
Când viața te lovește
Te duce unde nu gândești
Dă-ți voie-ntâi să urli tare
Până să-ncepi să reclădești.
Primește răul ca pe-un dat
Dar nu-l băga de tot în seamă
Să nu ajungi fără să vrei
La rău cu rău să plătești vamă.
Nu te gândi că n-ai să scapi
Dintr-o-ncăpere fără de ieșire
Când crezi că nu mai ai nimic
Ai în adâncul tău a legii fire.
Păstrează-n toate dor de pur
Și ține-n piept o inimă curată
Chiar dacă-n mână ții acum
Doar învelișul de la ciocolată.
Căci undeva în larga lume
E și bomboana-ntreagă
Cu crema-i dulce ca o miere
Ce gustul tihnei îl dezleagă.
Se mai întâmplă să greșești
Să arzi în flăcări pân-la scrum
Dar totu-i bine-n orice rău
Cât sufli-n jar după alt drum.
__________
Foarte frumos exprimat în versuri, acest periplu prin viață cu urcușuri și coborâșuri unde speranța în mai bine își are locul ei, fiindcă în orice rău există întotdeauna și ceva bun.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am încercat, da, mulțumesc!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar de norii deși persistă,
Bine că ești optimistă,
Am să iau și eu speranță,
Că o oferi cu prestanță.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ia, Petru, pe săturate,
Că-i mai bună decât toate ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Drumurile vietii nu sunt drepte, sunt multe momente de cumpana, momente in care gresim, in care „o facem de oaie”, cum mai zic eu uneori. Asta e, conditia umana. Bine ai zis, sa nu uitam esenta noastra cea buna, sa ne adunam si sa pornim din nou.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Greu, ușor… the life must go on. Dar noi cam alegem dacă sîntem actori sau spectatori în propriile piese.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sublim, profund si foarte mult adevar in aceste versuri.
Multumesc Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ai pentru ce, mi-am mai spus și eu un gând…
Mulțumesc, Cristi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
of, raul ala primit ca pe un dat…
( jur ca l-am primit dupa ce am facut bine!)
mai ai ciocolata si pentru mine? 🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dac-o împărțeam eu…
Știi, cred, cîntecul cu „când s-o-mpărțit norocu…” 😁😁😁❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
aha! si inca 🤭 cum 😂. cu ambalajul, cu invelisul, cu staniolul am ramas! pana si marmota a fugit! al naibii noroc…😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😁😁😁 dar vezi, in ochii altora strălucește staniolul ăla :)))
Pupic, seară magică să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos tare, tare! Şi aşa de optimist! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, trebuie ❤
ApreciazăApreciază
Ce să mai ?
Deja îmi crește glicemia doar lingându-mi degetele..😇
Sărbători Fericite, Issa !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂
Sărbători fericite, Ștef!!!
ApreciazăApreciază
Aveam nevoie de un pic de optimism. Deci urlam tare, dupa aia poate, poate zic, nu-i clar si stim ca nu-i recomandat, dar poate-i tragem totusi si una peste ochi aluia de ne-a cauzat bomboana amara si, in final, bagam mana in cutie dupa alta minune. Sarbatori fericite si dulci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Rămîne între noi, dar da, dacă putem, îi tragem…! 👐😁
Crăciun fericit, Adrian!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag Issa iti doresc un Craciun fericit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Crăcium fericit, Adriana!
ApreciazăApreciază
Bun optimismul când vrei s-ajungi la capăt, dar prefer ciocolata…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu, bomboanele Cherry, sînt demențiale…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu voie sau nu m-ai trimis la Kipling !
Sărbători fericite!🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e, acum am recitit-o și eu și are un aer motivațional, oricît m-aș feri…
Fără nici un „if”, îți doresc sărbători fericite și ție, Ana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am citit. Am plecat. M-am întors să recitesc. Gândul m-a dus la filmul „Lumea apelor” cu Kevin Costner. Nu ştiu de ce…am crezut că tot plecând şi tot întorcându-mă, voi afla de ce…
Da, am greşit de multe ori, am ars până mi-am risipit cenuşa în patru zări…oare pentru că încă mai caut o fâşie de pământ unde să-mi înfig rădăcinile!???
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gândul tău mi-a adus un film încă nevăzut, mulțumesc… căci asta fac de trei zile, maraton de filme 🙂
Eu zic că e bine dacă mai cauți. E mare lucru. Dacă n-o cunoști încă, nu-ți doresc să știi goliciunea unui suflet care nu mai caută nimic ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană