
Deschise laptopul, cu grijă la cafeaua sofisticată de alături. Pățise alte dăți incidente mărunte și acesta i se defectase, puțin dar bine, tocmai în momentele când ar fi putut da răspunsuri memorabile sau ar fi participat la evenimente online unde se putea remarca. Ca un făcut fusese, așa că avea de atunci mare grijă.
Deși se uita pe facebook cu religiozitate în fiecare zi, își dezactivase butonul de prezență, astfel încât ceilalți să nu o vadă. Făcea asta din când în când. Lipsea câte două, trei luni – se arăta offline, nu mai posta nimic, nu mai comenta nicăieri, nu dădea un like, nimic. Apoi revenea spectaculos, cu câte o poză cât de sexi îi mai permitea vârsta, vreun citat deosebit și bine încadrat, o știre trăsnet a zilei. Găsea ea ceva să ia ochii utilizatorului obișnuit. Și abia apoi începerea delirul. Cineva oarecare observa postarea și-o întreba ce mai face. Atât – era suficient pentru rostogolirea ulterioară a uralelor de revenire și a adorabilelor întrebări: ce s-a întâmplat, unde-ai fost, ești bine, ai pățit ceva, arăți superb, ești minunată… nici nu-și dorea mai mult. Nu conta că nimeni n-o întrebase în particular aceleași lucruri. În fapt, pentru aceste momente publice scurte, dar unice, bătea mătănii să reziste fără facebook lunile în care nu dădea un semn.
Era singură și viața ei reală, deși bună, era searbădă. Așa că, atunci când se îndrăgostise de bărbatul pe care părea să-l fi așteptat o viață, n-a mai ținut cont că mai avusese de câteva ori, în aceeași viață, această impresie.
Nu era, ce-i drept, pe un cal alb la poza de profil; doar pe o Honda, model vechi, cu casca pe jumătate de cap, cât să nu i se vadă chelia descoperită ulterior. Dar și ea își făcea câte douăzeci și cinci de poze, din care alegea una singură, retușând-o și pe aceea puțin, deci putea trece cu vederea.
Pusese, așadar, ochii pe el într-un grup mai nou cu care se împrietenise, tot virtual, fiind încântată de modul în care acesta răspundea, de cât de spiritual părea mereu, de o tandrețe generală a lui din unele replici pe care ar fi vrut-o doar pentru ea. Încercă, pe aceeași lungime de undă a replicilor, să-i capteze atenția și reuși repede. Însă el, prințul virtual, nu îi acorda atenție exclusivă, așa cum și-ar fi dorit, așa că avansurile ei subtile, sub masca glumei permanente, sporiră.
Îl înconjură cu inimioare până și la banalele check-in-uri sau la vreo farfurie cu scrumbii prăjite. Îi acordă atenție și susținere în tot ce făcea, se împrieteni cu prietenii lui – așa a aflat și de nevastă, dar a dat din umeri cu indiferență. Îl mirosise bine, nu nevasta era problema de depășit. Se apucă cu sârg, ca de o sarcină de serviciu, să discrediteze toată suflarea virtuală feminină căreia el îi dădea, după părerea ei, prea multă apă la moară. Munci mult și nu avu somn câteva luni întregi, în care rămase activă pe facebook, deoarece numai acolo se petrecea totul.
În cele din urmă, reuși. Lichidă orice concurență și îl captă integral. Știu asta într-o dimineață, când văzu o postare anume a lui. Una banală, în care scria ceva de „luminițele” orașului, dar nu avea nici cea mai mică îndoială că era un mesaj subliminal pentru ea. O chema Luminița, el nu folosea diacritice, iar acel „ț” îngroșat fu ca un semnal de „gata, sunt al tău” pentru ea.
Apoi a fost ușor o perioadă. Mergea ca pe roate, își scriau acum pe messenger de dimineața până seara, fără oprire, semi-declarații, aluzii, iluzii, confuzii… era fericită. Avea un iubit virtual, era apreciată și lăudată permanent, avea floricele și cățeluși cu inimioare în brațe la discreție.
După un timp, își dădu seama că nu-i ajunge și vru mai mult. Întâlniri reale, dragoste adevărată. Doar erau un bărbat și o femeie, nu poți să spui una și să faci alta. El aluneca, însă, mereu printre invitațiile și propunerile discrete și atunci ea s-a supărat. A fost prima lor ceartă, cu jucării strânse, cu tot.
Și dacă, de când vorbeau în privat, nu se mai băgau și public în seamă, a început el acum să o înconjoare cu atenții, publice, firește, de împăcare, încercând să o înduioșeze. Ea a tunat și-a fulgerat puțin, exact cât îi stă bine unei femei refuzate, cu citate negative sau de inimă albastră, potrivite cu situația.
