Arhivă personală

Zilele trecute, pornind de la o împrejurare oarecare – știi, x, care cu z, cînd cu y… – am ajuns iarăși față în față cu lista mea de prieteni de pe facebook, căutînd pe cineva anume.
Și iar m-am minunat de cei 419 prieteni la care ajunsesem. Știu toate teoriile curente – lasă-l acolo, că nu mușcă/cu ce te deranjează/așa te faci și tu cunoscută/bla-bla-bla – dar mă lasă mai rece decît apa gheață care curgea deunăzi prin țevile Bucureștiului în locul celei calde.
Rămăsesem, așadar, privind la listă ca la un înscris exotic, erau atîtea nume necunoscute nici măcar din vederea lor întîmplătoare în spațiul comun virtual în care se presupune că ne învîrtim la unison, fiind prieteni…
Cîteva cabinete de psihologie (!), niște dentiști, doi oftalmologi, cîntăreți nu știu pe unde, ceva baruri… Încercam să-mi aduc aminte cel mai mic criteriu după care i-am acceptat, că am asemenea criterii – probabil mulții prieteni comuni.
O tipă care făcea ii – de asta îmi aduc aminte, chiar mi-am zis, ce frumos, de ce nu. Dar criteriile ei de trimitere a cererii n-am de unde să le știu, știu doar că persoanei respective nu i s-a părut nimic frumos la mine, de nu m-a băgat în seamă atîtea luni deloc.
Niște nume orientale, necitibile – ăștia trebuie să-și fi schimbat numele între timp, timpul în care n-am reacționat nicicum, pentru că alte motive să fi fost rătăciți prin lista mea n-au.
Cîteva profile goale, a căror goliciune, neafectîndu-mă cînd exista în listă, nu văd de m-ar afecta să nu mai existe.
Apoi cele două categorii favorite ale mele.
Cei cu 5000 de prieteni. Mă dau în vînt după ei. Mai ales cînd au cîte două-trei aprecieri la o postare. Dar mă dau în vînt, serios vorbind, și după cei cu sute, poate mii, de aprecieri la un citat încadrat ornamental, chiar dacă incorect scris. De la ei am învățat cel mai mult. Am învățat, pe foarte scurt, că nu vreau să fiu „scriitor” de facebook.
Și ultimii, cei cu așa o enumerare de lungă a calităților proprii sau a locurilor de muncă sau a hobby-urilor etc, încît, la profilul lor, trebuie să derulez cam două, trei pagini de gadget ca sa ajung la prima postare, sperînd inutil în relevanța ei. Urlă atîtea ego-uri aici, uneori arată ca niște veritabile cv-uri, că mă cutremur. Dar mă liniștesc tot eu, singură, la cîți dezvoltatori personali sau psihologi comuni avem în aceeași listă, poate o lucra el, destinul, la treaba asta.
Într-un final, am observat și la mine un tipar. La o tură din asta dau în jur de 50 de unfrienduri. Așa se nimerește și mă mir de fiecare dată de coincidența acestui număr.
Dar nu mă pot mira mai mult decît mă mir întruna de superficialitatea rasei superioare. O știu, o văd, o simt de-atîta timp că există, însă tot nu mă resemnez cu ea. Nu în jurul meu, cel puțin.

__________

Ehmeya