La una dintre ședințele de școală din timpul „normalității”, aflu eu niște bazaconii sau drăcii sau cum vreți. Din acelea care-ncep întotdeauna cu „m-a-mpins X”, „ba Y m-a împins pe mine”, „minte, Z e de vină!”.
Și, detectiv în slujba unei dreptăți imaginare, cum sunt, pornesc pe fir. Firul devine al Ariadnei, se despică și sare din cutia Pandorei „dar stai, să vezi concursurile de pipi din toaletă!”. Mă oripilez maxim, deoarece am și un pudism inutil în dotare, și îndrăznesc să cer detalii. Mă opresc la ” păi care are jetul mai lung”, mă dau cu capul de pereți, tot imaginari, vai, dar unde merge copilul meu zilnic și eu habar n-aveam etc. N-am de lucru și mai spun câtorva mămici și iese un mic circ, cu laitmotivul „nu se poate-așa ceva, inadmisibil!”.
Vin acasă și, cu inima cât un purice, îi spun soțului. Ca-ntr-un veritabil film de groază, acesta, în loc să participe la revolta mea, râde până la tavan, spunându-mi că astea-s de pe vremea lui… adică a mea, a noastră, a părinților care azi ne dăm încremeniți de faptele copiilor noștri.
Doar pentru siguranța absolută, am întrebat și un fost coleg de copilărie, care mi-a confirmat: „nu numai la școală, dar și în aer liber…”.
Evident că tot n-am vrut detalii, dar, în lumina acestei revelații, mi-am modificat poziția. Prea târziu – în virtutea marii corectitudini politice de azi, indignarea a rămas: „așa ceva nu se poate, nu există, nu concepem!”. Ca și cum s-ar fi putut distruge, prin gălăgie, această „tradiție” care cine știe de când datează.
Întâmplarea aceasta, ne-unicat deloc, a împărțit o colectivitate foarte mică în două câteva zile, până la următoarea, când prima a fost dată uitării instant și cea care i-a luat locul a împărțit, de asemenea… nemaicontând, în final, în niciuna dintre întâmplări, nici adevărul, nici punctul de pornire, nimic. Conta doar cine urla cel mai tare că e ca el.
Mărind perimetrul colectivității respective la o țară sau chiar o lume, nu văd nicio diferență între cele două atitudini radicale față de concursul de pipi și cele față de referendumul pentru familie sau jandarmeriadă sau buchetul de început de an școlar sau vaccinul curent.
Văd doar fapte ca atare preluate de o mass media masivă și fără control și introduse apoi într-un mediu virtual fără discernământ și din ce mai agresiv.
Mai cred, oricât detest controlul, că un virtual necontrolat face foarte mult rău. Și că, totuși, un control este necesar, atâta timp cât omul nu se poate controla singur – dar nu din partea unor autorități care și-au pierdut cam peste tot orice credibilitate.
Cât despre corectitudinea politică pe care o ironizez atâta, mie îmi pare că nu e decât o altă încercare de control disperat asupra unor mase incontrolabile din partea unor autorități incapabile de a mai conduce altfel. Și iarăși nu văd diferența între această corectitudine și controlul comunist: în ambele trebuie să vorbim numai frumos și numai despre ce e bine, în timp ce, pe dedesubt, nimic nu se schimbă.
Unica șansă, cred, deși utopică, ar fi să ne controlăm noi înșine, fiecare în parte, de unii singuri, ca abia apoi să putem vorbi de uniri și colectivități reale în locul celor isterice de azi.
Pai nu era mai bine pe vremea noastra? …🤣🤣🤣 fara net, fara grupuri de whatsapp pt parinti(a se citi mamici), fara prea mult control, fara jandarmerie…..adica destul de liberi. Nu prea stiau parintii ce faceam noi pe la scoala…
PS: La tine la sedintele cu parintii e tot cu „insert coin”? 🤣🤣, pe aici asa se poarta, nu stiu daca e o sedinta unde sa nu se decida sa se cumpere ceva …
🤣
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😂😂😂 rîd de prima parte.
Nu mai e, gata cu cumpăratul, s-a dus, în sfîrșit, „normalitatea” asta… sper să rămînă dusă. Voi ce Doamne-iartă-mă mai cumpărați????
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum nimic pt ca e pandemie si nu au mai avut curaj sa ceara „duuuuamnele” nimic, dar in trecut s-a cumparat aer conditionat, s-au cumparat banci si scaune, tabla mai mare ca sa scrie cu markerul, markere o gramada. Au vrut si draperii dar …. nu s-au mai luat pt ca nu au cazut de acord mamicile pe tipurile de material si culori 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Cand a fost fiul meu mai mic, clasa a fost desenata/pictata de „habar nu am cine”, evident pe banii parintilor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si noi am luat diverse, „normal”, inclusiv scaune, din cele tip vizitator… Doua luni au stat pe ele, apoi ne-au pus sa le luam acasa, cica nu-s anti-covid, si le-au pus inapoi pe alea de gradinita, la copii care aveau deja peste 1,60 m… Personal, ma bucur ca e online din manoritatea pdv-urilor.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Al meu e cl a 9-a asa ca face online acum, am mai scapat de „donatii”, dar hai sa-ti spin ceva.
