Profiler: băutorul profesionist

„Dimineața la cîrciumă”, tablouri-de-vis

Am cunoscut și cunosc oameni care beau. A căror stare naturală e băutura.
I-am cunoscut, din păcate, și de foarte aproape, dar și de la distanța de la care văd și știu, fără a fi direct implicată, putînd, astfel, să înțeleg obiectiv.
Au, în mare, două tipare.
Prinul ar fi cel care în timp ce și după ce bea e vesel nevoie mare. Exemplarul nu dăunează fizic persoanelor din jur, cît timp acestea sînt dispuse să tolereze mers împleticit și vorbe în doi peri, interminabile, eventual înjurături sau filosofii incompatibile cu starea de trezie, mici sau mari vomitături, greaua procedură a schimbării de haine a respectivului etc.
Băutorul profesionist vesel nu bea dintr-un motiv determinat. El bea, în general, de viață grea în ansamblul ei. Bea să uite de pacostea existenței șefilor, a salariilor întotdeauna mici, a grijilor cotidiene pe care le duce, ca Atlas, pe umeri. Și, cînd bea, eu cred că el crede că le dă puțin jos, să se mai dezmorțească. De-aici și veselia lui perpetuă în preajma licorii, indiferent de gradele sau de culoarea acesteia, dar, de obicei, ieftină.
Al doilea tip de băutor profesionist e cel care e sau devine trist. Și implicit – dacă nu cade lat pe undeva – rău, agresiv, recalcitrant. În boala lui sînt frustrări crunte și personalizate. El bea întotdeauna dintr-un motiv anume: că l-a dat șeful afară, că are sau că n-are nevastă, c-a fost mințit, trădat, înșelat, că etc. – motive care pot ieși la iveală în timpul procesului de îngurgitare a băuturii pentru cei interesați. El este întotdeauna victima neînțeleasă a altora, pricină pentru care alții, afectați fizic sau psihic uneori iremediabil, se cam feresc să-i mai stea în drum sau în viață.
Dintre toți băutorii profesioniști care mi-au trecut prin suflet sau prin față, doar doi au renunțat la această „pasiune” patologică, ambii siliți de împrejurările alegerii dintre moartea iminentă și o viață cum o fi, la risc, dar fără băutură. Și nu singuri, ci susținuți, dar nu de persoane abilitate, ci de cei ce le mai rămăseseră, din variate motive, alături. Unul mai trăiește încă. Restul celor cunoscuți personal au sfârșit în șanț fizic sau metaforic.
Pentru că băutul profesionist la noi în țară e sport național, bravură, act de curaj la o adică. Pentru că nu face nimeni pentru ei nimic într-un cadru organizat și medical, ca pentru niște oameni, în fapt, bolnavi. Pentru că noi creștem și trăim cu „n-am nimic” pînă nu mai putem, în orice, darămite într-o boală psihică ce sfîrșește prin a afecta tot fizic.
E drept că nu-l văd pe românul neaoș și ‘nalt ca bradu’ plimbîndu-se bucuros c-un cartonaș în buzunar, pe care scrie „3 luni” (adică n-a băut de trei luni, pentru ne-cinefilii americani) și arătîndu-l mîndru tuturor cunoscuților.
Dar drept e și că nici nu am încercat, ca națiune. Pentru că, iarăși e drept, avem probleme mult, mult mai importante de rezolvat, tot în calitate de nație componentă a omenirii.

50 de comentarii

  1. Băutura nu ”ie” bună, dar nici abstinența totală nu-i recomandată, decât pentru cei care nu știu să o folosească pentru socializare și sănătate. Alcoolul în exces poate face aproape la fel de mult rău sănătății ca și mâncarea prea multă. La care excelăm de asemenea, după cum se vede în rotunjimile tot mai proeminente și cantitatea de alimente pentru care ne înghesuim la cozi. Mai mulți au murit din cauza abuzului de alimente, decât din cauza băuturii. Dar asta nu se prea spune, ba dimpotrivă, se face reclamă din greu cu platouri și oale pline de sarmale. Iar românu-i pofticios nevoie mare și, pentru ca să nu simtă sațietatea, mai golește câte o sticlă de vin.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu m-am gîndit și-așa, la boala sațietății. Asta, însă, e recentă, are doar 30 de ani la noi și explicație tristă, că e clar că-nainte de ’89 nu ne bîntuia.
      Bine, că și bețivul are întotdeauna explicații, atunci cînd recunoaște că are problema asta.
      Tu-mi pari prea blînd cu ei, aproape mi-ai creat imaginea unui biet om golind o oală de sarmale, conform reclamei, după care toarnă peste ea, în interiorul său, o sticlă de vin, să se-așeze mai bine. Caz în care m-apucă așa o duioșie, că i-aș da eu și-a doua sticlă, numai să-i fie bine bietului om.

