de pe facebook…

A fost odată ca niciodată…
De fapt, nu, nu e bun acest început, pentru că nimeni nu mai știe ce au fost odată personajele mele.
Încercăm altfel.
A fost odată ca niciodată un om care nu era personajul nimănui. Cum nu se simțea nici măcar al lui Dumnezeu, cel care a creat Lumea Reală, și-a propus să își creeze el o lume separată, în care să se joace liniștit. Și astfel a apărut Rețeaua Virtuală.
Dar, ca în orice creație, în prima zi era un câmp fără nimic pe el. Oamenii începuseră să pășească firav pe el, se saluta în treacăt și cu timiditate și cam atât. Liniște și pace primordiale. Ca orice început.
În a doua zi, creatorul Rețelei a dat voie oamenilor să încarce poze în Rețea. Câmpul, udat astfel de incipientele ego-uri virtuale, dădea și el primele roade: numărul de utilizatori creștea.
Ceva, însă, nu era chiar în regulă în comunicarea virtuală. Reciprocitatea ei nu era încă asigurată. Și-a strâns discipolii: bun, le zise, pune un Om o poză sau anunță cum e vremea în colțul lui de Lume Reală, dar acțiunea poate să fie fără urmări, să facem ceva pentru a le stârni interesul să participe activ! Ca urmare, pe la mijlocul aceleiași zile, deoarece creatorul era neobosit, a apărut Like. Butonul de Like. Like a devenit vedeta incontestabilă a zilei în curs și a celor precedente. Dăduse Omului posibilitatea să arate că a văzut o postare, fără să comenteze, dacă nu simțea nevoia. Era un nou mod de a-și exprima existența.
Și creatorul s-a odihnit până în zorii zilei următoare, mulțumit de opera sa.
Știa că opera nu e completă, dar nu știa nici el însuși cât de genial va fi în a treia zi, despărțind conversațiile publice de cele private prin inventarea mesageriei. Messenger continuă să fie printre primele locuri și astăzi în comunicarea personală, rămânând câmpul de bătaie al celor mai intime aranjamente și extinzându-se și la aranjamente ulterior: politice, de job-uri etc.
Cum dictonul „și mâine e o zi” e mai vechi decât Rețeaua și creatorul îl cunoaște, în a patra zi, de plictiseală sau poate în pauză de idei revoluționare, a nuanțat posibilitățile de reacție ale Omului la Om. Astfel au apărut Zâmbet, Tristețe, Wow, Furie și Iubire. Cu ultimele două a dat, totuși, o lovitură neașteptată. De suferința bietului și insipidului Like nu-i mai păsa nimănui acum. A aflat și ei, pe propria lui… atingere, cât de efemeră este gloria și cât de puțin poate conta pe firea Umană.
De asemenea, a luat, paralel, avânt și nuanțarea posibilităților de exprimare. Inspirat profund de pasiunea Omului pentru trecutul său și de tema universală a întoarcerii la origini, creatorul Rețelei a dat drumul în mediul virtual unei mulțimi incontrolabile, încă în completare, de emoticoane, stickere, gif-uri și avataruri. Omul era satisfăcut, creatorul – iarăși mulțumit de opera sa.
În a cincea zi, creatorul a animat Rețeaua cu știri și cu reclame. A stârnit aprige controverse cu introducerea reclamelor, însă nu era debusolat. Lucrase intens în zilele precedente la inducerea subliminală a dependenței Omului de Rețea, astfel că nu numai că nu avea cum să dea greș cu reclamele, ci, din contra, avea să se îmbogățească și mai mult de pe urma lor. Știa că nu vor fi mulți care să părăsească Rețeaua, după tot eșafodajul unei personalități virtuale perfecte construite în ea, din cauza unor poze colorate în plus. Și, de asemenea, mai miza pe faptul că aflase deja: Omul se plânge mult, dar acționează puțin spre deloc.
Cu știrile, însă, a avut succes fără preget. A redirecționat spre ele mulți oameni care nu mai aveau ce-și spune unul altuia, cumulându-i în comentariile la acestea, și a impulsionat și apariția unei noi meserii, Postacul profesionist sau Trolul, susținut de cercul Profilurilor False.
Reclamele deveneau, așadar, insipide pe acest câmp infinit de posibilități fără margini. Ca știrul rupt cu mâna în drum spre recoltă, a cărei mărime și bogăție îl va depăși atât de mult, încât abia se va mai vedea.
Când a apărut și Grijă, în a șasea zi, toată lumea a râs în hohote – sau, cel puțin, partea aceea a lumii care mai rămăsese să se amuze detașat de majoritatea lucrurilor și întâmplărilor petrecute în Rețea.
Dar curând, foarte curând, Grijă și-a găsit atâtea justificări ale proaspetei sale existențe, încât a detronat-o până și pe Love. Lumea reală parcă îi ținea isonul; concura și ea în evenimente care mai de care, să îi dea pretexte pentru existență. Prin urmare, Grijă, ignorându-și semenii, s-a cuplat rapid cu Pandemia reală, promițându-i acesteia din urmă să aibă… grijă de ea, să nu cadă brusc, după atâta succes, în desuetudine.
Sigur, între timp, pe parcursul acestor zile primordiale și chiar în continuare, au mai avut loc tot felul de fenomene. Tinerii, în special, intuind superficialitatea ei, au emigrat pe alte platforme virtuale, create ulterior și mai puțin spectaculoase aparent, dar care le satisfăceau mai mult nevoia de exprimare și de comunicare. Însă n-a fost bai pentru creator, deoarece tinerii, oricât de frumos și de promițător ar fi acest cuvânt, nu reprezintă segmentul de bază al omenirii. Ba, mai mult, logica elementară spune că vor crește și ei și se vor plafona, dorind, ca orice matur, să ascundă noua stare de spirit și să-și creeze un look virtual inatacabil.
Rețeaua pare, în concluzie, la apogeul ei și cu scopul inițial atins. Cu miliarde de utilizatori, cu subramuri ca Pagini și Grupuri, apărute și ele printre picături, cu multitudinea posibilităților de apreciere și de transmitere a mesajelor, nimic nu-i mai stă în calea secretă de a înlocui Lumea Reală a Oamenilor în Toată Firea.
Creatorul ei se odihnește momentan, lăsând discipolii să lucreze în continuare la detalii. Din când în când, își mai contemplă opera la o cafea în intimitatea lui reală bine păzită și se gândește că e un experiment social desăvârșit: la urma urmei, a creat o lume fără reguli, în care a dat posibilitatea oricui să se manifeste cum dorește, fără opreliști. Și poate că e mai bine că această anarhie se petrece virtual, și nu real.

me.me