Sahia Film, Abecedarul și excavatorul

Stau. Mă uit pe geamul larg deschis în gol, canicula se ciocnește de gândurile mele, le dă nepăsătoare la o parte și intră.
Undeva, pe trotuarul de vizavi, un excavator răzbate și el la fel de nepăsător. Primarul, care trebuie să fi fost și el la o școală cândva, schimbă disperat ultimele borduri înainte de alegeri.
Mi-e limpede, azi nu e ziua gândurilor mele limpezi.

Arhivă personală

În timp ce îmi storc mintea cu un răspuns și mai semnez o petiție inutilă către Ministerul Educației actual, văd întâmplător un film vechi despre școala veche, din 1983. Eram în clasa a șaptea…
Este, evident, un film propagandistic, precum tot ce ajungea pe ecran atunci. Probabil cu cenzură la montaj, cu scene bine alese care țin de regia oricărui film din lume.

Pelicula Sahia și aerul lui însă cuceresc. Pentru că e un film cu copii și, în plus, cu instantanee universale bine alese. Unui copil i se înroșesc ochișorii, altui copil i-a căzut un dinte, alt micuț ațipește cu capul pe bancă, vocea altcuiva tremură de emoție… fapte atemporale.

Arhivă personală

Copiii sunt, în plus, cheia reușitei oricărui demers. Pentru că un copil trăiește natural și fără tare istorice sau sociale ceea ce i se dă, iar zâmbetul nostru era la fel de cald și sincer și la joacă, și la defilările cu lozinci obligatorii. Poate că și zâmbetul copiilor din Africa muncind pe plantațiile de cacao pentru magnații lumii paralele e același într-un cadru demonstrativ.

Arhivă personală

Un film identic ideatic, dar cu un grup de muncitori deschizând în prima ei zi de funcționare o fabrică sau o hală industrială, nu ar fi emoționat pe nimeni prea mult.
Nu despre diferențe sau epoci – nici măcar despre învățământ – vreau să vorbesc însă azi.
Ci, acum, când excavatorul primarului s-a mai oprit din serenada lui, probabil pentru prânz, despre percepții și ce poate face un adult cu un film cu copii. Mai precis, despre comentariile la film.

Părinții cer schimbare – pagina fb

E acolo, în comentarii, în primul rând, îmbinarea inevitabilă de nostalgici cu hateri. O îmbinare în care niciunul nu lasă de la el pentru celălalt nimic. O îmbinare de vorbe de slavă cu vorbe de ocară și cu nevoile de impunere ale combatanților.
Aș mai remarca și că toți suntem, la urma urmei, produsul unei școli, vechi sau noi. Produs, nu reprezentant. Căci, așa cum citesc injuriile analfabete ale celor de azi, tot așa citesc și nostalgiile celor de ieri fără toate „i”-urile, cratimele sau acordurile necesare. Deci…

Părinții cer schimbare – pagina fb

Singurii la care aș mai fi reacționat dacă o părere pe facebook ar mai fi avut vreun rost ar fi fost acei comentatori care plâng după clasele vechi de 46 de copii. Aș fi spus pertinent că și 35, câți sunt azi, sunt mulți, având în vedere că Ministerul Sănătății prevede 25 de copii maxim, regulă nerespectată în nicio școală de stat.
Doar în cele private sau în școlile din sate, unde nu mai sunt suficienți copii. Iar pe băncile-mașinuță n-o să le-avem în veci, că n-are cine să le vrea – pe copiii de azi, ca și pe noi, neîntrebându-i nimeni nimic.

Părinții cer schimbare – pagina fb

Dar am tăcut, ca de obicei în ultimul timp, vulgaritatea sau complezența replicilor dându-mi, ca și excavatorul, dureri de cap.
Dincolo de toate, filmul rămâne un document, oricum ar fi privit. Dac-aș fi fost întâmplător în el, m-aș fi topit să mă revăd copil; dar atât. Adevărul, după mine, nu-i în ieri sau în azi, ci undeva în fiecare dintre noi, așa cum îl receptăm individual la vremea la care îl trăim.
E drept, mai iese la iveală prin forma de exprimare verbală în care ni-l îmbrăcăm…

… Și iată că excavatorul pare să se fi dus la nani, să mă adun și eu într-o concluzie. Ei, cei de după ’89, au 30 de ani. Cel mult. Să ne ținem așadar în suflet trecutul cu ce-i al nostru din el fără să-l mai idealizăm atât, pentru că prezentul, care nu ne place și ne provoacă nostalgii, tot de noi e construit. Pas cu pas și zi de zi.

