Între timp, venise și rândul lui Gabriel, fratele mai mic, să pășească în sistem cumva.
Cum toate bubele care coc nestingherite se sparg inevitabil, dând drumul puroiului din ele ca o lavă, începuseră deja să apară mai multe scandaluri în presă despre înscrierile la grădinițe. Sistemul nu le mai putea controla ca până atunci și au trebuit, cum se spune, să pice unele capete. A picat rapid și capul directoarei de la AZ, unde nu fusese „admisă” Andreea și unde pe Gabriel l-am înscris cursiv, fără cea mai mică problemă, după o foarte scurtă discuție cu noua directoare, o femeie tânără care m-a cucerit instant cu felul ei direct de a vorbi și pe care timpul a dovedit-o nu doar bună ca directoare sau ca om, ci și deosebită.
Femeia aceasta era, așadar, atât de atipică, încât mi-a trebuit ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea că există și astfel de tipar. Sau, mai degrabă, că ieșea din tiparele cunoscute.
În primul rând, era foarte tânără. Destul de neobișnuit mi-a fost ca, în loc de senectuțile pe care le știam țipând pe holuri la copii și dând dispoziții subordonatelor, să văd o doamnă înaltă, frumoasă și simplă, poate la jumătatea vârstei mele de acum, care în scurt timp știa numele fiecărui copil din grădinița ei și îl mângâia pe cap când trecea pe lângă el, fie că-l certa ușor sau, cu aceeași intonație, îl lăuda. Iar copilul, oricare ar fi fost el, se lipea de ea instantaneu și sincer – fie că era certat, fie lăudat.
O amintire aparte legată de ea mi-a rămas dintr-un martie oarecare. Martie – lună grea pentru orice părinte de copil în sistem, cu aceeași greutate, din cauza – sau datorită? – concentrării simbolurilor și semnificațiilor din ea, ca și a lunii decembrie.
Era, deci, martie iar și vuiau telefoanele și mesageriile lor de planuri despre cadouri și bani, planuri în care mă implicam deja minim spre deloc, începând să tratez „problema” pe cont propriu și conform viziunii personale.
Despre noua directoare auzisem că nu primește nimic de la nimeni, dar îmi plăcea atât de mult de ea, încât mi-am luat inima în dinți și o cutie de bomboane în mână. Cât pe ce să nu reușesc, pentru că nu am avut niciodată naturalețea plasatului de ciubuc sau „dări” necesare, dar acum era altceva și, cât de stânjenită a fost și ea inițial, probabil intuind, tot ea a găsit rezolvarea desăvârșită.
Stătea – spre deosebire de directoarele tipice – cu ușa mereu deschisă la biroul ei. I-au zâmbit ochii, a luat deodată cutia în mână, a desfăcut-o, a insistat să iau și eu una și apoi, cât am mai stat de vorbă, i-a strigat pe toți copiii care treceau prin fața biroului, să intre și să ia o bomboană. Cel puțin până am plecat eu, o bucurie de martie adevărat plutea în aerul tuturor.
Dar până la relația atât de frumoasă cu doamna M a fost drum lung. Pentru că, profitând de libertatea ministerului și neuitând cât de greu mi-a fost cu Andreea, l-am înscris pe Gabriel și la C, cealaltă grădiniță de cartier, doi pași mai încolo de prima, unde am hotărât să îl duc din toamnă.
Au fost la C niște întrebări ciudate, la interviul cu directoarea de acolo, prin care la AZ nici gând să trec, deci nu erau în fișa postului: unde lucrăm și alte detalii discret financiare. Nu am avut ce să le reproșez în contextul general, am crezut că sunt oarecum normale. Am fost… admisă – exact acesta e cuvântul potrivit – și acolo.
Plecând cu ei în vacanță, în august-ul care-a urmat m-a sunat o femeie. S-a prezentat ca mămică din viitoarea grupă a lui Gabriel și mi-a spus că au hotărât (…!!!) să dăm acum, în vară, înainte de începerea anului, câte două milioane de lei fiecare pentru…
– Pentru ce, am întrebat, nedumerită, cine a hotărât…?
– Noi, mămicile din grupa care se constituie, să aibă ce le trebuie…
– Bine, zic, dau. Fără probleme, dar nu acum, ci după ce începe anul și o văd pe doamna și văd și cum mi se adaptează copilul.
– Bine, mulțumesc, mai zice femeia.
A doua zi, spre seară, când îmi mai trecuse indignarea și aproape uitasem, mă sună iar:
– Mă scuzați, știți, am greșit, m-am uitat mai bine pe listă și sunteți, de fapt, la altă grupă…
… I-am mulțumit cu adevărat lui Dumnezeu că m-a scăpat de la sine de ceea ce deja întrevedeam a fi o mare afacere nedorită și ne-am văzut liniștiți de vară.
A venit toamna. Și prima zi de grădi a lui Gabriel…
Poate că ar trebui să spun, înainte de a povesti cum a fost, că Gabriel nu era Andreea, care să accepte ce i se dă, cu o revoltă exclusiv interioară sau pasivă atunci când nu îi convine ceva.

___________

Fragment dintr-o carte în perspectivă
Foto arhivă personală

Pachet Issabela Cotelin