
Că Aura vorbește simplu și direct, știm toți din jurul ei.
Că Aura e motivațională, este evident. Dar nu în sensul pe care, personal, îl detest profund. Ea nu motivează prin pilde, citate, teorii de viață sau sfaturi impecabil organizate și expuse desăvârșit, cu puncte și subpuncte, ci prin propria ei experiență.
Ea doar a avut ceva de spus și a spus, într-o lume în care nu suntem obișnuiți să ne vorbim și relele, mai ales cele mari. Ori, dacă o facem, e doar ca să ne victimizăm cu ele sau să acuzăm pe alții.
Necăzând nici în plasa victimizării, nici în cea a acuzațiilor nesfârșite, Aura doar povestește fapte prin care au trecut multe femei și mulți refugiați, despre care mai ales primele, dar și ultimii, nu vorbesc întotdeauna.
Meritul ei deosebit, în ochii mei cel puțin, rămâne acela de a-și fi păstrat feminitatea într-un context care ar fi făcut din multe altele, dacă ar fi trecut de el, feministe convinse.
Atunci când ieși din povești urâte, dându-ți ție mai întâi de toate, dar și altora implicit, o nouă șansă, ești o femeie adevărată.
Iarăși, când capătul umilinței, sărăciei, suferinței se dovedește, în loc de sfârșit, un liman spre o viață nouă, se cheamă, în limbaj sufletesc, că ai reușit.
Mărturisesc că am sărit unele rânduri. Cele mai grele, ca semnificație, și pe care le știam de pe blog. Nu-mi place să recitesc lucruri grele, îmi rămân destul în minte de la prima lectură.
Nu știu dacă, fragmentate în articole, sunt ambele ei volume pe wordpress. Presupun că da. Ce știu sigur e sentimentul pe care l-am trăit văzând toate articolele la un loc, ordonate frumos într-o carte. O carte reală, ținută în mâini, ale cărei pagini să poată fi răsfoite, nu se compară cu părți din ea, din autor, citite din când în când în diverse locuri virtuale.
Nu știu cum aș fi citit-o pe Aura necunoscând-o dinainte și neștiind că s-a terminat cu bine. Probabil cu alte senzații, deși cu același drag. Știu însă că o voi citi în continuare cu bucurie online, până se va mai aduna în alte pagini tipărite.
Și, pentru că văd că iar e ziua unui cuvânt anume, deși nu-nțeleg de ce trebuie să sărbătorim cu fast virtual ce-ar trebui să ne spunem zilnic în intimitatea noastră de oameni: MULȚUMESC, Aura, pentru carte!
Issa, îți mulțumesc și eu, din suflet! Bucurie mare mi-ai făcut, acum și tu știi ce balsam pe suflet sunt cuvintele primite de la cititori. Te țuc, cu drag! 😍🥰😘
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Le meriți, Aura! Și acum știi și tu că n-aș scrie ce nu cred sau ce nu simt 🙂
Ai toate gîndurile mele bune ❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc, încă o dată. Daaa, acum știu. 🥰 O întrebare mai am și promit că (deocamdată) te las în pace: feciorul tău e bine, e ok? 😄😁😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da :)))) el mi-a „montat” pisicul lîngă carte :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Yeee, mă bucur! Spune-i și lui, te rog, un mulțumesc! Pe pisic îl smotocesc! ❤️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
… ceea ce facem și noi toată ziua, te pup 😀❤❤❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
[…] Azi, despre Aura […]
ApreciazăApreciat de 3 persoane
nu am reusit sa citesc paginile tiparite ale Aurei, am citit franturi din gandurile ei lasate pe pagini virtuale. i-am spus Aurei intr-un comentariu ca o citesc pe furis. aveam un oarecare sentiment de vina ca nu am cartea. nu indrazneam sa las comentarii. Aura a postat cu generozitate cateva articole in care am reusit sa citesc cateva pagini din cartea publicata. Aura are un soare molipsitor in ochi si in suflet, o energie si o aura frumoasa, frumoasa cum e ea si cum numele i este.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