În cele din urmă, s-au împăcat. Prințul, foarte atent la dozarea evenimentelor, dar făcându-se că n-are scăpare, s-a dus la o întâlnire reală, cu flori și bomboane. Puterea pasiunii reale, însă, nu a putut-o depăși pe cea a pasiunii virtuale, așa că momentul ei intim de glorie pe facebook a fost acela în care a postat buchetul de flori de la el și a primit inimioară cu felicitări de la nevasta lui. A fost în al nouălea cer.
Dar norii se adunau și amestecul virtualului cu realul nu dădea rezultatele scontate. El începu s-o ignore din nou și ea se supără iar, gândindu-se la alte stratageme.
El dându-se și mare creștin pe facebook, ea începu să posteze slujbe, rugăciuni, poze bisericești. El, care alte dăți ar fi deschis lista virtuală cu „amin” – de altfel, la alții o făcea nonșalant – acum tăcea mâlc. Nu mergea așa.
El fiind și mare amator de glume, îndeosebi cu substrat, ea se apucă să caute și să posteze numai din acestea. El rămase imun. Ale altora erau bune, ale ei – nu.
Pentru că se pricepea la întors fraze din condei și ea, într-o zi postă o mare declarație universală, ceva în genul „vă iubesc pe toți, dragii mei”, cu câteva floricele adiacente, în urma căreia avu un succes ieșit din comun. La toți ceilalți, numai la el nu.
S-a pus și pe acte de caritate, doar-doar va înduioșa. A donat niște lucrușoare și bănuți, cu pozele aferente obligatorii, și-a înduioșat. Curgeau inimioarele pe facebook-ul ei. Se uita mereu să vadă cine i-a mai dat. Nimic. Una singură lipsea, deși îl vedea online de câte ori se uita la lista cu utilizatorii activi.
Până la urmă s-au mai împăcat și s-au mai certat de câteva ori, s-au blocat și deblocat, dar idila scăzuse mult în intensitatea farmecelor ei. Se aplatizase atât, încât, prinzând o ocazie, ea plecă din țară, să lucreze în altă parte, deconectându-se din nou și absentând cu adevărat virtual, pentru prima oară de când avea cont, câteva săptămâni.
Iar acum, în țară nouă, proaspătă și plină de schimbările reale din ultimul timp, deschise laptopul cu înfrigurare, pregătită să revină și să înceapă cu un check-in triumfal. Însă, derulând în sus și-n jos, văzu cu uimire că nimic nu se clintise în rețeaua virtuală. Se simțea ca în vechiul loc, cu vechile suferințe.
Încercă, mirată, un mic joc – închidea și deschidea laptopul cu facebook-ul activ, fiind atentă la senzațiile ei și monitorizându-și sentimentele. Cu capacul laptopului lăsat, privi la un moment dat în jur, atrasă de țipătul maiestuos al unui vultur din noul peisaj alpin și, întinzând mâna spre ceșcuța de cafea cu arome reale, își spuse că poate nu e prea târziu să trăiască.
_______
Mi-a placut enorm. E cel mai trist sa pici in capcana unei obsesii, de orice natura. In virtual e atat de simplu, dar nici in viata reala nu e exclus sa ajungi sa idealizezi pe cineva, mai ales atunci cand respectivii se vad rar si numai in ocazii romatice si sclipicioase. Traiul de zi cu zi impreuna e proba dragostei adevarate, sa treci peste rutina si momentele proaste, dificultati de tot felul, sa stii sa te bucuri de orice. Pe retele adesea totul pare fie tesut cu fire roz, fie sumbru de numa numa, in functie de ceea ce vrea sa transmita fiecare. 😀 Aia cu nevasta care i-a dat love la buchetul de flori e ceva…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
😀😀 umor de situație, e o cale bună, cred eu, de a reliefa ridicolul 🙂
Sunt două texte mai scurte despre virtual, îl las pentru mîine pe celălalt, că e puțin mai serios și mai futurist, cel puțin în intenție…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bine scoasă în evidență viața virtuală, in lipsa completă a celei reale. Manipulările la loc de cinste, ca și retușurile. Finalul descoperirii împrejurimilor mult mai frumoase decât orice, face toți banii. Oricum pe mine m-a surprins. Fain! Mulțam Issa! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Finalul e o utopie personală, pe care o doresc cu sinceritate tuturor. Și m-am gîndit că e mai bun decît orice satiră. A fost o încercare, știi că nu prea le am cu happy end-urile 😀😀
Dar, cum spuneam, e utopie…
Mulțumesc, draga mea ❤❤
ApreciazăApreciază
E cruntă! Mi-a plăcut mult. Trebuie sa ridici doar nasul peste clapeta laptopului… 😁
Pupiciii Issa! ❤️❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar mai fi și varianta că îți place atît de puțin ce vezi cînd ridici nasul, că preferi înapoi, într-o lume pe care crezi că ți-o creezi tu… Dar altadată 🙂
Pupicei, Ina!