      Apreciat de 3 persoane

    • Am avut eu un noroc chior că nimeni din familia mea nu a băut şi nici acum nu bea nimeni. Dar am avut vecini şi cunoştințe cu boala asta! Unii tăcuți ca peştele, alții gălăgioşi şi/sau obraznici. Şi mi-am adus aminte de puntea de peste pârâu peste care bețivii satului trebuiau să treacă să ajungă acasă. Noaptea. Şi tot în drumul lor mai era o baltă în care toamna se punea la topit inul şi cânepa. Nici un bețiv nu a căzut în baltă, dar nici de pe punte, dar câțiva treji au înotat prin baltă sau pârâu. Umbla o vorbă că mai există un Dumnezeu, cel al bețivilor!

      Apreciat de 3 persoane

  2. Băutura e un drog pe care de multe ori esti nevoit sa-l iei fara sa ti- o doresti! Si uneori devi dependent! Acum 30 de ani toate problemele gospodariei intr-un sat se rezolvau in carciuma satului unde ii puteai sa-l gasesti pe medic, popa, primar, contabil sefii de la SMT IAS CAP, padurar samd. Ca sa intri in discutie dadeai un rand la masa de care aveai nevoie si pe urma suportai revansa! Plecai cu treaba rezolvata si probabil beat! Acasa circul ca-ti pierzi vremea in crasma in loc sa rezolvi treaba aia cu doctorul, popa, padurarul samd.Si cum femeile sunt maestre in a nu te lasa sa scoti o vorba nu apucai sa spui ca de fapt asta ai facut! Apoi in functie de tipul de profesionist se continua diferit!
    A da mai e un tip: mut!🤣

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nu face nimeni nimic în afară de a-i arăta cu degetul. Sigur, una e omul bolnav de pojar, alta e alcoolicul. Că celui din urmă nu i-a pus nimeni pistolul la tâmplă şl nici nu s-a trezit peste noapte aşa, ba din contră, a muncit de zor să ajungă aşa. Dar când deja e boală, el singur nu mai poate face nimic. Noi toţi ceilalţi putem. Să-i punem la colţ. Şi până se ajunge şi la noi ca-n filmele alea cu „bună, sunt John şi sunt alcoolic” şi toţi ceilalţi de pe scaune vor spune-n cor „hello, John”, vor mai trece nişte ani mulţi. Poate prea mulţi.
    Nu le caut scuze, nu asta vreau să zic. Dar cartonaşul ăla e un fel de vânătaie pe care femeile o ascund de ruşinea celor care evident vor întreba fără excepţie: „ce-ai făcut, ce i-ai spus?”.
    Şi da, suntem cu secole-n urma celor cu adevărat educaţi. Dacă omul refuză categoric orice fel de băutură, chiar şi o bere, intervine acel: da ce ai, eşti bolnav, iei antibiotic? Cum nu bei deloc-deloc? De ce? Ah, ai avut probleme cu alcoolul? Cum nu? Păi ce bărbat e ăla care nu pune gura pe alcool?
    Dacă omul bea un pahar şi se ameţeşte, e clar, un beţiv nenorocit.
    Suntem impecabili. 😀

    Apreciat de 3 persoane

    • Chiar, uitasem faza cu antibioticul 😀😀 am auzit-o și eu!
      Și eu cred că baza e lipsa educației elementare, cauzată de dezinteresul total al statului.
      Deși – mă gîndesc – prin alte părți e plaga drogurilor predominantă, ceea ce denotă alt dezinteres sau, și mai și, cîrdășii de guvernanți cu traficanți.
      Cred că, pînă la urmă, dezinteresul e universal și, local, depinde de puterea de cumpărare a „beneficiarului” direct – bețivul sau drogatul nostru…

      Apreciat de 1 persoană

  4. Ce-i drept se bea, in spate e o industrie înfloritoare. Și cum la noi „viata-i grea/ muierea-i rea/ vacilor n-am ce le da” scuzele-s la îndemână. Cred că toți băutorii de cursa lunga incep cu un pahar și apoi sunt prinși în repetiția gestului. Și comunitatea, frăția de cârciumă cred că are sens pe undeva, are dreptate Ioan. Din păcate, în această boala ești singur, ai dreptate tu.
    Delicat subiect. Îl poți întoarce pe toate fețele și mai găsim ceva de spus.. 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, e infinit, din toate punctele de vedere…
      Mi-a placut mult exemplificarea ta din înțelepciunea noastră populară 😀 N-o știam și poate că acolo, în folclor, e o explicație, a băutorului de rînd. Cealaltă ar fi în condiția creatorului.

