Schineni – satul în care nu se întîmplă nimic

Cînd eram mică, era satul de după deal. Satul la care ajungeam doar cu căruța. Avea puțină lume mașină atunci și, dacă avea, n-avea roți de acel drum.

Arhivă personală

Pe la optsprezece ani, cînd s-a considerat probabil că pot și eu conduce o căruță, chiar m-am jucat o dată de-a prințesa fugită din palatul ei de cleștar, care-și mîna calul de foc pe drumuri neumblate… Noroc că știa calul drumul și că verișorii mei erau cu mine în căruță.

Arhivă personală

Satul fără drumuri. Toate drumurile din Schineni urcă și coboară, pe lîngă curți, printre case. Nu-i drept niciunul, nu-i șosea, nu-i asfalt, nu-i nimic. Pietre, pământ și praf.

Arhivă personală

Satul cu cai liberi. Acolo caii pasc cu vacile pe cîmpurile sălbatice dintre rîpi. Ca ele, cu ele, cu capre, cu oi, cîte una sau în turme mici, totu-i la comun într-un arhaism individualist desăvîrșit și îmbietor.

Arhivă personală

Satul fără doctori, fără școală (ultima oară îmi aduc aminte că aveau 4 clase, pe care auzisem că le desființează, nemaifiind copii destui), fără veterinar. Dar cu biserică. Despre ultimul preot aflasem vorbe dinainte de a-l cunoaște. Lumea-l vorbea de rău cu teamă și respect, așa-i la sat. Într-o după masă de sărbătoare dormeam senină într-o cameră ce nici măcar nu era la intrarea în casă, cînd mă trezesc scuturată – așa l-am cunoscut și eu – să mă scol și să dau bani, probabil cîntase ceva la capul meu. N-am vrut. Mătușă-mea, smerită, Dumnezeu s-o ierte, i-a dat ea și-apoi am rîs pîn-am plecat și-am povestit tuturor cum a „intrat popa peste mine cînd dormeam”… Era mizilic întîmplarea, se mai spunea că bea și că trăiește cu una, cu alta… Nu-l judec eu, că are cine.

Arhivă personală

Satul cu animale fericite. Găina fericită de acolo trebuie că e originară. Te întîlnești cu tot ce are omul, nu numai cu găini, pe drum, cînd ieși. Dacă nu ești simandicosul de la oraș, e un mic rai cu păsări și animale de curte, de toate la un loc într-o armonie perfectă pînă sînt gătite sau vîndute.

Arhivă personală

Satul cu copii mici ca în reclamele la natură și – iarăși – fericire. Îi vezi pe uliți, mozoliți de fostele mîncăruri, cu obraji pufoși de sănătate, nămoliți de jocurile născocite, prăfuiți de fugi necontenite.

Arhivă personală

Cel mai tare joc al copiilor mei dintr-o vară, mai tare decît GTA sau LOL, a fost să care după ei niște roți de cauciuc pe un delușor de lîngă casă, să le dea drumul de-acolo, să se ducă după ele la vale și să le urce iar și iar, ca pe derdeluș, noroc că mai venea și noaptea…

Arhivă personală

Satul cu bătrîni înțelepțiți de vreme și cu case părăsite. Aș fi intrat în toate, pentru mirosul acela anume de vechi amestecat cu lucruri și mai vechi, pentru urmele de viață rămase, o cană pe vreo masă, o pătură nestrînsă pe vreun pat văzută printr-un geam spart, porți rupte scîrțîind – aș fi vrut să știu toate poveștile lor în parte…

Arhivă personală

Satul în care oamenii rămași muncesc ca să trăiască. Pentru ei înșiși, pentru alții, mai rar organizat. Sincer, nici nu merită. Lucrul la stat e o utopie falsă și bine întreținută. Firescul ar trebui să fie doar în palmele care-și muncesc pămîntul lor și se hrănesc cu rodul muncii lui.

Arhivă personală

Satul cu mult vin roșu. Mă și întreba copila mea, de altfel, într-o altă vară, cu sfială și mirare, mami, dar în Moldova nu se bea apă…?

Arhivă personală

Un sat natural și prietenos, un sat fără vile ridicate cu încă un etaj în fiecare vară din bani munciți în Spania și Italia.

Arhivă personală

Sat cu oameni pe care i-a mai îndepărtat sau înrăit viața, dar cu același fond strămoșesc de oameni buni la suflet. Mulți te domnesc și-ți dau încă din pîinea lor de toate zilele.

