În fața acestui truism năucitor, prima mea reacție a fost să văd cine e domnul.

Știam din cultura generală de un Marian, dar, din amintirile mele, făcea greșeli gramaticale și parcă-l chema Marean. Cu siguranță e altceva (de fapt, altcineva) la mijloc, dacă nu și-a schimbat numele și a avansat la eufemisme între timp.

Propoziția fiind atât de simplă, mi-am mai zis, trebuie că e un mister în spatele acestei identificări neobișnuite.

M-am gândit inițial la un complex al lui Oedip, dar pe wiki am găsit doar completuri de judecată în dreptul numelui său.

Apoi, pentru că orice afirmație publică trebuie să aibă o logică, am crezut că înțeleg. Domnul n-a zis că eu sunt mama mea, ci mama mea sunt eu, deci problema e la mama. Știe orice psiholog începător acest fapt. Numai că aici nu părea o problemă, căci aceasta ar fi dus la dezicere, nicidecum la o identificare.

Ce te face să te identifici cu cea care ți-a dat viață, fără să știe nicio clipă planurile ce-ți sunt rezervate de soartă…? Un nou indiciu e timpul prezent din afirmație. Adică un fapt actual, posibil chiar în desfășurare.

Vrancea, zona unde activează domnul, fiind seismică prin definiție, mi-am mai zis că pesemne trebuie să-l fi zguduit vreun eveniment care să-l facă să intre așa impetuos în marea gașcă de citate a lui Google.

Era o simplă întrebare. Puțin indiscretă, ce-i drept: de unde-a avut el 100.000 euro pentru un Ford Shelby.

Mama, doar mama… vorba cântecului… Și, dacă logica și cântecelul încă nu mi se legaseră desăvârșit, și-a definitivat treaba, dincolo de orice filosofie, psihologie și justiție, o simplă poză a unui Shelby oarecare de pe net.

Și am înțeles, în sfârșit, siderată de un ultim gând, oare câte miliarde de oameni nu au cu cine se identifica pentru o asemenea operă de artă a asfaltului. Măcar o tură.

maxim.com

__________
Foto repr. google și… Constanța!