      Apreciat de 1 persoană

  5. Nu avem o educatie in acest sens, pentru societate nu este betivul paria, nici faptul ca o bate pe nevasta-sa ori copiii, pentru ca bautura si consecintele ei sunt un fel de normalitate, ci cel care a hotarat sa mearga la psiholog, sa faca un parcurs in acest sens, el este aratat cu degetul si pus la colt…in fond, ce interes are Statul sa te faca sa intelegi ca trebuie sa te opresti sa-i mai pompezi bani pe bautura?! Niciunului! Ca nu degeaba toate viciile sunt monopol de stat. Si nu doar la noi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Și eu zic că sunt cusururi întreținute și chiar exploatate vădit. Dar măcar alții se fac că fac ceva pentru ei și, poate, la nivel local sau individual, reușesc.
      Însă la noi, vorba ta și nu numai, educația primară…

      Apreciat de 1 persoană

    • Issa, eu iti spun din proprie experienta, aveam pe vremuri un iubit alcoolic, baiat destept si bun, imi placea, din pacate din cauza bauturii, evident, relatia nu mergea… La insistentele mele si ale mamei sale, a acceptat sa mearga la intalnirile AA. Problema grava este ca toti cei din jur radeau de el! Nu pentru ca bea, nu pentru ca putea sa-si piarda sanatatea ori munca, nu pentru ca se comporta urat cand era beat ci pentru ca „asa ai ajuns, ma, sa te duca femeile la psiholog?!”…Urmarea a fost ca la un moment dta ma duceam eu, ca mi se parea ca aveam ceva de invatat din suferinta acelor oameni, dar el cum era de asteptat a renuntat… Alcoolismul e o boala si o responsabilitate a tuturor, nu ajunge un psiholog, un alcoolic are nevoie de sustinere din partea familiei, a prietenilor, a societatii in general…

      Apreciat de 1 persoană

    • Într-o poveste asemănătoare am clacat și eu și-am renunțat, la un moment dat nu mai puteam vedea o luptă comună. Mai ales că, mai presus de altele, primează sentimentul de jenă al tuturor implicaților conștienți.
      Personal, chiar am rămas cu dilema: puteam să fac mai mult și n-am făcut sau era un om toxic (cum e azi la modă sintagma) și asta e?
      Bunătatea, deșteptăciunea etc. nu compensează boala în sine, în care ești, într-adevăr, singur la noi.

      Apreciat de 1 persoană

    • Mie mi-a parut rau, e drept, dar nu am avut, n-am nici acum dileme ori sentimente de vinovatie, eram partenera lui, am incercat, dar eram singura intr-o lupta prea mare pentru puterile mele, eu aveam un copil de crescut si nu era el acela… In sfarsit, sunt experiente dificile de viata, daca s-a intamplat asa, inseamna ca asa trebuia sa se intample, e inutil sa-ti mai faci sange rau…

      Apreciat de 1 persoană

  6. Eu as vrea sa vad lucrurile din alta perspectiva. Tot ceea ce s-a spus in comentarii condamna omul ca individ pt bautura si altele. Eu as zice ca noi traim intr-o societate „consumerista” care e construita in jurul nevoilot noastre de baza (as zice uneori chiar animalice) si care aduce profit foarte mare unor corporatii. Cred ca putem sa vorbim aici si despre fumat, droguri, prostitutie, industria farma, haine, etc. Toate acestea sunt adictii, ne exploateaza unele nevoi si slabiciuni (animalice) ale noastre.
    Evident ca se poate trai si fara ele. Acum m-am gandit, uite chiar si trusele voastre de machiaj si rujurile le-as include aici, deoarece in esenta sunt nimicuri care pe moment va creaza o iluzie ca sunteti mai atragatoare.
    Subiectul e mai amplu si eu zic ca aceste adictii se lipesc in general de 2 categ de oameni care sunt total opusi dpdv social si anume prima categ sunt oamenii simpli care considera ca raman doar cu ceea ce au mancat si baut in aceasta viata, iar a 2 a categ se refera la unii intelectuali care in procesul creatiei operelor lor au nevoie de alcool sau tigari sau altele. Chiar cei care interpreteaza melodia propusa de tine nu au fost deloc niste „ingerasi” din aceste puncte de vedere dar muzica lor e geniala.