Arhivă personală

37 de gânduri despre „Schineni – satul în care nu se întîmplă nimic

    1. Nici nu știi cum te înțeleg! Eu îmi promit de ceva timp că într-o zi voi locui la țară, într-o căsuță, cu lucruri și oameni simpli și multă verdeață! Weekend asa cum ți-l dorești!

      Apreciază

    2. e idilic. dacă ai ce-ți trebuie și mașină. altfel… Dumnezeu cu mila, numai pe El poți conta.
      orișicît… frumusețea rămîne și poate că e cea mai importantă 🙂
      weekend frumos și ție!

      Apreciază

  1. Un sat fără oameni stresați și cu animale care trăiesc ca-n paradis. Dar și cu mult vin de roșcă, după cum se poate vedea în două din fotografiile tale. Dacă medic și școală nu mai este, musai trebuie să fie pălincie, altfel ce ar face sătenii cu prunele, merele și celelalte fructe? 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. Tare frumos ai descris! M-am născut la oraș, însă vremurile de atunci părea că locuiam la sat, deoarece era un cartier, așa se numeau pe atunci. Ador aerul curat!
    Weekend cu bucurii!☕️🍀🤗

    Apreciat de 1 persoană

    1. Uite că acolo-i cam la fel azi ca ieri… Pentru cri care pleacă din el, nu e un lucru bun… dar pentru cei ca mine, da. Traiul, una peste alta, e greu.
      Mulțumesc și eu… zi bună și ție!

      Apreciat de 1 persoană

    1. De-acum 3 ani, cînd am fost ultima dată 🙂
      Era plin de floricele peste tot, în afară de cele îngrijite, dar cine se gîndea atunci să facă poze din pdv al unui articol…?
      De-acum încolo.

      Apreciat de 1 persoană

    1. Poate că acum îl voi percepe altfel pe Slavici! Da, nici mie nu mi-a plăcut la timpul ăla, dar articolele m-au dus înapoi în timp, la Bogza, la Slavici…
      Tot ce fac de bunăvoie e mai digerabil decât ceea ce fac pentru că trebuie, așa că nu m-ar surprinde o altă percepție!😄

      Apreciat de 1 persoană

    2. Te cred, te cred !
      Ca și cu mâncărurile! Amintirea ta legată de spanac mi-a amintit că și eu refuzam ostentativ păstăile, alegeam numai bobii, iar acum nu mă mai satur!😂

      Apreciază

  3. Mă bucur că ai scris! Despre ce ai scris, Issa!? Da, despre un sat ce încă mai respiră într-o vreme în care nu-și mai are locul! Ce mult as vrea să pot scrie poveștile din satul meu…sau poveștile satelor din câmpia transilvană…dar nu pot! Dar tu, Issa, poți! Este în scrisul tău o tristețe sfâșietoare…Numai tu poți transmite asemenea emoții…

    Apreciat de 1 persoană

  4. M-a întristat satul tău, Issa. Traiul simplu e frumos când nu-i umbrit de sărăcie și amar. Unde învață copiii ăia, bieții, dacă n-au școală în sat? Când se îmbolnăvesc, cine-i tratează? Vraciul? Da, știu, e complicat. Dar și nespus de trist… Iartă-mă, tu ai scris tare frumos.

    Apreciat de 1 persoană

    1. nu știu ce s-a mai întâmplat cu școala, dacă și cum mai e azi. dar nu e nici pe departe singurul sat așa. știu un sat mult mai mare și mai avut, să zicem, din Oltenia, unde erau cîte 10 copii din fiecare an și făceau orele împreună toți. nu mă întreba cum li se predă simultan pe ani de studii diferiți, sau cine sau cum fac tehnic. există reguli și pentru așa ceva, dar pur și simplu nu am vurt să îmi mai încarc sufletul și cu ele. cert e că și acolo se pune problem desființării școlii din sat.

      Apreciat de 1 persoană

  5. Ce articol frumos și câtă nostalgie mi-a trezit.
    Era atât de frumos la țară la bunici. Era frumos la sapă, la fân, la pădure, la fragi, la mure, la izvor, pe deal, la peșteră, la canton, la stână, la giumbușlucuri prin sat…
    PS: și eu am condus căruța. De mai multe ori, chiar. 😉😊

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la sophisticatedwords Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.