Acum sper sa nu se supere sau sa jignesc pe cineva dar ultimele 2 sedinte cu parintii au fost facute pe zoom..😊🤣. Eee, deoarece prima a fost o catastrofa, la a 2-a elevii au primit pe grupul de whatsapp al clasei instructiuni pt a-si ajuta parintii sa intre la sedinta pe zoom 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))) și mie mi-a ținut fiu-meu microfonul, mă-nvăța unde și cum să vorbesc :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
unii s-au nascut…necontrolati!
daca ne intoarcem la “normalitate” avem inclusiv concursuri scolare gen “the longest pee”.
in online nu avem pee pee, dar avem pe langa multe altele emotiional bullying, gen copiii isi dau block pe grupuri, intra, ies, se despart in zece grupuri in care vorbesc unii despre altii. se creeaza invidii, se nasc marii necontrolati de maine.
inca se mai cer bani pentru carti.
corectitudinea politica? utopie,Issa, cum bine ai zis!
sotul tau e cool!
🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
… Tot pro online, apropo de bullying, măcar nu se mai bat fizic. A fost o perioadă – din fericire, a trecut – cînd tot ce-mi doream era să-mi iau copilul întreg de la școală, restul nu mai conta.
Și da, pe cărți auxiliare încă se mai cer bani. Astea-s nemuritoare ca dosarul cu șină…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce frumos și normal ar fi să fie cum bine și frumos spui, însă din păcate nu suntem toți pe aceiași undă.
Vise frumoase și un început de săptămână cu bucurii sufletești ❤️🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… ar fi, dar nu-i.
Mulțumesc, împliniri de suflet să ai și tu!
ApreciazăApreciază
Nu zic nimic! Plecată (da’ nu cu sorcova! cred!) fiind din şcoală, multe îmi sunt cunoscute… nu se va schimba prea repede ceva, iar unele lucruri/ obiceiuri şcolăreşti/mentalități nu se vor schimba niciodată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corect. Și unui om „din interior”, ca tine, care gîndește drept, pot să-mi imaginez că multe-i par și mai grave…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E atât de multă nebunie şi e atât de mare anormalitatea, încât nici nu mai ştim ce e normal.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tocmai de asta n-o vreau pe aia veche, „normalitatea”, ci una nouă, dacă se poate 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Ori sa se revizuaisca primesc, dar sa nu se schimbe nimica”. Toate-s vechi si noua toate. Stim cu totii ca mentalitatile nu s-au schimbat din cale afara, ca bullying a fost si in vremea noastra si inainte de vremea noastra si asa mai departe, de concursurile astea nu stiam, dar nu ma mira, daca as fi putut probabil ca as fi participat, dar nu aveam instrumentele necesare in dotare. 😀 Intr-adevar, cred si eu ca a luat amploare tendinta de a radicaliza orice, de a exagera, de a se isteriza, pe orice tema posibila si imposibila. Desi ma cunosti deja si stii ca nu am nicio nostalgie pentru trecut sau vreo iluzie ca oamenii erau mai nu stiu cum, totusi as indrazni sa remarc ca parca erau ceva mai cu capul pe umeri, mai dispusi sa poarte un dialog cu o minima decenta. Nu zic nu, ma mai apuca si pe mine bazdacii cand vad noianul de ineptii debitat de unii si de altii dintre cei inclinati catre atitudini extreme si, adeseori, lipsite de orice argument de bun simt, dar revin la vorbele intelepte: cainii latra, caravana trece si alte asemenea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur că a fost bullying-ul și că nimic nu-i nou. Doar că atunci nu vorbeam, iar acum vorbim prea mult. Atunci n-aveam mai nimic, acum avem prea multe, inclusiv libertăți. Eram mai puțini, sîntem, fără nici o nuanță aiurea, prea mulți și lăsați la voia întîmplării, căci la voia interesului am fost oricum dintotdeauna.
Și ajungem tot la educația elementară… care n-are nici o treabă cu online, că nu era nici aia „normală” bună.
Asa mă uit și eu, cum trec caravane, cît oi mai vedea 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite o melodie din copilaria mea: https://www.youtube.com/watch?v=6RmjJfxu26Q 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, chiar mi-a făcut plăcere! Numele lor mi-e cunoscut și mie, trebuie să mai sap puțin 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mult zgomot pentru nimic. Ăștia suntem și nu se schimba nimic major. O culoare de draperie sau un prof la o clasă. Apa dintr-un pahar într-o mare. Mentalitățile și sistemul nu se vor schimba. Spunea cineva că educația și arta sunt investiții naționale. Și noi suntem la pământ. Nu investim în nimic, din păcate..
ApreciazăApreciază
Tocmai citeam acum două zile că educației i s-a dat cel mai mic buget… Deci nici nu ne mai prefacem că investim, văd.
ApreciazăApreciază
Bingo! Nu investim nici un sfanț în nimic, apoi ne miram de ce au alții…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, acum aud de astfel de concursuri. Băieții sunt inventivi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))) cam nașpa, pentru femeile cu imaginație bogată, dar am trecut peste!
ApreciazăApreciat de 1 persoană