    Apreciat de 3 persoane

    • Sînt de acord cu adicțiile tale, dar impactul unui bețiv ordinar asupra socialului din jurul lui e cu totul altul decît al unei siliconate, care te poate deranja cel mult estetic. Bețivul, în general, scuipă, lovește, omoară.
      Cît despre artiști… Pnm, pare o condiție sine die a creației, care nu intră în obiectivul textului meu. Apropo de asta și de 5D, chiar mă gîndeam deunăzi… Teoretic, arta, cum o știm noi, ar dispărea. Arta adevarată de azi și de ieri e durere și suferință transpusă în muzică, pictură, poezie – e cea care atinge. Și suferința creatoare cere drog puternic. Arta de mîine care ar fi, noi atingînd pacea aceea cu noi înșine și cu natura? O parte a ei ar putea fi toate migălelile acelea colosale pe care le văd miercuri la Potecuță și alții: picturi pe frunze, sculpturi în vîrfuri de creioane etc. Eu le văd ca o formă de artă futuristă, pacifistă. În schimb, nu pot să văd cum ar evolua literatura, căci pastelurile și amorul în linie dreaptă mă plictisesc îngrozitor… 😀😀
      … Am cam deviat, dar nu cred că nu mă scuzi 🙂

      Apreciat de 2 persoane

    • Uite, mi-a transmis acum o pb la care nu m-am prea gandit pana acum. Stiu ca o parte din muzica e inspirata din dimensiunile superioare, acelasi lucru e valabil si pt pictura si alte arte. Cred totusi ca literatura asa cum o cunoastem noi o sa cam dispara deoarece din cate am inteles nu prea o sa mai existe o multitudine de limbi, dialecte, regului, etc. Hieroglifele egiptene, sudaneze, etiopiene au ceva comun cu unele simboluri venite din alte lumi.
      Poate parea futurist/SF daca ti-as spune ca in lumile superioare se fac unele transmisii telepatice unde de la unul la altul sunt transmise atat ceea ce vede, cat si gandul dar si mirosul, perceptia. Cu alte cuvinte e ca si cum tu stai acum in camera ta si te uiti pe pereti ca si cum i-ai inregistra, apoi iti constientizezi starea sufleteasca si o inregistrezi, apoi vezi dava e cald sau frig si inregistrezi, apoi mirosurile si le inregistrezi, practic inregistrezi toata realitatea ta prezenta. Apoi o transmiti telepatic catre o alta fiinta care o decodifica si o sa aiba exact aceleasi snetimente ca ale tale, trairi, etc.
      Deci? La ce-ti mai trebuie scrisul in forma cunoscuta noua azi?
      PS: Exista mai sus imagini si simboluri care reprezinta fiecare cate ceva si sunt incarcate energetic, daca vrei un simbol e ca un fel de ADN care dupa ce l-ai receptionat isi va descarca energia pe care tu o vei procesa si intelege/experimenta.

      Referitor la betivi, iti dau dreptate, nu e placut sa ai unul pe langa tine si mai ales unul care face urat

      Apreciat de 1 persoană

    • Ca să glumesc, tot e bine că o să am eu posibilitatea de a le transmite și nu vor fi vizionate oricum, de toată lumea… 😀 😀
      Zici că există „mai sus”, unde e ” mai sus”? Sau nu văd eu pe telefon?

      Apreciat de 1 persoană

  7. Ceea ce multi nu stiu (nici eu nu stiam si am aflat la un moment dat) este ca unii oameni sufera de ceea ce se numeste dependenta chimica. De exemplu, X se apuca de baut sau de fumat, dar reuseste sa se lase singur, cu putin efort de vointa. Y in schimb, fiindca astfel e setat organismul lui, incepe sa bea si nu mai poate sa se lase. Daca are la indemana droguri mai tari, le incearca si pe acelea, daca nu, ramane la sticla lui, eventual la licori din ce in ce mai tari. Ghinion! Acesti oameni au nevoie de ajutor specializat, exact ca orice alta afectiune. De multe ori m-a mirat faptul ca la noi nu exista nici macar alcoolicii anonimi (sau daca sunt, sunt anonimi de tot, greu de gasit), care in alte tari este o adevarata institutie. Sunt multe de zis pe subiect.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, n-avem, nu mai sînt la curent nicicum, dar mi-ar fi trecut pe la ureche sau prin fața ochilor altfel de oaze sociale. Unul singur de ar reuși, din atîția anonimi, ar fi un om cîștigat. Și n-au nici măcar posibilitatea de a încerca.
      Trec peste greutatea de a-i convinge că au o problemă care trebuie tratată 😀 căci, cum se știe, orice început e anevoios, iar în recunoasterea acestei afecțiuni educația ar face niscaiva minuni.

