Pe la 14-15 ani aveam trei cărți esențiale, pe care le regăseam și le reciteam de fiecare dată în vacanțele de la țară.
Prima era o carte foarte serioasă, care mă impresionase mult și după care acum o lună am străbătut Bucureștiul să o cumpăr din singurul depozit de cărți unde am găsit-o, căci, din 1967, anul apariției ei, nu a mai fost reeditată la noi. Voi vorbi separat într-o zi despre ea.
A doua era Legendele Olimpului… cred că am împărțit-o cu mulți adolescenți de atunci, dar nu mă mai săturam să colind vise alături de Igor, Ghilgameș, Roland, Tristan… Doar de Sigfried nu mă atasasem așa de mult încît să-l iau de mînă prin gînduri, parcă era mai dur, iar Crimhilda chiar mă speria puțin…
Iar a treia mi se părea un miracol. Citeam poveștile Seherezadei și toate numele acelea exotice, descrierile grădinilor, palatelor, șeicilor și ce mai erau coborau dintr-o lume fantastică și imposibil de imaginat.
O viața de huzur etern într-un paradis al femeilor pe pămînt, un carusel învîrtindu-se la infinit în culorile eterice ale unor fericiri interminabile – așa receptam, cu naivitate de copil, cele o mie și una de nopți…
Pe ele, căci îmi amintesc mai multe volume, în particular, nu le-am recitit, iar acum nici atît nu cred că aș face-o. Am citit, în schimb, între timp, despre.
Și am observat cu mare mirare cît de selectivă este memoria afectivă. Despre faptul că toate fetele acelea pe care mi le aminteam eu atît de fericite în decorul mirific erau decapitate a doua zi, memoria mea tăcea mîlc. Nimic nu-i rămăsese. Nu mai spun și de sensul acelei fericiri, neînțelese total atunci, dar pe care acum, la maturitate, într-o idilă deja lungă cu feminismul, o percep cu totul altfel.
Am aflat apoi, treptat, cum că, de fapt, cartea nu ar fi ce se arată că e. În afară de cenzura care era la noi înainte de ’89 și care, se pare, i-a tăiat începutul și unele pasaje, am mai aflat și de povestea scriitorului francez care găsise niște manuscrise arabe în care erau descrise vreo două sute și ceva de nopți. Le-a completat el până la o mie și una, printre ele introducîndu-i și pe Aladin și pe Ali Baba și așa au ajuns celebre.
Deci, în concluzie, povestea Seherezadei – generic vorbind – ar fi un basm cult imens, bazat pe poveștile culese și completate de un scriitor european, pe care înțeleg acum că arabii le reneagă iar femeile arabe nu se recunosc în Șeherezada, care ar fi trebuit să fie mitul lor feminin.
… Oare cît de distorsionate ne pot fi unele amintiri uneori?
Frumoase povești. Mie la fel îmi plac mult. Numai că mereu credeam ( și mai cred) că Șeherezada este Femeia din fiecare femei dacă aș putea să mă exprim așa ( indiferent de naționalitate, un prototip unic).
