Cine sunt și de ce scriu

În spatele blogului meu sunt… eu.
Cu mâinile mele dansând pe tastatură în ritmul degetelor cu unghii scurte ale pianistului care cântă la instrumentul visat.
Blogul meu e mic. Foarte mic, în limbaj uman. Nici pentru creșă nu-i încă apt, nu are doi ani.
Dar, dacă se descurcă bine și, uite, merge deja singur pe multe străzi virtuale, frumoasa întâmplare se datorează unui concurs de împrejurări la fel de frumos.
S-a născut din plictiseală, ce-i drept, dar nu aș vrea să acuz soarta cu nimic, atâția copii născuți din cea mai pură iubire de moment ajung uitați de părinți.
Din plictiseala mormanelor de poze fără cuvinte și ale emoticoanelor de pe celelalte rețele de socializare, căci eu, cea din spatele blogului, voiam să vorbesc, nu să privesc și să fiu privită.
Și, prin blog, vorbesc. Descarc marfa din vagoanele inimii, după ce o trec uneori, când e mai goală, prin sala de așteptare a gândirii.

arhivă personală

Unde scriu

Astfel am ajuns pe wordpress, ca într-o gară necunoscută în miezul iernii. Era, în fapt, chiar 1 februarie. Am coborât din tren, mi-am pus bagajele pe peron și am privit roată. Nimeni și nimic știut, mi-era limpede că trebuia să fac eu primul pas. Primul acord. Primul cuvânt. La început a fost Cuvântul…
Și cuvântul atrage alte cuvinte. Te uiți în jur, vezi, citești, alegi, cauți… Și, dacă ai cu adevărat ceva de spus, se adună călători cu care poți schimba idei, păreri, gânduri.
Întâmplător – una dintre întâmplările favorabile de care aminteam – am aflat și de SuperBlog. Am fost curioasă… și am intrat iarăși într-o altă lume, care m-a primit cald și de la care am învățat multe. Căci, chiar dacă voiam doar să scriu și atât, uneori nu e de ajuns să vrei să scrii și atât, astfel ai scrie singur acasă, pe un caiet velin sau studențesc de la supermarketul din colț.
Prin urmare, oricui își dorește un blog, indiferent de domeniul lui – domeniu de activitate, nu platformă utilizată – îi recomand să oprească măcar o dată pe la superbloggeri. Mulți au rămas în gara SB, dar toate drumurile sunt libere și macazul și-l schimbă doar autorul blogului.
SuperBlog este, așadar, locul perfect de unde afli toate datele tehnice despre platformele existente și despre funcționarea blogului. Și mai este locul unde îți faci și prieteni reali.

arhivă personală

Cum scriu

Cu multă grijă față de cuvântul scris. Nu, nu înseamnă că îl caut și îl aranjez, din contră, îl las mereu să curgă cursul lui firesc din raiul vorbelor destinate scrisului. În schimb, îi cer să își respecte limba, țara, rostul în comunicare. Îi cer să nu jignească și să nu fie obscen. Uneori îi mai cer și să tacă… Îl iau atunci deoparte și îi spun în șoaptă că demnitatea lui de Cuvânt Scris e mai presus de orice și el înțelege și stă cuminte lângă celelalte Cuvinte Nespuse, până când se metamorfozează într-o metaforă cuprinzătoare.

arhivă personală

Ce scriu

Gânduri, poezie, proză. Îndeosebi gânduri, stârnite de cotidianul real prin care trec zi de zi. E atât de inepuizabil, încât SF-ul mi se pare de multe ori neviabil în fața lui.
Un roboțel ghicit în umbrele unei poze de pe Marte e atât de îndepărtat față de picamerul de pe trotuarul de vizavi! E viu și plin de pitoresc, uneori vezi muncitorul mușcând cu atâta sete dintr-o bucată de brânză cu pâine ruptă grosolan, că lași baltă blogurile cu mâncăruri rafinate și dai o fugă până la primul cuptor, să-ți rupi codrul de pâine, să muști și tu lacom din ea.
Sunetele lui sunt atât de variate și de ciudate, ajungi să le cunoști și să le distingi într-o simfonie pastelată de nuanțe, le cauți și te-ntrebi ce s-a-ntâmplat dacă lipsește unul… Șoferul picamerului trebuie să fie cu siguranță surd ca Beethoven, altfel nu ar susține o asemenea orchestră.
Imaginile, de asemenea, tind spre desăvârșire. O mișcare sacadată a utilajelor, brațul lui pătrunzând parabolic în asfalt ridică și coboară gânduri, repetabilitatea lui inducând o mulțime de stări sufletești, cu gamă largă de interpretări…
Cam asta scriu, de obicei. Încerc să fac din halta vieții literatură, pentru a aluneca mai ușor pe șinele tocite de Timp.

De undeva de pe fb. Nu, nu sunt eu, deși tare mi-ar plăcea cândva.

____________________

Articol scris cu drag pentru Diana si reprezentând o pledoarie pentru blogging.
Poza repr. e de pe Instagram, undeva pe-acolo.