te înțeleg mai bine decît crezi… chiar dacă nu pot să-mi iau toate cărțile dorite, am rămas cu un cult al cărții tipărite pe care nu mi-l ia nimeni. și la Aura mi-a fost mai evident decît la oricine altcineva diferența dintre articolele virtuale și cartea din fața ochilor. nu se compară 🙂
și, o, da, Aura e o optimistă prin definiție ❤❤ și o dovadă, vorba ta, de legătură între noi și numele ce-l purtăm 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc din suflet, „Cuvinte îmbârligate” (sper că nu te superi!😁) și scapă repede-repejor de sentimentul ăla, nu-i o obligație asta, Doamne ferește, să-mi cumperi cărțile, Issa știe că nu insist sau condiționez în vreun fel relațiile mele, reale sau virtuale, în funcție de asta. Înțeleg perfect, știu cum e, așa că, te rog, îndrăznește, comentează fără rețineri. Și-ți mulțumesc pentru cuvintele frumoase, again! 🙏🥰💖
ApreciazăApreciat de 3 persoane
🤗 tot ce vine de la tine e bucurie, frumos, haios si drag! cartea o voi citi orice ar fi. incercan ieri sa-i spun Issei cat de greu ajung cartile la mine. ea stie ca eu le comand in tara si apoi la mine. sunt carti inca pe drum. nu stiu cand o sa le primesc. sa-ti citesc cartea e o dorinta de-a mea. sa-ti citesc gandurile de pe blog e o provocare. tu vii cu acel zambet si cu acea energie frumoasa de stergi toate nuantele de gri din sufletele noastre. cand ai scris articolul despre” low energy”,da, s-a vaxut asta in ochii tai. cred ca a fost una din acele zile proaste in care vrei sa faci multe, dar nu poti sa faci nimic. la fel si eu am fost in acea zi, am simtit o apasare, o neputinta, un nimic. mai lasa-ma sa te citesc pe furis! 🥰sa nu-mi dai block, 😂 ca-mi esti soare si draga cand te citesc. 💯
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Domne feri și apără, cum să te blochez? 😱 🥰 Da, știu, la fel de greu ajung și la mine, că tot așa fac și io, le comandă nepoatele pentru mine, apoi mi le trimit aici. Sau când venim din vacanță, din România, burdușeșc valizele cu cărți. Te pup și te îmbrățișez! 🤗😘
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Felicitări Aura ! Felicitări Issa !
Și eu citesc frânturi scrise în virtual și îmi este dragă! E frumoasă, originală sută la sută, nume frumos ❤️ Felicitări !
Vă îmbrățișez cu drag ! 🤗🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc frumos, Ileana, cu drag te îmbrățișez și eu! ❤❤❤
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Aura e ca un soare, cred ca i-am zis-o si ei in vreun comentariu, pentru ca de fiecare data cand o citesc ori o privesc am acest sentiment! Cartea n-am citit-o, din pacate, dar din cum am cunoscut-o prin fiecare scriitura, este si o curajoasa! Va imbatisez pe amandoua! Sunteti minunate!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Aura e o dulce în toate ❤
Mulțumesc, mulțumim, pupic și eu pentru amândouă!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc mult, calde îmbrățișări trimit și eu! 🤗🤗🤗
ApreciazăApreciat de 3 persoane
N-am citit cartile Aurei inca, desi o urmaresc de ceva timp pe blog si imi place de ea, e onesta si tonica. Frumoasa recomandarea, multumesc! ❤
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Este. Și, nu știu dacă am reușit, dar și asta am vrut să subliniez, diferența dintre mulțimea unor articole de pe blog și expunerea lor într-o carte cursivă, tipărită. E mare, e o altă senzație, o altă viziune 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Da, cu siguranta!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc și eu, Ana! 🙏💙
ApreciazăApreciat de 2 persoane
👍🤗♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană