Vice.com

Vă mai aduceți aminte, voi, seniorii wp, de prin oracolele vremii, de care am mai vorbit și rîs de-atîtea ori, și de versurile:
Nu sunt Eminescu,
Nici Alecsandri…?
Mi-au răsărit aiurea în minte, cum vin amintirile uitate – nu știm unde-au stat și ce-au făcut, dar ies deodată, scoase la mal de vreun cuvînt, imagine, om întîmplător.
Ei bine (de fapt, alors, dacă ajunge și Costanda pe-aici), eu le-am știut toată viața sub forma asta:
Nu sunt Eminescu,
Nici Alecsandri,
Dar un pumn în gură
Îți pot oferi…
O formă invariabilă. Ani, cît au circulat atunci, așa le-am știut eu. Și acum, amintindu-mi de ele, cum spuneam, aiurea-n tramvai, deja-mi lucea un titlu în minte, „violența la români”, sau ceva de genul, nu era definitivat, că voiam și un atribut-cheie după „violență”.
Dar, căutînd versulețele, de curiozitate, pe net, dau peste asta:
Nu sînt Eminescu,
Nici Alecsandri,
Dar o amintire
Îți pot oferi…
Mă aflu, așadar, dincolo de revelație, în fața unei mari dileme: așa erau cumva și pe vremuri și eu reținusem/auzisem/văzusem doar varianta… populară, dintre blocuri, a unei strofișoare oricum populare?
Așa că pică orice altă filosofie și rămîne, mare și tare, întrebarea: voi, cei care vi le amintiți, cum le știați…?

https://www.sionoeditura.com/product/ehmeya/