ApreciazăApreciază
Mai bine citești o carte și ești unde nici cu gandu’ n-ai visat! Nu mai zic de parfumu’ cărților..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
deh, cartea cere niscaiva neuroni :)))))
ApreciazăApreciază
La ce ii trăsnea sa „subjuge” omu’ cred că putea să de-a o pagină din când în când și să se concentreze pe alocuri… 😁 (Sper doar sa nu ii trăsnească ideea unui ebook.)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Rîd, îți dai seama… 😀😀😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu, cu tine! 😅
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ina, am o veste mare pentru tine… nu aș fi crezut, cînd ți-am dedicat poezia aia cu doctorul, că o să public anul ăsta versuri, dar tocmai am cîștigat un premiu în urma căruia îmi e publicat un volum… deci, iată, dedicația pentru tine va trece proba timpului…!
ApreciazăApreciază
Vai ce fain! Felicitariiiiiii, Issa! 😘😘😘 Ești cel mai prolific scriitor ce-l știu. (Adevărul e că nu știu multi in real.) Abia aștept să văd tipărită poezia „mea”, a ta mai ales. 🙂
Și dacă tot ne chinuim cu dedicații vreau și autograf și pe volumul de poezii, dar probabil și pe Ehmeya. Ce sa-ti fac daca mi-ai dat un deget?? Te îmbrățișez cu drag si-ti doresc sa descătușezi tot ce-i mai bun, că ai de unde. 😘❤️
ApreciazăApreciază
😀😀😀 le rezolvăm pe toate, probabil prin aprilie apare, mai vorbim pe-aici oricum ❤❤
ApreciazăApreciază
Nu doar vorbim, curge multă apă la moară… 😘❤️
ApreciazăApreciază
Apropo de final, Issa, care și mie mi-a plăcut maxim, am încercat eu câteva dimineți fără net, să-mi savurez cafeaua și atât, doar visând. 🙂 A fost o experiență plăcută, dar utopie, cum spui, fiindcă rămăsesem în urmă cu citit postări, pe care nu le-am mai „recuperat”, din lipsă de timp. Și totuși, îmi amintesc cu plăcere de acele cinci dimineți fără net. Au fost -cu adevărat- momente de respiro. 🙂
Mulțumesc pentru lectura plăcută!! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu m-am repliat. Tot cu laptopul deschis, dar pe textele mele, mai modific, completez, chestii și am lăsat notificările după cafea. Mai ales că am constatat că, nefiind în plinătatea facultăților mele mentale conștiente așa matinal, greșeam caraghios prin răspunsuri 😀😀
… La ce era reclama aia veche și celebră, cu „dacă vrei, poți”?
Dă tu un semn cînd poți să ne mai vedem simbolic, s-a făcut cald și mi-e dor de-o cafea, fie și pe bordură sau marginea fîntînii ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa și eu cu răspunsurile matinale 😀
Iar reclama era la adidași (_torșăn se auzea, nu știu cum se scrie 😀) Daaa, dacă vrei cu adevărat, poți” – istoria personală ne-o tot demonstrează. 🙂 Și mie mi-e dor de o cafea reală, dragă Issa, cum să nu-mi fie? 😘 vom savura-o în curând, doar ne dorim amândouă. Vedem cum facem, îți scriu pe mess ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
la ora asta, am vorbit demult…, dar s-arăt că am trecut și pe aici ❤❤ abia aștept!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu! ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte faină şi foarte actuală. E, în multe cazuri, o obsesie. Am crezut, ca proasta, că-i „boala” tinerilor. Ei sunt departe de mulţi dintre adulţii efectiv blocaţi cu totul în prostia asta de FB. Brr
Ţi-a ieşit perfect! Mi-a plăcut mult dar, zău, chiar să-i dea nevastă-sa like la buchet? 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pare cea mai reușită scenă 😀😀
Fără rîs acum, tinerii chiar n-au nicio treabă cu fb. Ba, din contra, fiu-meu, de ex, mare și tare pe insta și pe ce mai au ei, îmi cere faze „tari” (adică de prostie maximă) de pe fb, să rîdă de ele-n alte părți. Și să mă vezi pe mine pe pg lui șosoacă într-o zi, căutînd niște comentarii anume… 😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărul e că FB-ul e izvor nesecat de din astea. Vezi? Ştiu ei ce ştiu. 😀 😀
ApreciazăApreciază
Excelent articol! Te-ai întrecut pe tine, Issa! Portretul unei „ea”, aflată la a doua tinerețe, care speră să rupă gura târgului. Mda! Nu-l rupe nici o „ea” şi nici un „el”. Realitatea vârstei a dură. Nu iartă pe nimeni!