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E, intr-adevăr, prototipul unui anumit gen de femei, dar e, cred, mult mai complicat… Nu am găsit informații pe net, nici nu am săpat, ce-i drept, dar aș fi tare curioasă dacă există undeva originalele publicate ale acelor cîteva manuscrise persane inițiale.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că ar trebui să fie… Dacă aș mai ști și persana, ar fi fain să le citesc în original.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cel puțin interesant ar fi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Recunosc că n-am citit niciuna din cele menționate de tine. Sigur că am citit povești, dar altele. În schimb polițiste, călătorii, cât cuprinde. Am scris și eu o pagină https://nascutpelistaneagra.wordpress.com/2018/01/17/cartile-copilariei/.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te-am citit. Băiat de băiat – călătorii, meleaguri depărtate și descrierea lor cu nuanțe mature politico-geografice 🙂
Genială idee și mă bucur că ai realizat-o. Mai bine, din acest pdv, că n-ai citit 1001… 😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am văzut câteva episoade.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-mi pot imagina filmul, dar nici nu-s prea curioasă :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prost.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu prea eram eu in scoala printre premianti dar ma mai lipeam din cand in cand de cate o mentiune sau un premiu. Ce vreau sa spun e ca de fiecare data primeam cate o carte de la BPT, Biblioteca Pentru Toti (asta apropo de imaginea de mai sus) care era practic cumparata de parinti iar scoala mi-o oferea ca si premiu. Eu, copil fiind niciodata nu m-am bucurat 🤣🤣🤣 cand primeam carti, deoarece intotdeauna cartile primite erau acelea care trebuiau citite ca si „lectura obligatorie” in anul scolar urmator.🤣🤣
Pb este ca acum la maturitate, m-am „prostit” si am inceput sa citesc din placere…🤣🤣🤣, dar niciodata cartile recomandate de scoala…
O seara minunata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, BPT, am căutat intenționat poza, să arate ca atunci 🙂
… Știi că e prima oară cînd aflu că și „pe vremuri” tot părinții ne cumpărau cărțile din premii…?? Nu i-am auzit pe ai mei, n-am auzit la alții, n-am citit, nu știam, pur și simplu nu mi-am pus problema. Iar acum, să aflu, îmi pare oarecum ciudat…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu daca la toate scolile se proceda asa, banuiesc ca da dar aici unde am fost eu asa se proceda. La premiul 3 primeai o carte, la 2 primeai doua si la premiul intai mai multe si o coronita. Ma refer la sc gen pt ca la liceu, eu facand liceu de marina semi-militarizat erai considerat „prost/tocilar” daca luai premii…🤣🤣. Aici „baietii de baieti” 🤣🤣🤣 (ce-mi place cum suna 🤣🤣) erau cei care mergeau la olimpiade de lupte greco-romane, erau Daciadele, Balcaniadele.., deci scoala, mai ….spre deloc…
ApreciazăApreciază
Pe cărțile recomandate de școală, by the way, nu cred că e generație să le citească cu plăcere. Și totuși scoala, de atîtea generații, insistă în asta.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Si acum imi amintesc de ultima carte primita….era in clasa a 8-a iar cartea era Pasteluri de V. Alecsandri…🤣🤣🤣
Culmea….chiar mi-a placut, de asta imi amintesc de ea……
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Culmea… nu mi-a plăcut Alecsandri neam, niciodată, mi se pare cam sec, prea egal cu el însuși. Ceea ce e bine în viață, dar în artă… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La recomandarea unui prieten bătrân care acum nu mai este, am citit Tristan și Isolda (nu știu dacă am scris corect) eram copil pe-atunci, și îmi mai recomandase și alte cărți foarte bune, dar am fost prostuț și nu mi le-am notat, măcar să fi avut o idee despre ele.. Seară Frumoasă, Issa !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tristan și Isolda mi se părea cea mai tristă dintre toate 🙂
Seară faină și ție, Florin!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am citit cele 1001 de nopti, mai exact cateva volume pe care le aveam si le tot frunzaream. Imi placeau mult. Seherezada nu prea mi-a ramas in minte, in schimb pe Set Zobeida, sotia sultanului Harun Al-Rasid, mi-o amintesc si acum. Si alte personaje de la curte. Cred ca au fost primele carti in care am citit apropouri erotice, daca imi aduc bine aminte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și mie mi-au plăcut „Legendele Olimpu lui” și „Cele o mie și una de nopți…”. Pentru cele din urmă, mă bucur că nu am avut nevoie de de 1001 nopți pentru a le citi.
Dar tare curios m-ai făcut în legătură cu prima carte. Oare care o fi? 🤔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) rîd de primul paragraf 🙂
Vine și ea, cartea „secretă”, nu scapă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ceea ce spui confirmă încă o dată că fiecare vârstă are cărțile ei și fiecare lectură este percepută altcumva, în funcție de vârstă sau de preocupări. Cred că fiecare generație are alte lecturi preferate.
