Cînd eram mică, era satul de după deal. Satul la care ajungeam doar cu căruța. Avea puțină lume mașină atunci și, dacă avea, n-avea roți de acel drum.
Pe la optsprezece ani, cînd s-a considerat probabil că pot și eu conduce o căruță, chiar m-am jucat o dată de-a prințesa fugită din palatul ei de cleștar, care-și mîna calul de foc pe drumuri neumblate… Noroc că știa calul drumul și că verișorii mei erau cu mine în căruță.
Satul fără drumuri. Toate drumurile din Schineni urcă și coboară, pe lîngă curți, printre case. Nu-i drept niciunul, nu-i șosea, nu-i asfalt, nu-i nimic. Pietre, pământ și praf.
Satul cu cai liberi. Acolo caii pasc cu vacile pe cîmpurile sălbatice dintre rîpi. Ca ele, cu ele, cu capre, cu oi, cîte una sau în turme mici, totu-i la comun într-un arhaism individualist desăvîrșit și îmbietor.
Satul fără doctori, fără școală (ultima oară îmi aduc aminte că aveau 4 clase, pe care auzisem că le desființează, nemaifiind copii destui), fără veterinar. Dar cu biserică. Despre ultimul preot aflasem vorbe dinainte de a-l cunoaște. Lumea-l vorbea de rău cu teamă și respect, așa-i la sat. Într-o după masă de sărbătoare dormeam senină într-o cameră ce nici măcar nu era la intrarea în casă, cînd mă trezesc scuturată – așa l-am cunoscut și eu – să mă scol și să dau bani, probabil cîntase ceva la capul meu. N-am vrut. Mătușă-mea, smerită, Dumnezeu s-o ierte, i-a dat ea și-apoi am rîs pîn-am plecat și-am povestit tuturor cum a „intrat popa peste mine cînd dormeam”… Era mizilic întîmplarea, se mai spunea că bea și că trăiește cu una, cu alta… Nu-l judec eu, că are cine.
Satul cu animale fericite. Găina fericită de acolo trebuie că e originară. Te întîlnești cu tot ce are omul, nu numai cu găini, pe drum, cînd ieși. Dacă nu ești simandicosul de la oraș, e un mic rai cu păsări și animale de curte, de toate la un loc într-o armonie perfectă pînă sînt gătite sau vîndute.
Satul cu copii mici ca în reclamele la natură și – iarăși – fericire. Îi vezi pe uliți, mozoliți de fostele mîncăruri, cu obraji pufoși de sănătate, nămoliți de jocurile născocite, prăfuiți de fugi necontenite.
Cel mai tare joc al copiilor mei dintr-o vară, mai tare decît GTA sau LOL, a fost să care după ei niște roți de cauciuc pe un delușor de lîngă casă, să le dea drumul de-acolo, să se ducă după ele la vale și să le urce iar și iar, ca pe derdeluș, noroc că mai venea și noaptea…
Satul cu bătrîni înțelepțiți de vreme și cu case părăsite. Aș fi intrat în toate, pentru mirosul acela anume de vechi amestecat cu lucruri și mai vechi, pentru urmele de viață rămase, o cană pe vreo masă, o pătură nestrînsă pe vreun pat văzută printr-un geam spart, porți rupte scîrțîind – aș fi vrut să știu toate poveștile lor în parte…
Satul în care oamenii rămași muncesc ca să trăiască. Pentru ei înșiși, pentru alții, mai rar organizat. Sincer, nici nu merită. Lucrul la stat e o utopie falsă și bine întreținută. Firescul ar trebui să fie doar în palmele care-și muncesc pămîntul lor și se hrănesc cu rodul muncii lui.
Satul cu mult vin roșu. Mă și întreba copila mea, de altfel, într-o altă vară, cu sfială și mirare, mami, dar în Moldova nu se bea apă…?
Un sat natural și prietenos, un sat fără vile ridicate cu încă un etaj în fiecare vară din bani munciți în Spania și Italia.
Sat cu oameni pe care i-a mai îndepărtat sau înrăit viața, dar cu același fond strămoșesc de oameni buni la suflet. Mulți te domnesc și-ți dau încă din pîinea lor de toate zilele.
Ce frumoase ganduri, Issabela! Mi-ai transmis o melancolie si-un dor ca-mi vine chiar in acest moment sa plec spre satele copilariei. Multumesc
ApreciazăApreciat de 1 persoană
mulțumesc… cred că mi s-a urît de prea multul beton al acestei veri…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici nu știi cum te înțeleg! Eu îmi promit de ceva timp că într-o zi voi locui la țară, într-o căsuță, cu lucruri și oameni simpli și multă verdeață! Weekend asa cum ți-l dorești!
ApreciazăApreciază
e idilic. dacă ai ce-ți trebuie și mașină. altfel… Dumnezeu cu mila, numai pe El poți conta.
orișicît… frumusețea rămîne și poate că e cea mai importantă 🙂
weekend frumos și ție!
ApreciazăApreciază
Frumoasa oda in imagini si cuvinte inchinata satului!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cît pot și eu pentru sate, mai am de scris, și ele au făcut pentru mine 🙂
mulțumesc, Ana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
tata s-a nascut la sat. din nefericire a ramas orfan pe la 10 ani. am dus dorul unui sat unde sa ma duc si eu in vacante asa cum auzeam copiii de la bloc :”ma duc la tara”. as fi fugit si eu cu caruta din palatul de clestar!♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 știu sentimentul… de la cîteva din prietenele mele vechi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne, cât iubesc eu casele alea de care spui, cu tot cu mirosul ăla de care mi-e dor de nu pot spune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
îmi imaginez… cînd mai ajung, chiar o să le caut, și pe ele și pe poveștile lor, deja e un fel de promisiune 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un sat fără oameni stresați și cu animale care trăiesc ca-n paradis. Dar și cu mult vin de roșcă, după cum se poate vedea în două din fotografiile tale. Dacă medic și școală nu mai este, musai trebuie să fie pălincie, altfel ce ar face sătenii cu prunele, merele și celelalte fructe? 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Două?? Și ce ciudă-mi era că n-am o poză cu un pahar clasic de vin roșu de-acolo, dar cui îi trecuse prin cap…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare frumos ai descris! M-am născut la oraș, însă vremurile de atunci părea că locuiam la sat, deoarece era un cartier, așa se numeau pe atunci. Ador aerul curat!
