feminis.ro

Într-o astfel de seară Lara plecă spre casă împreună cu Dan, până la metrou.

Râsetele au mai continuat o perioadă scurtă. De undeva din spatele Ateneului le ieși în cale o pisică și Dan se aplecă să o mângâie.

Lara, deși foarte înduioșată de gestul lui, îl opri, cu o amintire proaspătă în minte, de la o altă pisică de pe stradă:

– Nu, Dan, nuu… n-o mai mângâia, te rog, las-o!

Dan se uită stupefiat spre ea, iar Lara, dându-și seama cât de aiurea îi sunau vorbele, îi explică:

– Pentru că acum o să se țină după noi, n-o să mai scăpăm de ea și cum avem noi siguranța că se va întoarce unde-i e locul ei? Am mai pățit-o!!

Fapt deja întâmplat, căci pisoiul venea mieunând după ei, care se depărtaseră ușor, și nu dădea niciun semn de revenire la treaba lui.

Prinși brusc în povestea asta și cu gândul strict al rezolvării cu bine a problemei, se întoarseră cu pisica după ei în părculeț și se așezaseră pe o bancă, fără niciun alt plan, contând pe providență.

Providența, nerestanțieră în principiu, își făcu apariția peste câteva minute lungi sub chipul unei alte pisici, de care pisoiul cu pricina a fost interesat instantaneu, părăsind fără rețineri pe cele două ființe umane.

Au luat-o și ei spre metrou din nou, s-au despărțit veseli și, rămasă singură, abia atunci Lara se tulbură de amintirea clipei în care pusese mâna pe mâna lui Dan, să îl oprească din mângâiat. Un fior bizar a străbătut-o, nebănuit și uitat, pe care nu știa cum să îl interpreteze.

Ce prostie, se scutură ca de ceva nedorit, dar, intrând în casă, la salutul obișnuit cu Matei, își dădu subit seama că nu îi putea povesti întâmplarea cu Dan, cum făcea de regulă cu toate celelalte.

– Ei, cum a fost, pe cine-ai mai apărat azi, pe cine-ai acuzat?

– Mnoo, chiar nimic neobișnuit… lungi Lara vorba puțin și fugi în baie, să se schimbe, desigur.

A stat cam mult, mai mult decât alte dăți, timp în care și-a dat seama, oarecum la rece, că Dan o place. Că înregistrase în ultimul timp, fără să bage de seamă conștient, apropierea de el. Și, mai ales, că nu o deranja cu nimic acest fapt.

Își amintea unele detalii ignorate voit.

Cum se apleca el fin asupra imprimantei care mergea destul de bine, setând tot felul de fleacuri la ea.

Cum îi dădea cafeaua dimineața, când era rândul lui să le aducă.

Cum i se luminau ochii când se întâlneau cu ai ei, fără să spună sau să facă nimic altceva.

Și, mai ales, fiorul întârziat care o străbătuse în seara aceasta, când a înțeles că, fără să facă nici ea nimic deosebit, nu-i era deloc străină starea de fapt care se instituise de la sine între ei.

Da, o atrăgea Dan, o atrăgea felul lui ascuns și insesizabil de a-i spune că și ea îl atrage. Era o atracție involuntară, proaspăt descoperită, cu care nu avea nicio idee ce să facă.

Nu flirtase nicio clipă cu el și, dacă se mai alintase în mijlocul colegilor, nu fusese intenționat, toți o făceau, de altfel, ca niște copii mari, de câte ori puteau, fără conotații.

Dar acum, în seara asta, sesizând toate cele, își spuse clar că a doua zi nu-i va mai putea zâmbi lui Dan ca și cum nimic nu se întâmplase, pentru că în ea se petrecuse ceva și nu putea să se prefacă.

Îl plăcea pe Dan, trebuia să recunoască, iar acum stătea la masă cu un Matei senin, cu care trăia de un an și care tocmai o anunța, zâmbind pasiv, de cununia lor civilă, în curs de aranjare de către mama lui, care hotărâse că e timpul.

Îi era teamă de Dan și de noile sentimente, iar lângă Matei era liniște și pace, știa că azi e ca ieri și mâine va fi ca azi.

Avea multe de rupt dacă rupea legătura cu Matei, avea dorință și multă nesiguranță dacă începea o legătură cu Dan…

Matei făcea parte integrantă dintr-un ansamblu construit cu oarecare trudă. N-a simțit nicio clipă că Matei singur, scos din ansamblu, e tot ce-și dorise ea vreodată. Dar nu știa nici dacă Dan ar putea fi.

Neștiind de fapt ce vrea, constata că îi era bine lângă Matei și-i putea răsplăti iubirea cu devotamentul și fidelitatea ei – de asta chiar se simțea în stare.

Așa că, neputând să mintă, dar nici să-i vorbească de incertitudinile ei, se întinse mai calmă puțin lângă Matei, îi spuse că o doare puțin capul, ca s-o lase în pace, și încercă să adoarmă.

_________

Fragment