Oho, cât mai căutăm la bibliotecă volumele, nu găseam volumul care ar fi urmat, luam ce găseam, mai mult ca sigur că am renunțat la un moment dat pentru că nu am știut niciodată finalul celor 1001 de nopți. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, nici eu n-am știut niciodată cîte sînt sau cum se termină… Cît despre început, acum aflu că era cenzurat. Nu știu de unde și pînă unde, dar nici pe ăsta nu-l știam 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am încercat să recitesc, dar nu, nu mai pot. Mi-se par banale. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe mine m-ar apuca toate supărările din lume să recitesc asemenea asupriri 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa este.
Avem alte asupriri 😷
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ia te uită, e și emoticon cu mască, acu-l văd prima oară :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😶
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte distorsionate ne pot fi amintirile, Issa, fiindcă pot fi și false, create de propriul creier ca substitute ale altora, ori doar pentru a umple goluri de memorie. 🙂
Mi s-a întâmplat (și nu doar o dată) să povestim, împreună cu sora mea, despre un același eveniment, iar perspectivele noastre să fie într-atât de diferite, încât -cu siguranță- cel puțin una dintre noi își amintea ceva ce nu a fost. 🙂
La fel ca și Khristian, și eu abia aștept să dezvălui misterul în ceea ce privește prima carte. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu bănuiam că așa e, deși nu prea am avut cu cine să mă „verific” 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Coincidența (?) face ca și eu să fi fost foarte atras, tot pe la aceeași vârstă, de ”Legendele Olimpului” și ”1001 de nopți”, dar, dar cea de-a treia a fost una de psihologie, al cărei titlu nu mi-l amintesc, însă știu că am studiat-o ca pe un manual preferat. Numai subconștientul știe mai multe, dacă memoria e făcută să ne înșele adesea, poate pentru binele nostru.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aceleași, da, nici nu cred că aveam o gamă foarte largă din care să alegem 🙂
Cît despre memorie, sînt sigură acum că-i subiectivă și selectivă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă gândeam acum să aleg o carte care m-a impresionat mult în copilărie-adolescenţă, să o recitesc. Aş strica mult din farmec, ştiu. Dar vreau să văd cum o percep acum.
Tu mi-ai dat ideea.
O profă din facultate ne-a dat ca temă de casă într-un semestru, să citim trei basme şi să le povestim la curs. A fost cum credeam că va fi. Ni s-a părut ciudat atunci, pe moment, dar ce-a ieşit… o minune de oră.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, by the way! Oi fi eu printre puținii care aveau prostul obicei să citească ce recomanda școala!?!? Nu pot să cred!
Șeherezada!? Am citit-o! Dar nu știu de ce, o citeam în șură „culcușită” în fân. Este singura carte citită în șură.
Pe lânga această editură, BPT, mai era și „Traista cu povești” . Avea niște cărticele frumoase cu 1 sau 2 povești, frumos ilustrate. Cred că mai am în țară vreo 10 bucăți. În biblioteca din țară am un „sector” cu „băbuțe”, adică cărți vechi de tot, unele depășind suta, iar altele se apropie de suta de ani. Cele din colecția „Traista cu povești” sunt tineretul.