Sincer, felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
iluzii pe (pen)ultima sută de metri 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ha, ha, ha! Am comis-o! (Realitatea vârstei E dură!)😂😂😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
între noi, merge… 😀😀😀
ApreciazăApreciază
Personajul dornic de a manipula, ahtiat dupa like și
love pe Facebook, este atât de bine surprins, încât l-am recunoscut în personaje reale din anturajul meu.😜
Chiar dacă femeile par să fie cele mai aprige manipulatoare, cred că e nedrept, deoarece sunt atât de mulți bărbați care cunosc această tehnică mult mai bine și își
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… oare de ce? pentru că-i un loc comun… au fost perioade cînd credeam că x sau y și-au făcut z conturi, dar am priceput rapid că, pur și simplu, e un tipar de oameni. am zis oameni, ca să nu discriminez 😀 dar sînt și el și ea :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
(continuare ) exersează cunoștințele în domeniu fără scrupule.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
am și aici un răspuns. știi de ce exersează fără scrupule…? pentru că pot 🙂
de asta sînt atît de degajată acum față de f, în zece ani am văzut tot ce poate 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Issa, aici ai pus punctul pe i.💐 Probabil majoritatea dintre noi am avut asemenea momente de rătăcire, așa le spun eu obsesiilor virtuale 🙈🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu am luat destule plase, mai direct spus…, că din ele am învățat (bine, nu d-alea cu like de la neveste 😀).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Textul ăsta, Issa, se mai întâmplă sa fie intamplat încă o dată pe un blog, anume ăsta : myvlog.wordpress.com, . L-am recunoscut acolo ca fiind al tău, am venit să ma conving. E dus chiar si cu imagine cu tot si sub titlul de „se mai întâmplă…”
Ghilimele sunt ale mele, acolo apare ca fiind scris de proprietar(ă). La fel ca, probabil,multe altele, ori mai toate. Si un text de al meu este acolo, am fost sa o intreb pe fată, presupun, Ali, ce gând are cu aceste preluări. Poate nu stie cum se procedează. Poate vorbim si iese din impas.
Vedem…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc că mi-ai zis!
ApreciazăApreciază
Scuze, am gresit adresa blogului. Este aceasta
https://myglov.wordpress.com/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum am văzut, o să-mi bat capul mîine.
Da, nu știu cine e, azi mi-a dat follow, fără să vorbim cumva, și m-am uitat și eu să văd cine e, uneori mă uit.
Mi-ar plăcea să fie cum zici tu, sper să fie așa… să-mi spui si mie dacă îți răspunde, te rog.
ApreciazăApreciază
Până acum, nimic… Îți spun dacă va aduce vreo lămurire, încep să cred însă că nu se va întâmpla.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, ce aiurea, e prima oară cînd sînt iîn situația asta. I-am făcut o captură de ecran, în caz că dispare, dar nu știu la ce mă ajută prea mult. În fine. Vedem. Articolul tău care e, din cele cîteva? Eu pe cel cu fata, dac-aș avea-o, l-am mai citit sigur, dar nu știu dacă pe aici sau pe fb 🙂
ApreciazăApreciază
Nici eu nu știu ce se poate face in astfel de cazuri,cred că nimic de fapt.
Eu am acolo pe cel sub titlul pus de ea „plouă peste gânduri…” și încă o întrebare căreia i-a atașat multe semne de întrebare si un citat.
As zice că mai toate oe care le are or fi copiate dar chiar nu știu de pe unde, mai intru sporadic prin Wp deși imi place mult si sa citesc și să scriu. Momentan sunt prinsa in altele, așa că… asta este.🙄
Dacă nu mi dădea like si urmărire blog, nu stiam nici eu ce se întâmplă. Ii urmaresc si eu blogul de azi, vreau să văd ce mai pune chiar dacă nu-mi răspunde comentariului ce i l-am lăsat. I-am zis in el si ca am recunoscut articolul tau,i am menționat si blogul de unde l-a luat,
Vedem ce reacție are, dacă va avea una .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da… avînd în vedere că, dacă nu mi-ar fi dat follow, n-aș fi aflat curînd, poate deloc, e oarte greu de ales între neștiință și rea-voință.
Mergînd pe firul logic, este evident că a vrut să știm, dacă a făcut-o intenționat. Dacă nu, ar fi răspuns la comentarii, măcar la unul dintre ele, deși pe al tău nu-l văd și nici pe-al meu nu l-am mai verificat.
Dar… ce mai e logic azi? 🙂
Deci, vedem…
ApreciazăApreciat de 1 persoană