Mailul ce mi-a-mprăștiat visul și gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile
Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
Și tot aștept un mail de nu mai vine…

Cândva nu așteptam nimic, pentru că nu eram.
Apoi, nu-mi mai aduc aminte ce așteptam.
După aceea, mulți ani am așteptat vacanțele. Oricare, vacanță să fie.
După aia, concediile. Oriunde, concediu să fie.
Apoi s-a inventat telefonul mobil și așteptam sms-uri. Nu multe, că erau pe bani grei, dar te scuteau cîteodată de dat vreun telefon spinos.
Apoi, săream în sus la orice notificare fb.
Apoi eram curioasă foc la notificările wp.
De la curiozitate, am ajuns la oprirea lor, să nu cadă telefonul jos de-atâta vibrat.
În tot acest timp, am avut și mail, de la începutul începutului virtualului, pe care l-am ignorat cu desăvârșire întotdeauna. Îl aveam pentru că fără el nu îmi puteam face celelalte conturi. Ba chiar l-am dat și copiilor și-așa, în loc de chip și nume, m-am ales cu un cap de pisică și cu denumirea de utilizator P4IN IS LIFE… Chiar mă întreb uneori ce zice vreun editor sau cine știe cine primind email-uri de la o mîță pain is life… Whatever.
Cert e că acum am ajuns să aștept un mail ca pe o minune de la un serviciu pe care l-am ignorat tot timpul, cu o desăvîrșită nonșalanță, filosofînd cum se întoarce roata.