Am crezut mult în ideea de om. Cu cît ideea se apropia mai mult, însă, de omul în sine, dispărea. Sau dispărea omul. Cum se nimerea.

Au atîtea texte frumoase oamenii, în general, iar acum, de cînd cu toate cele, parcă-s ode închinate politeții divine. De-atîtea dimineți, seri, weekenduri și săptămîni dorite de bine zilnic, ar trebui să plutim într-o feerie pe pămînt. Nebuloasa se ițește abia cînd îi zici omului ceva la care nu-ți poate răspunde cu ticurile verbale mai sus enumerate sau cu mulțumiri. Dacă-i mai și ceri diverse, ajungi la o gaură neagră în geografia astrală individuală.

Dincolo de texte, oamenii se cunosc, în general, în contexte. Diferite. Nu le enumăr, nu le categorisesc. Vreau să spun doar că, tot în general, cam cînd s-a terminat cu contextul, s-a terminat și cu cunoștința. Nu c-ar fi rău, pare firesc în nevoile umane cotidiene, dar cîți oameni pe planetă, cam tot atîtea contexte și parcă-s cam multe, comparativ cu ce rămîne fiecare la finalul fiecărui context.

La urma urmei, context e din cîmpul lexical al textului, rădăcina text plus prefixul con, care înseamnă cu. Contextul reprezintă, deci, niște texte împreunate.

Ar mai fi, din cîmpul respectiv, deloc pe arătură, pretextul. Pre, adică înainte de text, cînd îți cauți motiv să creezi, prin textul în sine, contextul.

Prea puțini oameni fără texte care-și rămîn unul altuia după pretextele în care și-au creat contextul unei apropieri.

Dar e una dintre esențe, cea cu omul care rămîne dincolo de împrejurări. Cealaltă ar fi cînd omul își rămîne sie însuși, indiferent de texte, pretexte și contexte.

________________________________

foto repr. pagina fb Other Perspectives