Cum am citit prima oară o carte… nescrisă

Era primul meu concurs-maraton, la care mă înscrisesem dintr-o – atunci – lîncezeală spirituală. Eram la capătul unui drum și nu știam încă exact pe care altul s-o iau.N-aveam indicatoare, nimic orientativ în jur și, prin alte povești, încă nescrise și ele, am nimerit în acel concurs.
Nu înțelegeam nimic la început, dar nici n-aveam prea multă răbdare pentru reguli.
M-am adaptat din mers acestora, mai greșind, mai „plătind” cu puncte la note, mai reușind acolo unde nu credeam.
La un moment toate se echilibraseră, pînă cînd a venit o probă anume, legată de platourile de filmare.
Am scris textul înainte de a citi cerințele probei, imediat ce am văzut titlul, n-aveam habar de restul concurenților cum stăteau, căci nu cunoșteam aproape pe nimeni atunci, dar lucrasem o vară întreagă, demult, pe un astfel de platou și încă-mi răsuna în minte, dacă închideam ochii, acel motor… and action!…
Eram foarte sigură pe mine.
Am văzut apoi juriul. Era… o tipă, al cărei nume nu-mi spunea nimic.
A venit și nota. 92 (din 100 de puncte, pentru cine nu știe).
Am fost dezamăgită. Sigur că erau note și sub a mea și că nu era o notă mică, dar tot dezamăgită eram.
Iar cînd am citit și feed-back-ul la jurizare, m-am supărat de-a binelea. Scria acolo, printre explicații tehnice care nu mă interesau, dar care contau într-un astfel de concurs, scria, deci, negru pe alb, că „se vede că te-ai grăbit”…
Da, așa era, dar faptul că intuise m-a scos din lîncezeala de care spuneam.
Abia atunci m-am întrebat cine era, prin urmare, tipa respectivă…
Am căutat-o și am văzut cum scrie. S-a dovedit imediat una dintre cele cîteva mari revelații ale mele de scris artistic printre mulțimea de advertoriale mai mult sau mai puțin desăvîrșite.
Căci, indiferent de perfecțiunea unui advertorial, este o linie între reclamă și literatură pe care puțini o trec, chiar dacă, separat, ambele pot fi o artă.
Si astfel tipa a căpătat un nume pentru mine – Mona.
Tot îmi rămăsese însă ceva-ceva pe undeva și am vrut eu musai să-i găsesc un cusur. Cine caută găsește… l-am găsit imediat: greșise la un calcul. Modul în care era calculul făcut era vizibil și, în loc de 92, era trecut 91.
I-am atras atenția, gîndindu-mă că oricum n-ar fi remarcat nimeni, fiecare fiind preocupat de propriile note. Nu era nici vital punctul pentru mine în acel context strict, dar, deja trecîndu-mi destul, eram acum curioasă doar să văd cum reacționează ea. Mi-a răspuns ca va rectifica, au trecut vreo două-trei zile, m-am uitat din nou, era tot 91 și atunci i-am mai zis o dată.
Pentru mine povestea se încheiase și nu mai conta, dar am observat că a modificat imediat nota, fapt care m-a impresionat pozitiv și, pînă, probabil, ar fi avut ea de gînd să mai spună ceva, mi-am șters pe loc comentariul, care devenise inutil.
Nu mai aveam nici urmă de nimic și acum chiar se terminase…
… A început în schimb altceva. Poate-ar fi început și fără acel punct din notă, așa cred acum, dar eu așa am remarcat-o și zîmbesc de cîte ori îmi aduc aminte. A început ceva nou. Nu știu cum. Treptat. Pe nevăzute. Am aflat în scrisul ei subtilități ascunse la o vedere obișnuită și locuri comune la care nu aveam cum să nu tresar. Poate că și ea. Am simțit trăiri în spatele unor cuvinte pe care numai cine le-a avut le poate ști și despre care se pricepea cum să vorbească.
Ne despart multe. Vîrsta, întîi. Apoi, cu siguranță, alte mărunțișuri. Importante în formă, neesențiale în fond. Dar ne unește bucuria cuvîntului scris curat și din noi înșine și ne-am regăsit colege, din nou, de curînd, într-o frumoasă antologie de povești. Poate vom mai fi, în viitor.
… În loc de încheiere, Mona are – în clasamentul meu cu oameni pe care îi creditez în alb și îmi sînt dragi fără condiții – demult punctaj maxim.