________________

Foto repr. – arhivă personală

20 de gânduri despre „Sahia Film, Abecedarul și excavatorul

  1. Foarte bine zis! Nici macar nu frecventez zona acestor polemici, fiindca nu are rost, desi am parerile mele. Tinerii pe care toti ii critica nu au venit de pe Marte. Lumea nu mai e cea de acum 100 de ani, e clar ca nici educatia nu mai poate fi aceeasi. Din pacate in cele mai multe privinte oamenii nu au evoluat, mintile le sunt foarte inchistate, viziune zero.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Nu intru în polemici, mai ales în astea care se lasă cu din alea „grele”. Dar da, mai trag cu ochiul la ele, aşa, de dragul momentului. Cel mai tare mă amuză cei care aruncă noroi în copiii sau tinerii de azi deşi ei le sunt părinţii sau bunicii. Ăia sunt de pus în ramă. Dacă îndrăzneşti să întrebi timid un „nu vă supăraţi, cine i-a educat pe cei pe care îi puneţi la colţ?”, eşti terminat. Primeşti educaţie într-o singură înjurătură 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Păi nici eu, gata, sînt outsider la din astea. Parcă nu noi le-am fi dat tot ce au acum… Dar tot mai spun cîte-un pic cît de penibil e să ne lamentăm, victimizăm și nostalgizăm, ca singură opțiune., chit că vorbesc singură 🙂
      P.S. știu faza cu înjurăturile :))

      Apreciat de 1 persoană

  3. Și construim în continuare, pas cu pas, viitorul, deciziile pe care le luăm acum, se văd mâine, poimâine… Ce mi se pare trist e că tot nu vrem să înțelegem, mai bine continuăm în același fel, aruncând noroi și împroșcând venin. Păcat.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Îmi place teribil ce spui aici. Chiar deunăzi vorbeam cu un prieten și îi spuneam ca trebuie să încetăm, din punctul meu de vedere, cu a blama generațiile de azi în detrimentul celor de ieri. Și tinerii/copiii de azi au un suflet și o viață de trăit și cu puțină voință am putea să muncim cu/la noi înșine pentru a-i înțelege mai bine.
    PS: this is what I „Imagine”… 😊

    Apreciat de 1 persoană

  5. În primul rând melodia cu mesajul ei rămâne mesajul din suflet al celor ce chiar vor o lume frumoasă și bună, construită pe valori adevărate.
    Indiferent de timp, atunci sau acum, sunt părți pozitive și părți negative, nu e totul roz, nu e totul negru, ar fi o mulțime de lucruri de spus și pro și contra, dar cu siguranță cred că e mai grea sarcina părinților acum.
    Despre fb și grupurile de părinți nu știu nimic, sunt total în afară, doar ce mai citesc pe aici și se pare că lasă un gust amar.
    Poate că multe destine ar fi fost altfel dacă cei care aveau o datorie și-o făceau conștiincios și nu făceau nani, ca excavatoristul…

    Apreciat de 1 persoană

    1. exact. iar eu, avînd unde să văd, am observat tendința asta de idealizare a trecutului comunist crescînd cu nivelul dezamăgirilor de azi, dar fără strop de asumare a prezentului.
      de grupurile de părinți… încă sînt în ele 🙂 dar am planuri scriptice de viitor 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    2. Despre asta trebuie să spunem noi, care știm, că dragii de tineri pot crede ce vorbesc nostalgicii, pe care îi asociez cu două cuvinte : „leneși” și „orientați”.
      Zile senine ! 🤗😘

      Apreciat de 1 persoană

    3. Din fericire, tinerii nu-i prea cred pe nostalgici. E oricum și în firea lucrurilor să nu înțelegi prea bine ce n-ai trăit personal. Înfirea lucrurilor e și conflictul dintre generații. Nefiresc e doar să nu lași nimic de la o generație la alta 😦

      Apreciat de 1 persoană

  6. Nu sunt absolut deloc nostalgică, n-am cum să fiu. Învățământul de până în ’89 a avut tarele lui. Multe de tot. Cel de după, le are și el și le va avea…Să proiectezi un învățământ în care toți protagoniștii să fie mulțumiți e cam greu, mai ales dacă diriguitorii sunt paraleli cu sistemul…
    Știi cum am perceput eu mesajul tău!? Ca o stare de lehamite amestecată cu durerea neputinței de a mișca lucrurile în direcția bună..

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😦 chiar am ajuns la acea mare lehamite… ai perceput ce e. Ca de obicei.
      Știi… chiar mă gîndeam… Începusem și cîteva rînduri, apropo de ce spui.
      Mă gîndeam că toate instituțiile noastre fundamentale, scoala, biserica, căsătoria, nu au fost niciodată ce trebuie sau ce ar fi trebuit. Și nici nu vor fi. Era un gînd pornit din scrieri de-acum o sută de ani, cînd, tot așa, se plîngeau scriitorii vremii de școli. De restul, e și mai evident…

      Apreciat de 1 persoană

  7. Tii, am fost si eu intr-o clasa din aceea plina, cu cravata rosie sub paltonul pe care trebuia sa-l purtam iarna, pentru ca se facea economie de combustibil. Macar atunci stiam de ce ne curgea nasul si faceam rosu in gat. In ziua de azi, primul gand e la corona. 😦 Ptiu! Puschea pe limba!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Stiu si eu ce sa zic? Invatam bine, ma intelegeam cu colegii. Imi placea la scoala. In plus sunt adepta zicalei ”What doesn’t kill you makes you stronger”. Din pacate nu pot spune acelasi lucru si in cazul coronei. Dar asta-i o dilema pentru parintii din ziua de azi…

      Apreciat de 1 persoană

  8. Nici noi, cei dinainte de ’89, nu am fost perfecţi și am făcut multe greșeli, așa cum nici cei de după nu sunt. Ei sunt creaţia noastră, mai mult sau mai puţin reușită. În loc să îi acuzăm, mai bine am încerca să nu mai repetăm greșelile.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la KhristianP Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.