Arhivă personală

Aura vorbește simplu și direct, știm toți din jurul ei.
Că Aura e motivațională, este evident. Dar nu în sensul pe care, personal, îl detest profund. Ea nu motivează prin pilde, citate, teorii de viață sau sfaturi impecabil organizate și expuse desăvârșit, cu puncte și subpuncte, ci prin propria ei experiență.
Ea doar a avut ceva de spus și a spus, într-o lume în care nu suntem obișnuiți să ne vorbim și relele, mai ales cele mari. Ori, dacă o facem, e doar ca să ne victimizăm cu ele sau să acuzăm pe alții.
Necăzând nici în plasa victimizării, nici în cea a acuzațiilor nesfârșite, Aura doar povestește fapte prin care au trecut multe femei și mulți refugiați, despre care mai ales primele, dar și ultimii, nu vorbesc întotdeauna.
Meritul ei deosebit, în ochii mei cel puțin, rămâne acela de a-și fi păstrat feminitatea într-un context care ar fi făcut din multe altele, dacă ar fi trecut de el, feministe convinse.
Atunci când ieși din povești urâte, dându-ți ție mai întâi de toate, dar și altora implicit, o nouă șansă, ești o femeie adevărată.
Iarăși, când capătul umilinței, sărăciei, suferinței se dovedește, în loc de sfârșit, un liman spre o viață nouă, se cheamă, în limbaj sufletesc, că ai reușit.
Mărturisesc că am sărit unele rânduri. Cele mai grele, ca semnificație, și pe care le știam de pe blog. Nu-mi place să recitesc lucruri grele, îmi rămân destul în minte de la prima lectură.
Nu știu dacă, fragmentate în articole, sunt ambele ei volume pe wordpress. Presupun că da. Ce știu sigur e sentimentul pe care l-am trăit văzând toate articolele la un loc, ordonate frumos într-o carte. O carte reală, ținută în mâini, ale cărei pagini să poată fi răsfoite, nu se compară cu părți din ea, din autor, citite din când în când în diverse locuri virtuale.
Nu știu cum aș fi citit-o pe Aura necunoscând-o dinainte și neștiind că s-a terminat cu bine. Probabil cu alte senzații, deși cu același drag. Știu însă că o voi citi în continuare cu bucurie online, până se va mai aduna în alte pagini tipărite.
Și, pentru că văd că iar e ziua unui cuvânt anume, deși nu-nțeleg de ce trebuie să sărbătorim cu fast virtual ce-ar trebui să ne spunem zilnic în intimitatea noastră de oameni: MULȚUMESC, Aura, pentru carte!