Ploua demențial la început
De anotimp și lună,
Ea, tristă, ar fi vrut
Pe șleau totul să-i spună.

Dar el tună o dată greu
De sparse-al liniștii tavan
Și-alunecă de pe mileu
Micuțul bibelou de porțelan.

Căzut în țăndări mii pe jos,
Ea să-l adune se gîndi –
Reflex recent și anxios,
Aveau și casă și copii.

El ușa smulse, ca netotul
Plecă nervos de băutură,
Ea strînse cumințică totul,
Nu mai rămase picătură.

Apoi o haină-și puse-n fugă,
Umbrela o luă din drum
Și strecură-n eter o rugă:
Lua-te-ar foc de om nebun.

În urma ei privi mirată
Cînd auzi, concomitent,
Trăsnet pe ulița plouată,
Căzut fără avertisment.

Și ploaia se opri subit
De ca și cum nu ar fi fost,
Iar ea, sub cerul potolit,
Se-napoie la al ei rost.

____________

Foto repr. okazii.ro