Îmi amintesc perfect
Ziua din care nu am nicio amintire
Era o dimineață
În care m-am trezit și am zâmbit soarelui
Cafeaua
S-a adunat de bună voie în inimioare bej
Băute pe-ndelete
Drumul era fericit
Să nu-și mai scuture frunzele a poză
Pașii mei se mirau
Că nu mai spuneau nimănui unde sunt
Și mâinile-mi mângâiau copilărește
Gardurile vii
Printre care mă ascundeam de amintirile
Aranjate frumos și cuminte
În locul unde se nășteau cele mai mari iluzii
Am vorbit mai târziu
Cu norii
Unei ploi foarte trecătoare
Cu cioara care furase o nucă
Și credea că vreau să i-o iau înapoi
Ba chiar și cu un gândăcel
Pe care-l prinsese toamna în viață
Și de care peste un an nu va mai ști nimeni
Iar spre sfârșitul zilei
Din care nu am nicio amintire
Îmi amintesc
Că mi-am spus
Că vreau
Cât mai multe zile în care să nu exist.

_____________

Foto repr. rubrica „amintiri” facebook