27 de gânduri despre „Cum am citit prima oară o carte… nescrisă

  1. Doamne, Issa, m-ai făcut să plâng! Îți mulțumesc din suflet, din suflet! Și eu te îndrăgesc tare! Îmi amintesc și eu bine întâmplarea. Eu am avut o urgență medicală cu Filip atunci și eram cu el internată în spital, de aceea am întârziat și nu am mai fost nici prezentă pe grup. Dar nu era cazul să zic, evident, am anunțat-o doar pe Claudia și imediat ce m-am întors acasă am rugat-o să modifice. Mă bucur enrom că ne-am găsit și ne suntem și abia aștept să te citesc! Și da, sper să mai fim împreună în scrise și nescrise! Te îmbrățișez!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Îmi pare rău. Ce înseamnă să nu știm unii de alții nimic, în general… Învățasem, oricum, demult că în spatele unei acțiuni sau inacțiuni există un om ca și mine, dar cu ale lui și nu se punea problema astfel 🙂 ❤
      Și eu mă bucur mult și de aceea am și spus-o, fiind sigură de bucuria asta 🙂
      Ai tot dragul din lume și în îmbrățișarea mea ❤

      Apreciază

  2. Uite ce ai facut tu azi Issa🤣🤣
    Prima data m-am uitat la diploma aia si gandirea mea „tehnica” a zis……Asa ceva nu exista..🤣🤣 , cum sa ai premiu pt ceva ce nu ai scris..?!(Doar Ponta e „doctor” fara doctorat…🤣🤣)
    Bunnnn, apoi am citit textul tau si mi-am schimbat parerea
    PS: A nu stiu cata oara am inteles ca nu trebuie sa judec dupa aparente.

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😀😀 rîsesem deja azi, dar parcă nu așa de tare și cu drag :))))
      După aparențe, nu, dar după intuiție – zic că da. Dovadă și tresărirea mea inițială din articolul de față, cînd m-a ghicit și mi-am zis „oups, aici ce ceva”, deși nu știam încă ce…
      Mulțumesc, Cristi!

      Apreciat de 2 persoane

  3. Uh oh, eu nu cred ca am scris vreodata un advertorial, asa ca nu imi dau cu parerea pe subiect, la capitolul concursuri il iau pe „nu” in brate, dar imi place cum scrie Mona, imi place ce (si cum) scrie Issa si va citesc cu mult drag. ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eram sigură că-ți răspunsesem, dar probabil am făcut-o în gînd 🙂 sau cine știe pe unde-am răspuns, din greșeală…
      Voiam să-ți zic că și mie îmi place cum scrii, deși cred că e evident. Și că ai o acuratețe și o franchețe în scris destul de rare 🙂 ❤

      Apreciat de 2 persoane

    1. Ai dreptate, nu m-am gîndit la asta, recunosc că mă gîndesc doar la mine cînd scriu, dar am simțit nevoia să mă exprim și chiar mă bucur că se vede și așa!
      Mulțumesc mult de tot!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Jumate din titlu e-al Monei, ea e „o carte nescrisă” în blogosferă, eu sînt mai puțin duioasă în general… 🙂 Sigur că depinde de subiect ❤

      Apreciază

  4. Încă o calitate pe care o are concursul acela: de a cunoaște oameni noi și a închega prietenii. Iar ecoul de mai sus m-a făcut și pe mine curios să o citesc cu mai multă atenție pe Mona.

    Apreciază

Lasă un răspuns la racoltapetru6 Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.