Leapșa toamnei

M-a ispitit Anasylvi

Când te gândești la toamnă, care e prima imagine care vine în mintea ta?

Careurile de început de an școlar. Ale mele, ale copiilor… o imagine care se suprapune peste toate celelalte, fiind atât de repetabilă în timp.

Este un răspuns nelegat nicicum de contextul actual…


Ce îți place la toamnă?

Ploile. Ploile acelea reci, seci, monotone, nesfârșite. În timpul lor mă încarc pentru încă un an, până la toamna viitoare.

Dacă era leapșa și cu ce nu-mi place… nu-mi plac bălțile generate de aceste ploi și mașinile care stropesc. Dar acestea sunt valabile la urma urmei și în alte anotimpuri.

Răcoare.

Mirosul răcorii de toamnă. Niciun alt anotimp nu miroase așa. Iarna îngheață, vara arde, primăvara-i rece, cu speranță și întrebări. Toamna parcă ar păstra puțin din căldura verii și ar încerca și răspunsuri.

Înnoirea garderobei.

Nu-mi cumpăr haine în fiecare anotimp și nici de amorul artei. Deși cedez fără rezerve unei eșarfe mai nu știu cum…

Dulciuri cu iz de toamnă.

Gutuile din geam. Perele căzute. Prunele din gem. Dovleacul din plăcintă.

https://youtu.be/BYsYdfvNud0

Foto arhivă personală

31 de gânduri despre „Leapșa toamnei

  1. Dulciurile tale cu iz de toamnă, Issa, mi-au amintit de dulceața de gutui pe care o făcea bunica. Un deliciu, dar cred că bunicul îi dădea gutuile pe răzătoare, fiindcă am încercat și nu-i deloc ușor. 😁
    Mi-au plăcut răspunsurile și cred că voi prelua și eu leapșa aceasta. 😘

    Apreciat de 1 persoană

    1. sigur, e la liber 🙂
      mie nu-mi place așa mult dulceața de gutui, întotdeauna e prea dulce, dar gutuile sînt imaginea toamnei… ai mei, bunicii, chiar le puneau pe pervaz…
      acum mi-am adus aminte, mai e si pelteaua, din care iese un sirop perfect cu apă minerală!

      Apreciat de 1 persoană

    2. Cum o face mama și mie îmi pare prea dulce, sau unde am mai degustat-o, dar aceea pe care o făcea bunica mea, mama lui tata, era perfectă.
      Nu am mai băut demult sirop cu apă minerală și nici din peltea de gutui, așa că e musai să îl încerc. 😉
      Mulțumesc, pentru că mi-ai reamintit plăcerea gustului! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Se vede că e preferata ta după răspunsurile date.
    Da, da, o mulțime de dulciuri, peltea de gutui, aromată, răcoroasă, și pasta de gutui și de măceșe și plăcinta cu dovleac și mere coapte și compot de pere, si tartă cu pere si cnele cu prune și câte altele… Pe drept cuvânt că e plină de bunătăți și de cele mai frumoase culori și arome !
    Să ai o toamnă așa cum ți-o dorești !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ce sincer și curat ai răspuns! Dulciuri de toamnă! Pentru mine, nimic nu se compară cu jeleul de gutui! Eu nu sunt amatoare de dulciuri, dar două mi se par peste toate: dulceața ( nu gemul!) de cireșe amare și jeleul de gutui. În rest, toamna este anotimpul tuturor simțurilor și sentimentelor mele!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ba eu sînt cu gemurile, că-s mai acrișoare. Dar cea de cireșe amare ❤ e excepția strict necesară 🙂
      … La noi toarnă de-aseară întruna și, în sfîrșit, sînt mulțumită…!

      Apreciat de 1 persoană

    2. Mă bucur că te plouă! M-am supărat pe ploile de aici și le-am explicat că, undeva departe, cineva le așteaptă și că ar fi cazul să-și schimbe traseul…
      Da, Issa, și eu prefer gemurile, dar l-am mânia pe bunul Dumnezeu să facem gem din cireșele amare! Vorba ta, excepția este necesară și…obligatorie!

      Apreciat de 1 persoană

    3. 🙂 … au venit. Dar cred că le-am descîntat prea mult, că gata. Văd iar temperaturi ridicate de mîine.
      Dar, totuși, e toamnă…!
      Cu pelteaua, parc-am mai zis, eu fac sirop mereu. Cu gheață și apă minerală. O delicatesă autumnală 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. Ce răspunsuri rotunjoare ca dovlecii și cu miros de struguri răscopți. Adică frumoase! Dulciuri de toamnă! Nu, nu sunt amatoare de dulciuri, dar două sunt peste toate: dulceața (nu gemul!) de cireșe amare și pelteaua de gutui. Amândouă au ceva sălbatic în structura lor, sunt aspre, dar o asprime molatecă ce-ți amețește toate simțurile…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Hmmm, dulciuri de toamna? Dulceata de prune intregi cu miez de nuca in lic de samburi pe care o facea bunica. Eu nu sunt mare amatoare de dulceturi, dar asta… am incercat si eu odata. E mult prea migaloasa pentru cat de repede dispare🙊
    Și ploile lungi și monotone, care ma lasa cu gandurile mele si culorile incredibile ale toamnei si… ce mai, toamna e anotimpul meu☺️

    Apreciat de 1 persoană

    1. Dulceața cu miez de sîmburi prin ea am descoperit-o tîrziu în timp, la mine nu se punea.
      Dar ce revelație… aș mînca-o goală, oricît, pentru momentul acela unic cîmd dai întîmplator de o bucățică de nucă… ❤

      Cu ploile… mai avem de asteptat, cred că au vrut doar să ne arate că mai există 😀

      Apreciază

  6. „Ploile acelea reci, seci, monotone și nesfârșite”. Măi să fie! Tocmai de asta nu-mi place toamna. Nu m-am gândit că ar putea plăcea cuiva. Apoi am socotit că în București verile sunt probabil greu de suportat de aștepţi cu nerăbdare ploile.

    Apreciat de 1 persoană

    1. La noi se stropește de câteva ori, de la începutul primăverii până vine frigul. Sunt alergică la mușcăturile lor, aș lua-o razna dacă n-ar face asta. La noi nu sunt ţânţari. Stropesc și din aer și cu pompele unde sunt zone verzi, iar în cartierul meu sunt.
      Fiica ta nu cred că a avut probleme cu ţânţarii în Sibiu.

      Apreciat de 1 persoană

    2. O, nu, cu nimic! Chiar și pe ploaie au vizitat o biserică mare și s-au plimbat mult!
      Deci aici sînt criminali țînțarii. De neieșit seara, printre ei. Acum o dă ies iarăși și deja am orori în minte. Asta e.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Poteci de dor Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.