Film: cîteva Limited Series

Good Witch

Sirop concentrat.
Totul e mirific în serial. Casele, oamenii, hainele, mîncărurile des apărute. Vorbele, decorurile. Totul.
Pînă și cei răi sînt frumoși și așa de nu-știu-cum prezentați, că n-ai, ca privitor, nici o îndoială că nu se fac buni și ei. Sau că măcar se termină cu bine scena respectivă.
Nici tipologii clare n-am distins, pentru că aici personajele apar doar ca să-și etaleze frumusețea fizică, sufletească sau vestimentară și puținii răi din film – care, cum spuneam, sînt la fel de frumoși – dacă nu dispar rapid, devin la fel de rapid buni, ca niște răi rătăciți momentan ce erau.
Repetiția cuvîntului „rapid” nu e nici ea intîmplătoare la mine, pentru că o altă stare caracteristică a serialului este faptul că e alert. Toată frumusețea aceea absolută se derulează în ritm amețitor, în așa fel încît dacă, de exemplu, vrei să bei o gură de apă sau să mesteci un chips, să te-ntorci pe cealaltă parte, trebuie să-i dai stop, să nu pierzi firul.
Trebuie să fi fost selecție riguroasă a regizorului la casting pentru așa desăvîrșiri umane. De cele materiale nu mai zic.
Serialul are, totuși, meritul lui: acela de a clăti ochi sau minți obosite, baia de frumusețe oferită gratis de Netflix poate deconecta, mai ales în zile de sărbători prelungi.

Tiny Pretty Things

O lume subterană terifiantă a baletului. O lume la care, de altfel, trebuie să ne fi așteptat, oricît de departe sîntem de ea, admirînd-o doar pe scenă.
Pe de altă parte, o lume a adolescenților, a omului matur în formare, care, atunci cînd nu are sau are un model greșit, e aproape evident că va greși la rîndul lui.
O prim-balerină de care te rogi să scape cu viață, ca apoi, cînd chiar scapă, să regreți. O soră în umbra celeilalte, care nu își poate depăși condiția, deși se străduiește dramatic. Cea care dansează mereu în spate, rîvnind condiționat la locul din față, pe care, căpătîndu-l din întîmplare, îl pierde din aceeași întîmplare.
Părinți prea prinși în propriile lupte și orgolii, ca să mai țină cont de rolul lor de părinți.
O conducere a casei de balet putred de coruptă, dusă pe culmile gloriei avînd la bază mizeria corupției respective. Și, culmea, în fruntea ei fiind o femeie de gheață sau unsă cu toate alifiile, pe care, în cîteva scene, o vedem copil maltratat la rîndul său, ducînd tradiția mai departe.
La un moment dat, în toiul unor intrigi, una dintre fete țipă disperată la mama ei:
– Nu de… (…) am nevoie. Am nevoie de o mamă!!!
Dacă mama ar fi înțeles, desigur, serialul s-ar fi putut termina acolo. Dar n-avea cum, căci abia ar fi ieșit un mic film, nu un serial de succes. Dacă toți ar fi înțeles ce li se spune, nici măcar film n-ar fi fost… Eu personal, însă, sînt convinsă că sînt prinse destule realități în acest serial.
Bineînțeles, nu lipsesc protagonista negresă – adolescenta neconcesivă care încearcă să descîlcească tot – și adolescentul gay, cam pierdut în lumea respectivă, fie ea și de artiști.

The Frankenstein Chronicles

Un serial care se petrece mult prin catacombele lumii a treia, lume bine întreținută în acest stadiu de așa-zisa lume întîi, în ciuda aparentului interes dintotdeauna.
Nu prea mai aveam chef de urîțenii și abisuri umane monstruoase expuse crunt, dar am cedat subiectului: un nebun aristocrat care încerca să facă, din bucăți de cadavre furate și reasamblate, ceva viabil și prezența în serial a lui Mary Shelley însăși, creatoarea romanului Frankenstein.
A fost cum a fost, adică l-am putut viziona relativ bine pînă la partea a doua.
Bine, el e serial, nu e împărțit în părți, dar împărțirea e vădită, mai ales că în această a doua parte fantasticul ia total locul veridicului din episoadele anterioare, or cu acest aspect pe mine serialul m-a pierdut total, deși l-am terminat doar pentru ca să nu-l las văzut trei sferturi.

Am mai văzut Miss Fischer’s Murder Misteries și Anne with an E, dar acestea merită texte separate. Și nu numai, căci primul este cel mai reușit mini-serial de Crăciun, ca stare de spirit, deși nu are nici o legătură cu Crăciunul propriu zis, iar pe Anne am regretat-o atît cînd s-a terminat, că orice începeam mi se părea prea fad. Le recomand pe acestea două din tot sufletul meu de cinefil amator.

Foto repr. Vulture