      Apreciat de 1 persoană

  8. Tata a fost un alcoolic inveterat, iar eu m-am ales, genetic, cu potomanie: sete patologică, care mi-a creat, de-a lungul timpului, mari probleme. Acum, de exemplu, se găsește bere și apă minerală carbogazoasă peste tot și la prețuri modice, dar pe vremea lui ceașcă trebuia să beau sifonul ăla mizerabil și berea aia cu detergent, căci nu-mi trece setea cu apă plată, musai cu ceva acidulat, sau alcoolic. Eeee, n-am murit și se pare că are, cumva, o legătură și cu activitatea hormonală, căci începe să se atenueze 😉 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Acum fac cunoștință cu termenul ăsta, potomanie, nu-l știam 🙂
      Zici de genetic… sper să fie o glumă… O fi ca în astrologie, „stelele predispun, nu dispun”, poate că și cu genele astea potomaniace o fi la fel.

      Apreciat de 1 persoană

    • 🤭 da, englezoaicele beau de sting. sunt agresive fizic si verbal. ele incita, ele creaza diversiuni, ele provoaca prin felul cum se imbraca si prin comportamentul revoltator. barbatii englezi se simt amenintati! si nu glumesc! barbatii englezi beau mai putin. dar acolo, in Londra, sau oriunde in Uk, nu consumul de alcool este o problema. consumul de altceva este o mare problema, o amenintare. 😕
      am apreciat profilul realizat de tine. da, ai nostri au un fel de a fi “profesionisti”! in sensul distrugator. de vieti. ale lor si ale altora. 🔥

      Apreciat de 1 persoană

  9. As vrea sa simt compasiune și înțelegere pentru băutorii profesioniști, dar n-am, buzunarul e gol, s-a golit de mult! Copil fiind (și nascuta într-o zona viticola) am vazut în jur numai alcoolici, inclusiv din ambele părți ale familiei, si dramele trăite, oh, nu le merita nimeni, în niciun caz un copil! Boala alcoolicului nu-l afectează doar pe el, ar fi bine asa, ca doar și-o face cu mâna lui, dar nu! Distruge familii și destine și te marchează pe viata! Asa cum scria Potecuta mai sus, nu e ca si cum i-a lovit din neant o boala necruțătoare, nu, ei au ales sa bea din diverse motive (ca motivele și scuzele sunt întotdeauna multe)! Nu-ti toarnă nimeni forțat pe gat sticle intregi și nu te obliga apoi să-ți terorizezi familia și sa te comporți ca și cum nimic nu s-a intamplat! Fiindca da, majoritatea alcoolicilor sunt din a doua categorie și nu, nu am întâlnit niciunul care sa se fi lasat! De asta am fugit toată viata mea de bărbații care mi se părea ca le place un pic cam mult paharelul și nici nu m-am lăsat patrunsa de sindromul salvatorului. Oamenii nu pot fi salvați dacă nu vor mai întâi sa se salveze singuri.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, am observat și eu că compasiune au, de obicei, cei de pe margine. Cei din interiorul poveștilor… Nici eu, sincer, nu am suficientă.
      Iar sindromul de care spui cred că e, din păcate, altă boală curată. Nu degeaba-i zice sindrom…

      Apreciază

  10. N-am cunoscut niciun băutor profesionist, poate și de ce mă feresc de ei. Miros urât și sunt dizgrațioși.E drept că nici n-am avut vreunul printre rude sau prieteni.
    Drept îi că este o boală, dar așa ca drogurile, de exemplu. Adică o boală „asumată” de către cei ce practică această îndeletnicire. Nu vreau să fiu greșit înțeleasă și sunt de acord că au nevoie de ajutor, dar mi se rupe sufletul pentru cei care suferă de boli incurabile fără să aibă vreo vină. Cred că m-ai înţeles ce vreau să spun.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.