19…) știe că răspund oricui, întotdeauna, la orice. Chiar dacă nu mereu ca la școală. Sper să nu plictisesc eu cititorii!

 
Vă mulțumesc pentru participare și vă doresc multă inspirație și mult succes pe viitor.

Și eu vă mulțumesc, să ne întâlnim în continuare pe drumul cuvântului scris!


************************************************************