Mi-ai trezit niște amintiri frumoase…m-am revăzut pentru o clipă în fân, citind, miros de fân…mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
eu nu-mi aduc aminte de Traista cu povești! în afară de BPT, mai țin minte flagrant colecția Romanul secolului XX, dar aia a fost mai târziu, în liceu… tot ce era, însă, în colecția asta era pentru mine o garanție că e o carte bună 🙂
mă bucur mult și… mărturisesc că eu n-aveam șură…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu chiar n-am făcut-o cu nici una, n-am îndrăznit încă… să ne povestești 🙂
ApreciazăApreciază
dacă voi avea curajul ăsta… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
e un curaj, da, că e vorba de noi înșine aici ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stii de ce a murit pisica… eu am ramas cu gadul la prima carte! Cat despre restul, mi le amintesc si eu, iar cu mintea de acum imi dau seama ca sunt exact ca si cartile de istorie, cu totul altceva decat istoria! Intr-un fel ca si mintea noastra, selectiva si subiectiva..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mai am dubii asupra memoriei. Dar totuși… dacă nu memoria e „de vină”, ci percepția vîrstei respective?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și aici hai dreptate. Timpul și experiențele de viață, maturitatea schimbă percepția lucrurilor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
m-as intoarce si eu la cartile copilariei mele, dar mi-e teama ca le-as intelege altfel. “Seherezada” nu am reusit sa o termin niciodata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nici eu, cred c-am mai spus. începutul l-am aflat de pe net. și sfîrșitul, la fel… cică, în timp ce ăi spune toate poveștile respective, Seherezada îi face și trei copiii… am calculat, ar ieși, la limită :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Citeam mult Jules Vene și mai aveam o carte care se numea Habarnam cu un puști care făce numai boacăne.El era exemplul a tot ce nu ar trebui să facem la școală și cu ceilalți copii.Pe urmă cărțile din biblioteca școlii, dar tot Jules Verne preferam ….acțiun e și mistere!Suspans….Sandra Bran am citit o dată dar m-a plictisit 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu 1001 nopți amînvăț să citesc….wow cartea o mai ai? eu nu
ApreciazăApreciat de 1 persoană
eu tocmai că pe Jules Verne, Tom Sawyer și alți aventuriei nu-i înghițeam, mă plictiseau :))))
Sandra Brown nu e autor, dacă la ea te referi… e o femeie care scrie, pentru bani și popularitate, siropuri amoroase pe bandă.
ApreciazăApreciază
Mama m-a învățat că în orice citesc există și ceva interesant, să iau ce e mai bine de acolo și noaptea când nu am somn…se înâmplă rar, tocmai de când am tv în cameră -ziua ba pe afară, ba la calculator,obosesc și dorm ca un prunc..să îmi imaginez acele secvențe.Ei……..de câte ori coboram să găsesc lampa fermecată și-l avertizam pe Alladin ca vin hoții.
Aveam RadioRomâniaTineret! Televizor doar părinții și nu mul, doarseara să fac lecțiile:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu eram (și sînt) pretențioasă rău, chiar și la cărți… De tv nu mai zic, că m-am dezabonat de tot 😀
Noroc că eram tînără în comunism, să treacă mai ușor nopțile și anxietățile 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai amintit de Legendele Olimpului și de O mie și una de nopţi. Evident că eram fermecată de ele, de cărţile copilariei. Eu am o vorbă: nu ai fost copil fericit dacă n-ai citit Legendele Olimpului, Poveștile nemuritoare și romanele lui Alexandre Dumas tatăl.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa e 🙂 doar că Dumas scrisese prea multe, ca să mai ajung și la recitire!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E normal ca femeile arabe sa nu se regaseasca in povestile Seherezadei, aceasta avand chiar un ”nume rau” in cultura araba. A fi persan e una, a fi arab e alta. Rivalitatea dintre ei e imensa.. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, da, știam, dar uit mereu de la așa distanță. Poate-ar trebui să înlocuiesc „arab” cu „musulman” în context, căci manuscrisele erau persane. Sau chiar cu „persan”.
Deși, mă scuzi, sincer, dacă patriarhatul are aceleași valențe, nu văd de ce m-aș sinchisi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă greșesc cu atitudinea persanilor, corectează-mă tu, nu mai stau să caut pe net.
Totuși, îmi aduc aminte că m-a impresionat enorm un film iranian de acum ceva ani… cu o femeie, despre viața ei. Pe ăla o să-l caut, să mi-l aduc aminte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană