Arhivă personală

Să vă spun povestea deosebit de frumoasă și cumva tristă a unui premiu.
Am luat un premiu special la concursul național de poezie „Radu Cârneci”, un premiu care mă onorează mult, din multe unghiuri, și în urma căruia mi se va sponsoriza primul volum de poezii.
Nu visam curînd un volum de poezie, cel puțin nu anul acesta, poate nici următorul, din mai multe motive, așa că acest premiu a venit ca un vis pentru mine. Și nu un vis oarecare, ci unul împlinit – cei ce m-au citit în prima carte știu că visam, copil, să fiu poetă…
Iar acest premiu poartă, in memoriam, numele Clarei Mărgineanu. Pe Clara, deși am locuit la două blocurinuna de alta și am fost la aceeași școală, am cunoscut-o virtual, că așa se întîmplă uneori, abia acum un an, în zilele plecării ei din lume, cînd o prietenă m-a rugat, în grupul foștilor mei colegi, să îi spun cîteva cuvinte de adio.
Nu publicasem nimic nicăieri, nu știam nimic din lumea literară de azi și m-am, cum se spune, documentat puțin înainte de a scrie. N-aș fi refuzat-o oricum pe prietena mea, însă mi-a plăcut mult ce am găsit, mi-a părut enorm de rău și am scris anunțul.
A fost o zi foarte aiurea, pentru că, iarăși întîmplător, era și ziua mea de naștere. Și astfel am primit, o zi întreagă, de multe ori de la aceiași oameni, urări de bine pe pagina mea de fb și condoleanțe oe paguna grupului respectiv. Sincer, nu știu dacă a sesizat cineva acest paradox, multe lucruri curg mecanic în virtual, dar mie mi-a ramas cumva, nu cu regret, ci cu un fel de tristețe foarte mare în suflet acea zi.
Iar acum, din șase premii speciale, cîte s-au dat, s-a nimerit – din nou – să îl primesc pe cel cu numele ei. Poate că, de data asta, nu întîmplător… Poate că, din înaltul ei, Poezia unește eternități acolo unde viața desparte oportunități.
Mulți „poate” și o singură certitudine: un volum de poezii al meu, primit în dar de la soartă, care se va numi Câmpul cu narcise și va avea lansarea la sfîrșitul lui aprilie… de ziua mea.