Să vorbesc despre Iași mi se pare un mic act de curaj.
Iașiul e atît de plin de istorie și de artă încît slalomul printre cuvinte deja scrise devine maraton.

arhivă personală

Am să încerc să las istoria artei sau arta istoriei la o parte, pentru specialiști sau peregrini specializați și să povestesc reîntîlnirea mea cu orașul.

arhivă personală

Îl mai văzusem de cîteva ori, mică, cu ochi de copil dus acolo cu treburi de bunici și nu mă impresionase prea tare, ba chiar confundam unele obiective din el cu altele, din Vaslui.
Acum trei ani, însă, la cererea expresă a copiilor mei, care nu concepeau să fie prin Moldova și să nu vadă și Iașiul, ne-am suit într-o mașină și ne-am dus, în sfîrșit, turiști.

arhivă personală

Frumos, curat, emoționant. Îl mai comparam inițial cu Timișoara (cea veche, pe cea nouă n-o mai știu) sau Vîlcea (care-i, totuși, mai mică) sau Constanța (care, ce-i drept, are alt tipar), dar am renunțat curînd la comparații și m-am lăsat în voia farmecului lui. Parc-ar fi fost o capitală tăiată de o mînă nevăzută pe orizontal în două, să nu fie prea înaltă, a fost prima mea impresie.

arhivă personală

Mi-au plăcut mult bulevardele și străzile largi. Nu știu cum, dar, deși sînt sigură că au un standard fix, parcă în Iași erau mai largi și mai aerisite decît acasă.

arhivă personală

Nasc și la Moldova oameni… care erau de treabă, cît i-am văzut eu nu s-au certat pe nimic și nu s-au înghesuit la nici o coadă, aveai loc de ei oriunde și erau foarte prietenoși în a schimba vorbe gratis.

arhivă personală, controlori de tramvai

Pe plopii lui Eminescu i-am văzut prima oară. Nu mi-aș fi imaginat, în ciuda oricăror poze de pînă atunci, că-s atîta de înalți, atît de bogați în frumusețe și atît de aproape unul de altul… Cumva e un pătrat sau dreptunghi mic de pămînt în care sînt toți crescuți acolo, eu mi-i imaginam un fel de grădină-parc nesfîrșită…

arhivă personală

Tot ce știam despre ei era isprava primarului cu amantă mult sub umbra Veronicăi, care (primarul!) tăiase doi dintre ei, nu mai țin minte acum din ce motiv și parcă, la fața locului, aș fi sperat absurd și imposibil să fi fost o glumă proastă a presei… Dar era adevărat.

arhivă personală

Apoi am fost la teiul lui, al poetului. Falnic și mai bătrîn decît timpul. Am stat la umbra lui mai mult decît preț de o poză oarecare.

Ne-am plimbat apoi prin Copou cît ne-au ținut pașii. Curat, tuns, pieptănat, cu multe bănci și foișoare. Oriunde ai fi vrut să stai, găseai un loc. Statui, un monument, o casă de cultură și, pe alocuri, mici oaze multicolore de locuri de joacă – sincer, mie nu-mi plac, mi se par contrafăcute sau artificiale, erau cu totul altfel spațiile cu nisip și cu leagăne dinainte iar dorul nisipului considerat azi „neigienic” îl duce orice copil. Întrebați-i ce preferă…

arhivă personală

La Grădina Botanică n-am mai intrat și eu, eram deja prea frîntă ca să mă mai plimb și printre flori. I-am așteptat pe-o bancă, la intrare, unde am nimerit lîngă o căsuță amenajată cu cafele și sucuri. Unde am băut cel mai bun caffe-frappe din lume. Puștiul care le făcea mi-a explicat, pe limba lui moale, entuziasmat, că așa e frappe-ul original… Nu mai știu ingredientul, dar mi-a povestit un sfert de oră cum toți, peste tot, în loc de ingredientul respectiv, pun altul și de aceea nu are gustul acela divin.
Caffe-frappe-ul din fața Grădinii Botanice din Iași a fost nectarul zeilor pentru mine în acea după masă tîrzie de vară. Două, ca să consemnez corect.

arhivă personală

Ne-am plimbat și cu cîteva tramvaie, toate cu design și culori neobișnuite și înăuntru viu tapițate, de parcă eram într-un basm. Chiar mă gîndeam, alții trăiesc în basmul acela cu controlori de treabă și tramvaie frumos colorate și habar nu au.

arhivă personală

Ziua, înainte de a ne întoarce în sat, se putea termina doar la… Palas Mall, iar treptele din poza din colaj sînt obligatorii, dacă vrei la mall. Eu, cel puțin, drum drept n-am găsit.

arhivă personală

Alături era însă dealul spre Palatul Culturii, pe care nu l-am vizitat – nu mai știu dacă era deschis sau nu, ținta ultimă și clară devenise KFC-ul din mall… Dar dealul era un spectacol de iarbă de gazon tunsă regulamentar, un verde închis de vis, udată de cîteva picături răzlețe de ploaie și curată ca lacrima.

arhivă personală

La dus, deși eu scriu la sfîrșit despre ea, ne-am oprit la statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt. I-am urcat fiecare treaptă și i-am citit fiecare pietricică, nu din patritism fals pudic, ci din dragoste de frumos și măreț. Senzația a fost deosebită și ne-am lăsat duși de ea.
N-au trecut multe mașini cît am stat acolo, dar am observat că opreau toate, deși cu siguranță nu toți treceau prima oară pe cel drum. Nu urcau întotdeauna. Unii opreau, fumau o țigară și plecau. Frumos, m-am gîndit, să rămîi, din toate, într-un final fie și un simplu loc de popas unde un drumeț își trage sufletul cinci minute din cotidian…

arhivă personală

În încheiere, o panoramă. Nu mai știu de unde e și cum am ajuns și pe-acolo.

arhivă personală