Weekend cu bucurii!☕️🍀🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
da, îmi amintesc cumva vag și cartierele vechi de prin orășele…
weekend frumos și ție, Ileana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și pe la noi sunt multe sate asemănătoare cu cel prezentat de tine care sunt pe cale de dispariție.. Poate o astfel de pandemie să le ajute să mai înflorească, cine știe..
Weekend Plăcut, Issa !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am nici o idee… pleacă mulți copii din el și nu revin să facă vile, ca-n satele oltenești…
Ar fi frumos un echilibru.
La fel, Stef, si ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc Issa pentru acest articol.
Ai reusit sa ma „teleportezi” intr-o lume frumoasa, a copilariei si care …. nu mai este..
Melancolie, amintiri…..
O zi minunata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uite că acolo-i cam la fel azi ca ieri… Pentru cri care pleacă din el, nu e un lucru bun… dar pentru cei ca mine, da. Traiul, una peste alta, e greu.
Mulțumesc și eu… zi bună și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pozele sunt de data recentă sau de atunci?
Ultima mi-a plăcut, avea struguri care-mi plac mult și flori pe care le îndrăgesc.😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De-acum 3 ani, cînd am fost ultima dată 🙂
Era plin de floricele peste tot, în afară de cele îngrijite, dar cine se gîndea atunci să facă poze din pdv al unui articol…?
De-acum încolo.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici prin vis, nu visam 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai dus cu gândul la prezentarea Top Gear în Romania: frumos, implicat, documentat.
Parcă aș fi văzut deja locurile, și oamenii, și viața lor, ăsta-i farmecul pe care-l pui tu, în poveste.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțam… sînt bucăți de suflet, îmi doresc asta și mă bucur sincer cînd reusesc ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu și Constanța mă „provocați” să recitesc Slavici: tu cu locurile, ea cu școlitul calfelor…😉☺🥰😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😃😃😃😃❤❤❤❤ da, chiar! Lucrăm „organizat”, în lumea conspirațiilor de azi.
Deși Slavici nu-mi plăcea și n-am mai revenit asupra lui 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate că acum îl voi percepe altfel pe Slavici! Da, nici mie nu mi-a plăcut la timpul ăla, dar articolele m-au dus înapoi în timp, la Bogza, la Slavici…
Tot ce fac de bunăvoie e mai digerabil decât ceea ce fac pentru că trebuie, așa că nu m-ar surprinde o altă percepție!😄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
eu am ”pățit-o” așa cu cîțiva scriitori… :)) ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te cred, te cred !
Ca și cu mâncărurile! Amintirea ta legată de spanac mi-a amintit că și eu refuzam ostentativ păstăile, alegeam numai bobii, iar acum nu mă mai satur!😂
ApreciazăApreciază
Nu-i un sat în care „nu se întâmplă nimic”. E un sat care-și arată nepăsarea pentru lucrurile care altora par firești. Uite, s-a întâmplat ceva! L-ai făcut cunoscut.
Apropo de popă, cred că m-aș fi speriat de-i ziceam ceva.😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))) nu m-a lăsat matușă-mea, a zis să-l las „în plata Domnului”!! :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că ai scris! Despre ce ai scris, Issa!? Da, despre un sat ce încă mai respiră într-o vreme în care nu-și mai are locul! Ce mult as vrea să pot scrie poveștile din satul meu…sau poveștile satelor din câmpia transilvană…dar nu pot! Dar tu, Issa, poți! Este în scrisul tău o tristețe sfâșietoare…Numai tu poți transmite asemenea emoții…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Noblesse oblige… Mulțumesc mult!
Ce mult mi-ar plăcea să fi cunoscut și partea transilvană…! Nici măcar în treacăt nu o știu, doar așa, din cărți, din auzite 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-a întristat satul tău, Issa. Traiul simplu e frumos când nu-i umbrit de sărăcie și amar. Unde învață copiii ăia, bieții, dacă n-au școală în sat? Când se îmbolnăvesc, cine-i tratează? Vraciul? Da, știu, e complicat. Dar și nespus de trist… Iartă-mă, tu ai scris tare frumos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nu știu ce s-a mai întâmplat cu școala, dacă și cum mai e azi. dar nu e nici pe departe singurul sat așa. știu un sat mult mai mare și mai avut, să zicem, din Oltenia, unde erau cîte 10 copii din fiecare an și făceau orele împreună toți. nu mă întreba cum li se predă simultan pe ani de studii diferiți, sau cine sau cum fac tehnic. există reguli și pentru așa ceva, dar pur și simplu nu am vurt să îmi mai încarc sufletul și cu ele. cert e că și acolo se pune problem desființării școlii din sat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Of… 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce articol frumos și câtă nostalgie mi-a trezit.
Era atât de frumos la țară la bunici. Era frumos la sapă, la fân, la pădure, la fragi, la mure, la izvor, pe deal, la peșteră, la canton, la stână, la giumbușlucuri prin sat…
PS: și eu am condus căruța. De mai multe ori, chiar. 😉😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
dap, super-senzație, aia cînd tragi de hățuri, să țină calul drumul drept 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană