Arhivă personală

Cei care m-ați citit, vă amintiți de unul dintre punctele nerezolvate de mine la poștă data trecută, cel cu banii prin western union pe care poșta nu mi-i putea da, deoarece scria sus, pe bon, undeva, mic, RIA, și funcționara a zis ca nu știe ce-i aia, dar nu e la ei. Iar în final mi-a zis că nu i-ar fi dat oricum, că n-are banii ăia. Sigur, nu mi-a dat prin cap – mie ideile geniale îmi vin după ce se consumă actul – s-o întreb atunci, pe loc: dacă știa că n-are bani de la început, de ce m-a mai întrebat numărul tranzacției de două ori și s-a uitat în calculator după ea…?
Ei, bine, azi, ducîndu-mă din nou la același ghișeu cu alte chestii, am zărit sus, chiar pe ghișeul respectiv, un afiș pe care nu-l văzusem data trecută: RIA – ridicați banii aici… Cum deja am fiori la combinația asta infimă de litere, am respirat adânc, să nu leșin de nervi retrospectivi, și, deși n-aveam de gînd, i-am cerut din nou banii, sperînd să-i scot măcar un ochi cu anunțul în sine, pe care sigur nu l-au pus în ultima săptămînă.
Dar poșta e poștă. N-am avut ocazia asta, n-am ajuns pîn-la RIA, că mi-a zis din prima:
– Nu merge programul.
– Adineauri mergea…!
– Da, dar s-a blocat. Așa se blochează el. Dacă vreți s-așteptați juma de oră sau o oră…
… Deci să-i lăsăm, că altundeva voiam să ajung.
Aud de cînd mă știu: au salarii mici, trebuie să mănînce și ei o pîine ș.a.m.d.
M-am înduioșat tot de cînd mă știu de soarta oricui. Dar, cu cît sînt eu mai duioasă, cu atît devine beneficiarul duioșiei mele mai nesimțit, extrapolînd puțin pățaniile de la poștă.
Iar înțelepciunea populară mai are o vorbă a ei, zice că pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Cît de reală e! E drept că, din păcate, n-am mai citit-o demult printre motivaționalele bîntuinde de azi. Și, dacă nu era funcționara de la poștă care să-mi spună că nu știe ce e RIA în timp ce pe geamul ei de lucru era lipit afișul cu RIA sau funcționara căreia i se strică un program cînd n-are chef de el, aș fi și uitat această zicală veche, dar bună.
Pe scurt, nu am cum să mai fiu înduioșată că n-are ce mînca cineva care își bate joc fățiș de mine.